Month: Jul 2020
-
Dulce-amar
-Ce mă bucur că ești acasă, bunico, fiindcă așa-mi doream să vorbim… -Scumpa mea, ia spune-mi tu care-i baiul și cum de nu ești la școală? -Nu a venit dirigul, așa că am o oră liberă și cum -din fericire- liceul meu e colea… -Pui drag, să nu te gândești că nu m-aș bucura să…
-
„Obiectivul meu e luminos”
Sursa foto: https://carmacfoto.blog/ Articolul e parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Zina.
-
Piano (4)
Îmi aduc aminte, de parcă ar fi fost ieri, momentul în care l-am revăzut pe Enzo, acesta fiind diminutivul pe care îl alesesem pentru el, iubitul meu. Deocamdată, iubit era doar în mintea mea, desigur, căci Piano, reticent, mi se adresa în continuare cu „soro”, o formulă de alint pe care el a folosit-o încă…
-
de Bill Inman
Sursa foto: facebook, pe pagina De Anima Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Zina.
-
Vorbele nu vin ușor
Uneori, deși e scris în stele, destinul nu se împlinește imediat, ci după ce te străduiești (în toate cele) și te-surprinde apoi… frumos, adevărat! * De nu mai crezi că dragostea există, sau că perechea ta, cândva, se va ivi, de stai mereu cu nasul în batistă și compui, din rime, poezii… * …să știi,…
-
Cântec de leagăn
Pe Moș Timp eu l-am rugat să îmi spună de îndat’ cum se face c-a uitat de somnul dulce-aromat… * Iar atunci Domnia Sa mi-a răspuns că nu-și dorea să adoarmă clipele, ‘cele-ndrăgostitele. * Și mi-a mai mărturisit c-ar dormi, c-a obosit, dar rezistă ne-nfricat, doar e Timp Adevărat! * Eu, pe loc, i-am mulțumit…
-
Păpușile
La buna mea, pe noptieră, stăteau două păpuși surori, iar lângă ele, pe o etajeră, o carte și o vază cu bujori. * Nu le vedeam pentru întâia oară. De-aceea, am rugat-o de îndată să-mi spună a păpușilor povestioară, sperând să-nceapă cu… „A fost odată”. * A chicotit bunica și-a-nceput a-mi spune un basm adevărat,…
-
Piano (3)
Pe măsură ce ne apropiam unul de celălalt, inima-mi bătea din ce în ce mai tare, iar eu -cu ochii minții- vizualizam zbaterea de aripi a unui colibri și mă întrebam inimioara sa cât de repede bate oare? De emoție, îmi și rețineam un pic respirația, părându-mi că aceasta s-ar putea vedea și astfel el…
-
Piano (2)
Nu mă întrebați de unde anume de pe Internet este imaginea de mai sus, fiindcă nu-mi mai aduc aminte (am uitat să-mi notez sursa) și doar am păstrat-o aproape de mine, într-o mapă virtuală, pentru a o putea revedea și a-mi încărca sufletul de frumos și altă dată. De câte ori îmi place ceva mult…