-
La Hanu Ancuței
„La Hanu Ancuței,s-a-ncins mare sfat,că dulce în cramă e vița,dar oricât de dulce e vinul gustat,mai dulce ca el e hangița!Când razele lunii sfioase aparpunând flori de-argint potencuței,un cântec, o glumăși-un strop de Cotnar’,ce viață-i la hanul Ancuței!” (versuri de George Hazgan)
-
Ansamblul Curții Domnești
…de la Bacău, cu Biserica Precista, ruinele Casei Domnești și ruinele Turnului Locuință (de apărare).
-
Virus ori leac
Pentru om este virus, da-i leac pentru Pământ, fiindu-i ca un iris, ori curcubeu prea-sfânt. * Acest gând nu-mi aparține, ci doar negru pe alb l-am scris, folosind cuvinte puține, spre a povesti un vis. * Pământul este suflet, viu, respiră, sau respira, pân’ a fi sufocat de oameni, cu a lor harababură și-acum se…
-
Apocalipsă?
Un banc de pe facebook m-a inspirat și îl voi scrie aici imediat: „Până și sfârșitul lumii e Made în China.” zicea și pielea de găină, pe loc, bancu’ ăsta mi-o făcea. * Dară de mă gândesc mai cumpătat, constat că ar putea să ne mai fi echilibrat acest flagel, sau catastrofă mondială, ce-a apărut…
-
Emoții virtuale (8)
Luă un loc la acea masă, rezervându-l și pe cel din dreapta sa pentru Doru, care nu ajunsese încă lângă ea, fiind reținut într-o conversație cu alții din grupul lor. Se aflau într-o excursie la podgoria Cotnari, pe care soțul ei demult își dorea s-o viziteze, iar Ioana s-a gândit că ar fi frumos acest…
-
Percepție și dopamină
Întrucât Corona ne ține acasă vrând-nevrând, ca pe niște oameni conștienți că și de noi depinde nemairăspândirea acestui flagel mondial, ne căutăm cu toții precupări casnice, fiind bucuroși că… nu ne-a tăiat și netul! (dintr-o glumă de pe facebook). Ne putem refugia în mediul online, care ne ajută să trecem mai ușor peste această perioadă…
-
de Dr. Vasi Rădulescu
„Este important să știm cu toții ce face acest coronavirus nou, cât de periculos este, cum să ne pregătim. Dați mai departe materialul pentru o informare corectă!” (dr. Vasi Rădulescu)
-
Historia de un amor
Azi, de Ziua Internațională a Fericirii… „Primește cu bucurie darurile clipei de față!” (Horațiu)
-
Emoții virtuale (7)
În acea dimineață frumoasă din luna mai, Ioana se trezi, pentru prima oară după mult timp, cu zâmbetul pe buze și astfel, își reaminti de bunica sa, Veronica. Atunci realiză că e 18 și, prin urmare, ar fi fost ziua dumneaei de naștere, dacă ar fi mai trăit. „La mulți ani, bunica mea dragă!”, îi…