Categorie: basme
-
Oximoron (27)
Pe măsură ce se îndepărta de locul în care le lăsase să tăifăsuiască înainte pe muma sa și pe mătușa Tornadă, Zmeul Zmeilor se simțea tot mai abătut și tare mult și-ar fi dorit să vorbească cu cineva despre ceea ce gândea acum… dar cu cine? Jur-împrejur, pădurea era pustie, căci toate viețuitoarele fugeau de…
-
Oximoron (26)
Nici nu termină bine de rostit acele cuvinte vocea ca de copil, că eroii noștri simțiră ceva – ca o adiere ușoară de vânt. Imediat, vegetația cea albastră din jur începu să se preschimbe -mai întâi, într-un fel de nor albastru, ce devenea -mai apoi, invizibil. Astfel, în doar câteva clipe, totul din jurul lor…
-
Oximoron (25)
După ce fugise de lângă Oxi, Amina se întoarse acasă, iar apoi, în camera sa, își dădu voie să plângă în hohote. Acestea fură auzite și de bunica ei, care se înființă -de îndată și îngrijorată tare, la ușa fetei. Mai întâi, ciocăni ușor, iar după numai două secunde, intră fără a mai aștepta invitație.…
-
Oximoron (24)
-Bine ne-am regăsit, iubirea mea! M-a adus ‘napoi la tine dragostea! Ți-am compus chiar și o nouă poezie… Să ți-o spun, acum, sau nu… eu, ție..? Cu aceste cuvinte și-a salutat Oximoron soția, de îndată ce a pășit pragul casei sale. Doinița doar ce-l adormise pe bebelușul lor, iar acum citea o carte despre peripețiile…
-
Oximoron (23)
L-a ascultat Doinița pe zmeu povestindu-i despre Alin al ei, dar nu l-a crezut, desigur, fiindcă nu-și putea închipui așa ceva… Ca fostul spiriduș, ce a renunțat la nemurire de dragul ei, să trădeze -vreodată- o iubire unică și minunată cum era a lor. Da, soțul ei fusese un seducător, dar asta se întâmpla înainte…
-
Oximoron (22)
Auzise și Amina vestea că Alin și Doinița fuseseră cununați de însăși zâna Primăvară, dar a refuzat să creadă aceste vorbe, atunci când îi ajunseseră și ei la ureche. Se afla în sat la șezătoare și una dintre fete spunea povestea, căci verișoara ei din satul vecin era chiar mireasa lui Oxi. „Nu, nu se…
-
Oximoron (21)
Intuise bine Doinița, căci soțul ei exact așa simțea: că se sufocă în spațiul domestic, el fiind obișnuit cu libertatea totală. Lui Oxi, ca spiriduș, îi plăcea să tot zburde pe câmpii, să danseze cu nimfele pădurii, să poată pleca și veni oricând și de oriunde, fără opreliști. Să facă numai și numai ce-i place.…
-
Oximoron (20)
În acea dimineață de sfârșit de primăvară, când deschise ochii în zorii acelei zile, Doinița își aminti că astăzi sărbătoreau chiar aniversarea lor. Se împlineau trei ani de la ziua aceea binecuvântată în care se regăsiseră și la finalul căreia zâna Primăvară îi și cununase. Iar mai apoi, ei porniră pe drumul vieții, împreună și…
-
Oximoron (19)
-Suflă, Vântule hoinar, și mă poartă mai departe să nu mai fiu solitar, ci cu draga mea! Desparte valurile, fă-mi cărare… către Doinița iubită! S-o zăresc colo, în zare, pe sirena-mi mult dorită! Iar Vântul îi ascultă lui Oximoron vrerea și, fiindu-i prieten vechi și bun, i-o împlini pe dată, căci bravul Alin văzu imediat…
-
Oximoron (18)
În lumea apelor, bucurându-se de frumosul ce o înconjura și savurând fericită sentimentul de libertate totală, sirena Doinița nici nu observă că era privită… Pentru că însuși prințul acelui ținut subacvatic se afla într-una dintre zilele sale cele melancolice și, ca de obicei în astfel de momente, pentru a-și limpezi gândurile, el înota, admirând împrejurimile…
Fericirea dintr-o clipă 