Tag: vară
-
Emoții parfumate
Emoție și bucurie, feminitate, armonie, din proaspăt și din mai senin, cel mai înfloritor, ales, destin. * Fericire și dintr-un soare, ce-i unul viu și fără asemănare. Vis de vară și de mai frumos predominant și dulce și duios. ©Cri
-
Oximoron (7)
A doua zi, în zori, în timp ce deretica prin cămăruţa sa, Doiniţa îşi spunea în gând: -Avea dreptate tăicuţul, noaptea chiar este un sfetnic bun! Scrie tare frumos Oximoron și, cu toate acestea, eu nu am să ignor faptul că el este doar un spiriduș! Nu trebuie să uit asta, nu, nu, fiindcă-mi mai…
-
Oximoron (4)
În cea dintâi zi a lunii septembrie, la fel ca în fiecare an, zâna Toamna se ivi, ruginie și parcă mai ploioasă decât de obicei, la întâlnirea cu sora sa, mândra crăiasă Vara, care de-abia o aștepta pentru a-și povesti noutățile, ce-i furau ei chiar și somnul, tulburând-o peste măsură. Când observă, însă, lacrimile grele…
-
Anotimpuri
Sursa foto: facebook, pe paginile: –Architecture & Design, –W o r d s t i c și –Obraz života.
-
La ceas de seară
Mi-aduc aminte de un dor purtat cu drag, dar nu ușor și de un gând înaripat, ce cânt-o melodie pe-nserat’. * O rimă nouă se înfiripa, din suflete și vis se întrupa și iată că același glas dulce-duios cântă și-acum teribil de frumos. * Din ritm s-a încropit o melodie, ca o zi de vară,…