Se întâmpla demult, tare demult,
povestea pe care, acum, o ascult,
dar frunza ce în vânt plutea era o fată
c-un chip angelic și c-o inimă… furată.
*
Și nu se întreba, ci drumul și-l știa,
din gânduri asortate lui, îl întrupa.
C-un vis la unison, ea creiona o fantezie,
din amăgiri sublime, adăugându-i poezie.
Fericirea dintr-o clipă 
4 răspunsuri la „Cântec de odinioară”
Frumoasa melodia. Si frumoase versurile tale!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îți mulțumesc din toată inima, Niko! ❤️
Prin versuri, am vrut să prezint și perspectiva ei, ce seamănă nespus de mult cu a lui, dar e -totodată- și un pic diferită…, după cum bine știm. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să știi că mi-e cunoscută melodia… mulțam pentru amintirea ei ❤ Omul cînta și eu mă nășteam 🙂
Și-mi place și punctul de vedere al frunzei 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O ascultam demult, împreună cu bunicii mei, dar nu-mi plăcea parcă atât de mult ca în ultimul timp. 🙂 Mi-a devenit și favorită, fiindcă o tot ascult iar și iar și iar. Și nu mă mai satur de ea…
Îți mulțumesc din suflet, Issa! ❤❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane