Etichetă: pictură
-
Romanțe diafane
Prin lumea ta, am hoinărit și cu apusurile am vorbit, iar mai apoi, sub cerul înstelat, am stat cu Dorul la un dulce sfat. * Când soarele pe cer a răsărit, povestea-mi n-ajunsese la sfârșit, ci renăscut-a din a ei cenușă, să-i mai deschidă visului o ușă… Sursa imaginilor.
-
Anotimpurile lui Thaulow
Pentru astăzi, am ales mirificul penel al lui Fritz Thaulow… Sursa de inspirație pentru articol o reprezintă prima imagine, pe care eu am văzut-o inițial aici. Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Suzana…, iar imaginea lebedelor de pe lacul albastru, m-a dus cu gândul și la:
-
Șoricelul de bibliotecă
Parcă ieri mă plimbam pe acea stradă și eram gânditoare, cum sunt eu mai mereu. Deodată, mi-au apărut și ei în fața ochilor mei, uimiți și încântați în egală măsură. Cel dintâi pe care l-am întâlnit mi-a amintit de o poveste, iar mai apoi, cel de-al doilea a completat-o și încă mult mai frumos decât…
-
Poezia toamnei în pictură
Sursa imaginilor: La pittura è poesia. Articolul e parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Suzana.
-
E toamnă iar
Nu-i încă ‘cel octombrie pictat multicolor, dar este mult mai galben și-i un același dor în sufletele adumbrite de nori încrâncenați, albaștri-cenușii și a furtună pe cer adunați. * Și-n suflet iarăși plouă, iar vântul bate tare, când boabele de rouă ne-ndeamnă la visare. E toamnă și afară, dar și-n inima ce tare plânge cu…
-
Azi, 19 mai, de Ziua Pictorilor
Sursa imaginii și alte picturi de-ale artistei, aici. *** Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte.
-
Pe cărări de lume (2)
Sursa imaginilor: Facebook. Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Zina.
-
Pictează frumos! 🌞
„Aveți pensula, aveți culorile: pictați-vă Raiul și apoi intrați în el!” (Nikos Kazantzakis)
-
Emoția din privire surprinsă pe pânză (2)
Sursa imaginilor: facebook. Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Zina. *** Azi, 12 iulie ’21, adaug special pentru tine, Jo, o poză de-a mătușii mele despre care îți spuneam în comentarii… Am fotografiat-o ieri, când am vizitat-o pe tanti. Tabloul nu-l mai avea…, căci i l-a dăruit fiului ei (vărul meu). Dar poți…
-
Emoția din privire surprinsă pe pânză
Sursa foto aici. Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de pagina doamnei Zina.