Luna, falnică
ca o zână
din castelele cerești,
varsă unde de lumină
și mari doruri pământești…
Luna eu mi-o închipui
călare pe un cal arăbesc,
zburând cum zboară
gândul omenesc….
Aceste versuri nu-mi aparțin, ci sunt ale mamei mele, care însă le-a scris într-o vreme când avea anii mei. Și-mi pare, citindu-le, că stilurile noastre seamănă destul de mult.
Mi-am amintit de această poezie ascultând melodia… care-mi pare acum potrivită ca final.
Fericirea dintr-o clipă 
8 răspunsuri la „Luna”
Să-ți trăiască, frumos și sănătos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din suflet, Issa! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ce bucurie, sa citesti ceva scris de mama
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa este, mai ales că se apropie ziua dânsei, ce va fi pe 11 februarie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum am înțeles de unde ai „furat” talentul 🙂
Foarte frumos! La mulţi ani cu sănătate mamei tale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din inimă, Potecuță! 😘
ApreciazăApreciază
La mulți ani mamei tale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Constanța! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană