Tag: pace
-
Art Is Fun
Imaginile sunt alese din postările de pe grupul Art is fun, de pe Facebook. Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Suzana.
-
Gânduri despre Pace
Când eram mică, profesoara mea de română ne-a dat ca temă pentru acasă să scriem o poezie despre pace. Și-mi amintesc cum am rugat-o pe mama să mă ajute, iar dânsa a compus, dintr-o suflare (sau așa mi-a părut mie), niște versuri care mi-au plăcut într-atât, încât le mai țin minte și astăzi. Iată-le: Să…
-
Pacea
„Pacea nu este doar opusul războiului, nu este doar spațiul temporal dintre două războaie … Pacea este mai mult. Este atunci când acționăm corect și când dreptatea domnește între fiecare ființă.”(proverb al iroizilor) Sursa: Pace e guerra. Tradus cu google translate.
-
7 mai 2071, joi
Iată că a venit și ziua cea programată, iar mâine-i musai să mă întorc în timpul meu, deși nu-mi prea doresc, sinceră să fiu, dar oare pot dispărea -pur și simplu- de acolo? Am vreme să mă gândesc bine-bine și, mâine în zori, voi alege dacă-i da, ori ba. Vă întrebați, desigur, ce tot spun…