Etichetă: alb
-
Accent pe alb
Alb – cu un strop de roz adiacent, boboc alăturat în dulcea fantezie, care aduce-n minte mica poezie, ce a înflorit, de astă dată, cu „accent” … ©Cri ***
-
Povești cu flori (2)
Fotografie din arhiva personală (2019). Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Zina.
-
Roșu, alb și violet, pe fundal verde
Articolul este parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Zina.
-
Totu-i alb
A nins peste noapte, atât afară, cât și înăuntru, în mintea mea, iar neaua, ca o catifea înghețată, dar și caldă, cum e sufletul, a acoperit neliniști albastre. Apoi, din senin, o rază fermecată, venită parcă de niciunde, mi-a luminat așteptările, iar gândul și-a luat zborul spre alte depărtări ca-n vis nemărginite.