Cică a fost odată un șoricel,
ce s-a îndrăgostit de-o stea
și pe-o ciupercă el se tot urca
visând, noapte și zi, numai la ea.

Steluța nu era una adevărată,
ci de o creangă, cu un fir, era legată,
dar strălucea și atâta de frumos,
de lumea o privea, mereu, duios.
*
Dar ea-l iubea numai pe șoricel,
așa micuț și drăgălaș cum era el,
de-i strălucea, pe veci, amorezată,
și cu un vis sublim: iubirea fermecată.
©Cri
***
Ilustrația a fost muza, după cum -cu siguranță- ați și constatat. De fapt, eu căutam o imagine potrivită pentru Awww Mondays, serial la care-mi doream să particip, de astăzi. Nu scrie nicăieri că acesta ar fi unul fără cuvinte, așa c-am lăsat aici și poezia ce mi-a inspirat.
La sursa imaginii, am aflat că aceasta e, de fapt, de pe o copertă, ceea ce-mi spune că nu numai mie mi-a fost muză… Sau poate că povestea din carte a inspirat coperta. Care-i adevărul numai Ori di Ori știe. Și, până la urmă, acesta nu-i important, ci doar faptul că ne-am bucurat de câteva clipe de frumos, admirând ilustrația, care-i una foarte, foarte bine realizată.
25 de răspunsuri la „Poveste descâlcită”
Awww, well done.
Thank you for joining the Awww Mondays Blog Hop.
Have a fabulous Awww Monday and week. ♥
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank you very, very much! ❤️
I was glad to join Awww Monday! 🙂
A Monday and a wonderful week from me, too!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Such a delicate story-poem💚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank you, Olga, from all my heart!! 💚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ah, ce dragoste!
delicata descalcire, Cri! ♥️
te imbratisez!
🤗♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dragoste adevărată, Ami! 🤗
Îți mulțumesc tare mult și, la rându-mi, te îmbrățișez, cu mare drag!
🙂 seară frumoasă ca o poezie să ai! ❤️❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
multumesc cu inima, draga Cri!
o seara de primavara dulce si parfumata iti doresc!
💯♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, încă o dată, din tot sufletul!!
Pupici, cu drag!! ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă aș fi scris eu poezia (ce glumă bună 🙂 ) ar fi fost despre o iubire neîmpărtășită, cu steaua rece la toată pasiunea șoricelului. Kind of like Pip și Estella. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ai fi scris tu poezia, Jo, cred că ar fi fost una tare, tare frumoasă, chiar și așa, adică fiind una despre o iubire neîmpărtășită… 🙂 Nu știu de ce continui să te îndoiești de condeiul tău, ce e unul fermecat, din perspectiva mea, a omului care te-a citit și care-ți adoră stilul, sau modul de a-ți exprima gândul. 🙂 Mi-ar fi plăcut să am talentul tău, desăvârșit prin cunoștințele tale aprofundate de limbă. Și nu numai eu văd așa, nefiind prima persoană care te laudă, nu? Uite un titlu frumos: Pip și Estella! Încearcă, te rog, o poezie…, fără s-o publici, doar pentru tine, pentru sufletul tău, ce se va bucura de rezultat, cu siguranță. Poate fi și in English. Te pup cu drag! Și-ți mulțumesc mult, mult, mult!! ❤❤
ApreciazăApreciază
Eu nu scriu poezii. Sub nici o formă! Dar ce idee bună! Ți-a ieșit porumbelul. 🙂 Uită-te altfel la imagine și scrie tu poezia Pip și Estella. Tot îți plac ție provocările. Să-l faci pe șoricel drogat de la ciuperci. Ridică ochii spre copac și se îndrăgostește de stea. Se uită cu ardoare în sus, minute în șir la stilul ”Cobori in jos luceafăr blând” 🙂 după care o pală de vânt face steaua să pice în capul șoricelului. Speriat, șoricelul se trezește la realitate și fuge iute-iute în vizuina lui. Toate acestea cu rimă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare frumos ai spus povestea, încât am și vizionat, cu ochii minții, scenariul descris de tine…, în timp ce-l citeam. 🙂 Bravo, Jo!❤️Acum, mă gândesc c-ar fi păcat să se piardă într-un comentariu un basm atât de realist gândit și frumos creionat. OK, mă voi gândi. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți spuneam că m-am gândit la tine, chiar azi dimineață, și la provocarea pe care mi-ai lansat-o aici…, constatând știi ce? Că, de fapt, mie nu-mi plac provocările și doar de dragul prietenilor ce le lansează răspund la acestea. 🙂 Se cheamă că nu aș fi sinceră, sau că sunt prietena ideală? 🙂 Și nu am răspuns încă la aceasta numai dintr-o lipsă de timp acompaniată de o tristețe ce uite că-mi sperie, îndepărtează până și muza… 🤗♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De basm iubirea asta a lor! Şi, precum în basme, nici nu se va stinge!
Tare mă bucur că ai decis să ne mai scrii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e, Potecuță, și ei vor trăi fericiți până la adânci bătrânețe, tot la fel ca în basme. 🙂
Deși pare de necrezut, alaltăieri simțeam nevoia acută a unei vacanțe…, iar astăzi simt că m-aș fi întors dintr-una, însă, am călătorit doar prin blogosferă și mi-am reîncărcat bateriile spirituale numai din cuvintele frumoase ale prietenilor noștri de pe aici. 🙂 Puterea magică a gândului, mai ales scris, e uimitoare, cu adevărat. Așa că am despachetat și uite cât de repede m-am întâlnit și cu o muză! 🙂
Îți mulțumesc, din suflet, pentru bucuria pe care mi-ai făcut-o și prin aceste cuvinte! Zic „și”, fiindcă și acelea de sâmbătă m-au făcut să-mi reevaluez gândul de a pleca, căldura lor m-a oprit. 🙂 Te pup cu mare drag!! ❤❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤️
ApreciazăApreciază
Din ciclul „iubiri imposibile”… Cele mai frumoase, care înalță spiritul – pariu că șoricelu-i face și el poezii, luîndu-se după povestitoare ❤❤
Pictura e superbă. Și ghici ce-am descoperit: eu te citesc, ca pe toți, din notificări. Dacă dau click pe titlul articolului, văd doar poezia și poza cu chiț-chiț. Dacă fac click pe numele blogului, abia atunci văd și tabloul…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Chiar că-s cele mai frumoase, Issa! 🙂 Și da, fiindcă acum mă uit din nou la șoricel și-l văd chiar cântându-i serenade steluței lui iubite… 😉
Nu-i așa că-i superbă pictura aceea? Mie mi-au rămas ochii la delicatețea reprezentării și m-am dus cu gândul direct la Alice în Țara Minunilor, la piesa radiofonică adică, în care era un șoricel, ce spune și el o poveste, o cântă, de fapt, fiindcă tot vorbeam mai înainte de serenade… 😀
În notificări, și mie îmi apare altfel, un soi de rezumat, cred. 😉
Din toată inima îți mulțumesc!! Te îmbrățișez cu drag!! ❤❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
enadele cam de jos în sus vin, acum, că te-am citit, mi-a venit revelația asta 🙂
Pupic și eu, numai bine!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Serenadele ai scris și s-a pierdut prima parte, nu? 🙂 Fiindcă nu cunosc cuvântul dintâi și nu-i nici în DEX. Da, de jos în sus, încă de la Romeo și Julieta. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😂😂😂 da, serenade… :)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😂😂😂
Atâtea cuvinte noi, iar acum cu noul DOOM, sunt și mai multe. :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scuzeee ❤❤ am mai trecut și eu prin d-astea :)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu-i bai, dar mi-am stors un pic creierii :))) Asta ca să vezi ce confuză mi-s.
❤❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane