M-am bucurat nespus atunci când fratele meu mi-a comunicat că a întâlnit-o pe femeia vieții lui și mi-am dorit -desigur- s-o și cunosc, cât mai curând.
-Dacă vrei, acest cât-mai-curând ar putea fi chiar azi, mi-a spus Robert.
-Bineînțeles că vreau! Când… acum?
-Da, mergem acum pe la ea. Dar, Cri, te rog, orice-ar fi, să-ți păstrezi mintea deschisă!
-Hmm, adică să nu judec pripit?
-Întocmai! Fiindcă vei avea parte de câteva surprize, din momentul în care o vei cunoaște pe Amalia.
-Acum, de-abia aștept s-o cunosc! Din puținul pe care mi l-ai spus adineauri, îmi pare a fi o femeie interesantă…
După mai puțin de o oră, ne aflam amândoi în fața ușii apartamentului ei. Ne-a deschis la scurt timp după ce am sunat. Era o femeie înaltă, suplă, cu ochii verzi-smarald, iar păru-i ciocolatiu îi încadra fața într-o tunsoare bob. Purta o rochie de casă vaporoasă și asortată cu nuanța cea mai puțin obișnuită a ochilor săi.
Cu un zâmbet, Amalia s-a dat la o parte din ușă, invitându-ne astfel în mod discret înăuntru. Locuia într-o mansardă, ce era amenajată oarecum mistic și romantic, în același timp. M-am întrebat, firește, dacă n-o avea și o tăbliță de ouija ascunsă pe undeva, atmosfera aceea fiind propice pentru a intra în contact cu spiritele. Și am înțeles, de îndată, de ce fratele meu mi-a spus că-i musai să-mi păstrez mintea deschisă.
Parcă ghicindu-mi gândurile, Amalia scoase de după o pernă tăblița cu pricina și ne invită să ne așezăm lângă ea, pe o canapea din perne, pentru a purcede împreună în ceea ce urma a fi o ședință de spiritism în toată regula. Aceasta a început prin a ne plasa toți trei degetele pe indicatorul mobil, după care Amalia spuse, privind undeva în sus:
-Este cineva din lumea spiritelor prezent acum printre noi?
Dintr-o dată, am simțit cum indicatorul alunecă ușor pe placă, mergând direct către cuvântul „Da”, inscripționat pe aceasta.
-Spirite, dorești a ne comunica ceva?
Indicatorul se retrase un pic înapoi, împreună cu degetele noastre, firește, ducându-se apoi iarăși către „Da”.
-Ce ai a ne spune?, întrebă acum Amalia.
Și atunci, pe rând, indicatorul trecu pe la mai multe litere, în final, rezultând cuvintele „Nici n-am știut că am murit”.
-Cine ai fost, când erai în viață, spirite?
Bineînțeles că eu nu credeam că noi chiar vorbim cu un spirit, ci mă amuzam, convinsă că fratele meu era cel care mișca indicatorul. Iar când numele spus de „spirit” fu al său, am și bufnit în râs, înțelegând că acela este un fel de semnal „Stop joc!”…
-De ce râzi, Cri? Nu e nimic de râs în asta, ci e… straniu și -totodată- dramatic, nu crezi?! Uite cum mi s-a făcut pielea ca de găină!, îmi mai spuse Robert, arătând cu privirea în direcția brațului său.
-Ca să văd, dragul meu, e musai să mai aprindem și lumina… Fiindcă așa, în semiîntuneric, abia dacă te zăresc!
-Tu crezi că eu am mișcat indicatorul?
-Cred că „spiritul” l-a mișcat și cum acesta tocmai s-a prezentat… și ești tu însuți, răspunsul meu e: Nu cred, ci știu!
-Ce știi?
-Ai uitat ce m-ai întrebat?
-Dar că am murit… spune-mi, știai?
-Îți arde de glume?
-Nu, ci te întreb serios! Și, înainte de a dispărea de tot, îți spun – fără a mă mai folosi de tabla ouija – că m-am bucurat să te cunosc, surioară! Să știi că, de acolo – de Sus, eu te veghez, ca un frate bun….
În acea clipă, am simțit ceva, ca o amețeală puternică ce mă cuprinde și, imediat după aceea, am și leșinat.
Când m-am trezit, eram acasă, în pat, și era dimineață. „Cum adică, totul a fost doar un vis?”, m-am întrebat. „Bineînțeles că a fost vis, doar eu nu am niciun frate!”, mi-am răspuns singură. „E adevărat că mama mi-a spus că, înaintea mea, a mai avut o sarcină, pe care a pierdut-o pe la 5 luni și că era un băiețel…. Oare era Robert din visul meu?”
***
Exercițiu de scriere creativă propus de Ștefania aici.
Fericirea dintr-o clipă 
20 de răspunsuri la „Nici n-am știut că am murit…”
Superb! Imi plac tare mult filmele si povestile cu astfel de teme. 🙂
Au curs atat de armonios cuvintele incat am sentimetul ca ai scris „dintr-o suflare”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc mult, mult, Diana! Și mie îmi plac nespus astfel de teme, chiar dacă sunt la vârsta la care nu mai cred în magie…, deși -nu de mult- încă mai credeam, iar serialul Farmece este -în continuare- preferatul meu. 😉 Te îmbrățisez cu sufletul!!
ApreciazăApreciază
absolut răvășitor. M-am simțit luat pe sus și transpus direct la masa cu pricina. Foarte densă proza, dovada unui condei exersat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din toată inima! Nu știu dacă merit niște cuvinte atât de frumoase, dar sunt recunoscătoare pentru acestea! 🙂 Scriu de mai puțin de doi ani, dar constat că-mi place din ce în ce mai mult să-mi exersez condeiul… Mulțumesc mult, mult, încă o dată! 🍀
ApreciazăApreciază
Magnifica povestea „mortilor” pe jumatate vii,
Adusi de vânt prin vremurile obscure si pustii.
Lumini si umbre ireale prin multiversul colorat,
Ce plagiaza Adevarul, învesmântîndu-L în pacat…
Un week end magic, minunat, în toate binecuvântat, draga Cri !
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc, dragă Iosif, și la fel îți doresc! 🙂
ApreciazăApreciază
Nice! Very nice! Dar să știi că nu m-am putut abține să nu zâmbesc la ”fratele meu mi-a comunicat că a întâlnit-o pe femeia vieții lui”. Tocmai ce-ți spuneam la Ștefania că romanticul tot romantic. 🙂 Dar după aceea ai întors-o magistral. Povestirea ta are logică, final neașteptat, mi-a plăcut foarte mult. 🌼
ApreciazăApreciază
Nici nu știi ce fericită sunt că mi-a reușit, fiind un subiect despre care nu știam mare lucru, dar m-am documentat chiar înainte de a scrie… 🙂
Și e așa cum spui, un pic romantică, sau o „fată romanțioasă” ca Zița lui Caragiale, tot mai sunt 😀, chiar dacă am încetat să mai cred în iubirea romantică și nu-mi mai sună bine formulele de alint… Iar „femeia vieții lui” scris de tine m-a trezit la realitate. 😉 Jo, nu știu cum faci, dar reușești să pătrunzi cu mintea în esența lucrurilor și scoți la lumină ceea ce era invizibil pentru o visătoare, ca mine și -cu siguranță, nu numai eu sunt așa, pe aici. Îți mulțumesc din suflet pentru… tot! Te îmbrățișez cu drag!!
ApreciazăApreciază
🙂 Repet ce ți-am mai spus. Nu-i nimic rău în a fi romantică. Ca om la care însușirea de a fi practic primează, poate mi-aș dori să fiu visătoare uneori. Întotdeauna ne dorim ce nu avem. 🙂 Dar nu asta vreau să-ți spun… După părerea mea ar trebui să te accepți așa cum ești. Pragmatismul pe care vrei să-l adopți în scrierile tale nu-i decât un exercițiu și, în mare, ți-a ieșit în textul de față. Cred că în situațiile de viață, adevărata ta natură va ieși la iveală iar și iar. Dar să nu fii supărată pe tine. Dimpotrivă, să-ți amintești că ești minunată așa cum ești, iar dacă cei din jurul tău nu te acceptă așa, este pierderea lor. As simple as that!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
❤❤
ApreciazăApreciază
Bine condus prin labirinturile imaginației!
Pentru care „faptă” scriitoricească meriți… FELICITĂRI!
ApreciazăApreciază
MULȚUMESC din tot sufletul!! 🙂
M-au emoționat tare aceste cuvinte… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uuuua, ce poveste! Cri, nu ştiu ce să zic, mi-a plăcut mult, m-a şi zburlit puţin, a ieşit bine de tot.
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc din suflet, Potecuță! ❤
I-am zis muzei: „Ia să vedem ce am putea țese noi în jurul unei plăci ouija!”, iar muza, draga de ea, se pare că a fost generoasă!
M-au bucurat tare mult cuvintele tale! 😘
ApreciazăApreciază
Foarte generoasă a fost, bravo, bravo! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumeeeesc!!
ApreciazăApreciază
Mi-a placut textul!! Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa alegi acest titlu, am crezut ca vei opta ptr altul. Multumesc mult, draga Cri!!
ApreciazăApreciază
Ce mult mă bucur că ți-a plăcut! 🤗 Sinceră să fiu, tabla ouija mi-a fost muză 😉 Și – de aici, am căutat un titlu în consonanță, iar cel ales mi-a sunat perfect 😀
Eu îți mulțumesc, dragă Ștefi! ❤
ApreciazăApreciază
Mi s-a parut interesanta abordarea! Imi plac si textele cu tematica supranaturala! Te felicit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc mult, mult!!
ApreciazăApreciază