Categorie: basme
-
Oximoron (17)
De îndată ce ajunse departe în larg, Doinița se opri o clipă, savurând fericirea pe care o trăia. Era liberă! Ce bucurie!! Și se simțea atât de bine, înotând ca o sirenă adevărată, încât se mai gândi doar un pic, iar apoi coborî cât mai în adâncuri, bucurându-se de toată splendoarea ce o înconjura… Și-i…
-
Oximoron (16)
În acea clipă, de după o stâncă ce se afla foarte aproape de Doinița, se ivi căpșorul unei înaripate care, imediat, își luă zborul și ateriză pe o crenguță din apropiere, cântând atât de frumos, încât fata noastră simți -pe dată- cum îi înflorește sufletul. Și era tare plăcută la înfățișare solista cea voioasă, cu…
-
Oximoron (15)
-Și spui că Andros este acum la vânătoare?, o întrebă Doinița pe Zamfira. -Da, în fiecare zi pe la ora asta, după cum îi e obiceiul, îi răspunse buna femeie. -Atunci nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să-i așteptăm întoarcerea. Spune-mi, rogu-te, Fira dragă, cum arată el, soțul meu? Este oare pe atât…
-
Oximoron (14)
În timp ce Doinița plănuia împreună cu Zamfira calea cea mai înțeleaptă de a scăpa din ghearele zmeului, acesta se afla la vânătoare, însă gândul îi tot zbura la fata cea frumoasă, ce-l cucerise nu doar cu chipul său cel fermecător, ci și cu curajul ei nebănuit. Și acum, Andros cel înfricoșător se gândea, pentru…
-
Oximoron (13)
Când se trezi din leșin, Alin era un alt om, având acum toate amintirile. Își privi prietenul și-i zise: -Îmi amintesc, îmi amintesc absolut tot!, iar apoi începu a plânge, fiindcă avalanșa de amintiri și de trăiri era copleșitoare, dar și Oxi, un suflet sensibil, chiar dacă era ș-un mare ștrengar. Oracol îl lasă un…
-
Oximoron (12)
Amintindu-și de Amina, Alin simți și o oarecare apăsare pe suflet. Își spunea… Îmi e dragă cu adevărat, însă, dacă ar fi momentul să aleg acum, tot pe Doinița mi-aș face-o mireasă. Dar Amina arăta atât de fericită, încât nu am putut să îi spulber visul cel frumos. Oare nu am greșit? Nu, fiindcă i-am…
-
Oximoron (11)
Era tare surprinsă Doinița de cum i se cuibărise în suflet iubirea pentru tânărul pe care-l cunoștea doar de câteva ore. Nu avea de unde ști că sufletul său îl iubea mai demult, fiindcă zâna Primăvară îi ștersese și ei din minte amintirea spiridușului Oximoron, făcând să dispară totodată și scrisorile pe care fata le…
-
Oximoron (10)
Și a pornit la drum voinicul nostru, dar nu înainte de a-și lua rămas bun de la familia Doiniței și a-și anunța astfel intenția de a le salva fata, ce-i devenise dragă, din ghearele zmeului. Merse apoi cale lungă și pe drumuri pârjolite de suflarea acestuia, oprindu-se doar serile, pentru a mai îmbuca câte ceva,…
-
Oximoron (9)
-Se trezește, bunico! Hai vino, te rog! Uite, străinul a deschis și ochii acum! -Iaca, am venit!, auzi Oximoron al nostru și vocea bătrânei, deși el nu-și mai putea desprinde acum privirea de la tânăra cu ochi frumoși, înrourați. Imediat, se ridică în capul oaselor și o întrebă: -Unde mă aflu? Și tu, tu…cine ești?…
-
Oximoron (8)
Au trecut șase luni de la ziua Gălbioarei și, între timp, multe se mai întâmplaseră, atât pe tărâmul fermecat, cât și în lumea oamenilor. Despre toate vă voi povesti în continuare… V-ați imaginat -desigur- că biata zână Vara atâtea lacrimi vărsase și în fiece noapte, la început, încât lumea spunea că un anotimp mai ploios…
Fericirea dintr-o clipă 