Tag: oximoron
-
Oximoron (32)
-Ah, vă înțeleg acum și, Doamne, ce tare mă doare și pe mine durerea voastră! Nu disperați, însă, fiindcă vom găsi împreună o cale, doar întotdeauna există una! O, da, fără îndoială, știm cu toții asta!!, îi încurajă pe cei doi soți elful cel bun. -Dragă Oracol, suntem prieteni de o… veșnicie, așa că îmi […]
-
Oximoron (31)
În acea zi, prima din restul vieții sale și cea mai frumoasă din câte trăise până atunci, Andi se trezi -un pic buimac- într-o altă lume. La început, crezu că visează, așa că se bucură de fiecare clipă a acelui vis fantastic, în care el era un personaj de poveste și nu oricare, ci însuși […]
-
Oximoron (30)
În lumea fermecată se pornise o furtună. Dar ce furtună, căci de zece zile viscolea întruna! Da, venise și cu ger, cu zăpadă multă, care acoperise întocmai ca o plapumă groasă de câțiva metri întreg ținutul. Viețuitoarele săpaseră tuneluri prin aceasta pentru a se deplasa, dar nu le era și frig, nu, de parcă trupurile […]
-
Oximoron (29)
-Ei, și acum, dragă frate, dă-mi voie să-ți spun cum văd eu lucrurile, zise Oracol. -Chiar crezi că m-ai putea ajuta să mi-o scot din minte pe Doinița? -Nu doar cred, ci sunt sigur, dar pentru asta am nevoie de consimțământul tău, pentru că vraja pe care o vom face va avea efect numai și […]
-
Oximoron (28)
Călătorim cu gândul în viitor și ne oprim anume în acea dimineață de sfârșit de primăvară, în care Doinița s-a deșteptat, la zi aniversară, și era… singură. Vă amintiți momentul acela, nu-i așa? Ei bine, în timp ce tânăra mămică își aducea aminte, pe rând, de toate întâmplările prin care trecuse alături de acela ce-i […]
-
Oximoron (27)
Pe măsură ce se îndepărta de locul în care le lăsase să tăifăsuiască înainte pe muma sa și pe mătușa Tornadă, Zmeul Zmeilor se simțea tot mai abătut și tare mult și-ar fi dorit să vorbească cu cineva despre ceea ce gândea acum… dar cu cine? Jur-împrejur, pădurea era pustie, căci toate viețuitoarele fugeau de […]
-
Oximoron (26)
Nici nu termină bine de rostit acele cuvinte vocea ca de copil, că eroii noștri simțiră ceva – ca o adiere ușoară de vânt. Imediat, vegetația cea albastră din jur începu să se preschimbe -mai întâi, într-un fel de nor albastru, ce devenea -mai apoi, invizibil. Astfel, în doar câteva clipe, totul din jurul lor […]
-
Oximoron (25)
După ce fugise de lângă Oxi, Amina se întoarse acasă, iar apoi, în camera sa, își dădu voie să plângă în hohote. Acestea fură auzite și de bunica ei, care se înființă -de îndată și îngrijorată tare, la ușa fetei. Mai întâi, ciocăni ușor, iar după numai două secunde, intră fără a mai aștepta invitație. […]
-
Oximoron (24)
-Bine ne-am regăsit, iubirea mea! M-a adus ‘napoi la tine dragostea! Ți-am compus chiar și o nouă poezie… Să ți-o spun, acum, sau nu… eu, ție..? Cu aceste cuvinte și-a salutat Oximoron soția, de îndată ce a pășit pragul casei sale. Doinița doar ce-l adormise pe bebelușul lor, iar acum citea o carte despre peripețiile […]
-
Oximoron (23)
L-a ascultat Doinița pe zmeu povestindu-i despre Alin al ei, dar nu l-a crezut, desigur, fiindcă nu-și putea închipui așa ceva… Ca fostul spiriduș, ce a renunțat la nemurire de dragul ei, să trădeze -vreodată- o iubire unică și minunată cum era a lor. Da, soțul ei fusese un seducător, dar asta se întâmpla înainte […]
Fericirea dintr-o clipă 