-
Gând hoinar
Șoaptă de vis ce-mi răsună a dor, Gând nerostit, da’-n minte – sonor, Avalanșă de cuvinte, mii și-mperecheate, Armonie din valori vii, amestecate. 🌼 Toate într-unul și unul în toate, Voie divină prin visuri mirate Când se împlinesc, tot ca o minune Pe Pământ, deși-ntr-o altă mare lume. 🌼 Cu povești și zboruri către infinit,…
-
Figaro
Figaro e un motan Șugubăț, dar diafan Când se-așază el, duios, Cumva, să pară… curajos. „-De ce te-ai uita la TV (parc-ar zice), Când mă ai pe mine, preafrumos, aice?! Mă poți admira în voie, madam, Că nu mă mișc de aici… tadadaaam!” ©Cri
-
Poveste
A fost odată un bondar Călător prin lume, solitar, Îndrăgostit de o albină Întâlnită pe-o colină. * Și îi cânta el, bâzâit, Din zori până la asfințit, Însă albina-n seamă nu-l lua Fiindcă veșnic trubadur îl știa. * Da-l asculta și-n sinea sa, Alături de dânsul fredona… Și povestea lor s-a țesut înainte, Cu multă…
-
Jurnal din capul lui Cri
Bucuria săptămânii: E cea care m-a hotărât și să preiau, la rându-mi, acest jurnal special și a-i mai mulțumi încă o dată (și „acasă” la mine) Potecuței pentru emoția suavă pe care mi-a dăruit-o, la zi aniversară, cu darul său extraordinar! Potecuță, minunată Potecuță, mi-ai fost și-mi ești Bucurie mare-mare, prin tot ce scrii și…
-
O bucurie de emisiune
Una pe care eu am început deja s-o vizionez (ș-am ajuns pe la minutul al 11-lea) și n-am mai putut aștepta să n-o și împărtășesc, imediat, cu prietenii. Dacă mie îmi face atât de bine…, mi-am zis… și simt, simt încontinuu lumina aceea ce izvorăște din Cuvânt și Colț de Rai împreună, oare cum ar…
-
Picături de lumină
Așa am simțit acele cuvinte, pe măsură ce le citeam, într-una din zilele trecute. Deși erau într-o limbă necunoscută mie și traduse automat de Facebook-ul meu. Dar povestea din spatele lor… Ei bine, povestea spune că atunci când Bunul Dumnezeu a creat lumea noastră și a venit vremea să creeze și păpădia, a întrebat-o tot…
-
Leapșa gândurilor noi
Bine v-am regăsit, dragi prieteni! Da, de azi, mi-am propus să revin și cu articole în lumea cea atât de frumoasă a blogosferei, pe care eu am îndrăgit-o încă de la prima vedere și mai apoi, doar niște motive foarte-foarte serioase m-au mai ținut, ocazional, departe. Mă rog, foarte-foarte serioase, în primul rând, în mintea…
-
E iarnă-n toiul verii?
Când îmi vorbeai de frigul iernii, nu te credeam și-ți povesteam cât de frumos mai este firul ierbii, fiindcă eu gerul nici nu îl simțeam. * Eram copilă, încă, la mine-n minte, și mai visam duios la feerii în doi…, așa că nu-mi aduc deloc aminte de ce-am dorit să ne fim…. Noi?! * Că…