Audiobook în lectura lui Florian Pittiș.
Alchimistul
4 responses to “Alchimistul”
-
Am fost si cred ca mai sunt inca pasionata de citit desi la inceputuri nu prea ai fi spus ( abia in clasa a patra am inceput sa citesc de placere). In afara teatrului radiofonic de pe timpuri nu am ascultat niciodata un audiobook, desi am cateva cd-uri cu povesti luate pentru fetele mele cand erau mici. Nici macar la loc nu le-am pus pe acele cd-uri. Dar vad ca vine o vreme in care devine dificil sa citesc, din diverse motive, lipsa de timp, oboseala. Si cred ca voi acorda o sansa audiobook-urilor.
Multumesc pentru link.-
Și eu însămi am devenit mai târziu pasionată de citit, poate și pentru că mi-a plăcut să copilăresc mai mult, de preferam basmele oricărui roman. 🙂 Abia pe la vreo 24 de ani, când m-am angajat într-o bibliotecă, am început să citesc altceva.., începând cu Balzac, și încă nu mi-a trecut febra cititului. Deși am momente, sau chiar zile, săptămâni, în care nu mai pot citi… Mi se întâmplă ori de câte ori trec printr-o perioadă mai dramatică. Atunci, mă refugiez în filme, preferând orice mă scoate repede din stare, mutându-mi gândul. Comedii, animații, sau seriale preferate. 🙂
Tot de curând am descoperit și eu audiobook-urile, Niko, și știi în ce fel? Aveam ochii obosiți și voiam să mi-i odihnesc, dar fără să adorm. Mi-am amintit atunci de vocea plăcută a lui Pittiș și am scris pe YouTube numele lui. Așa m-am bucurat de prima carte audio, în lectura sa. 🙂 Mai apoi, am descoperit că și Caramitru are înregistrate unele audiobook-uri, așa că tot ascult acum, mai ales înainte de culcare. Simt că mi-ar citi cineva chiar mie, de parcă m-aș întoarce în copilărie. 🙂
Cu mare drag! Sper să îți placă și ție tot la fel de mult. Te îmbrățișez cu drag și-ți mulțumesc din toată inima!! ❤️-
eu nu citeam nici macar basme. Mi-amintesc ca in clasa a patra ne-a imprumutat cineva Legendele Olimpului si ne-am cam „batut” toti cei patru ai casei sa o citim. Citeam fiecare cum apucam cateva pagini pe rand. Asta practic a fost inceputul meu in lectura. Apoi au urmat tot romane. Amintiri din copilarie, Niculae Moromete, Neamul Soimarestilor au fost lecturile mele pentru clasa V. Pe vremea aia chiar erau considerate ceva mult pentru un copil. Prin clasa a opta citeam pe banda rulanta basme, simteam nevoia de a le citi, imi lipseau din bagajul de cunostinte
-
O, da, Legendele Olimpului mi-au plăcut și mie mult, dar tot ca pe niște povești le-am perceput eu, poate de aceea. Primul meu roman a fost Singur pe lume, carte pe care n-am putut să o las din mână, citind-o și noaptea, cu lanterna, ascunsă sub plapumă… 😀 Nu mai știu câți ani aveam, dar cred că eram deja adolescentă… În privința citirii pe bandă rulantă a basmelor, ca o nevoie, te înțeleg iarăși perfect, fiindcă fix așa simțeam, la rându-mi. 🙂 Finalurile mereu fericite cred că erau motivul principal. 😉
LikeLike
-
-
-
Fericirea dintr-o clipă 
Leave a Reply