-Cioc, cioc, cioc, e cineva acasă?

-Da, frate, intră! Sunt aici, în salon!

-Bonjour și bine te-am găsit!, îl salută Lucian, de îndată ce intră pe ușa camerei de zi.

-Ei, ia zi-mi, că m-ai făcut tare curios… despre ce-ți doreai să vorbim?, îl întrebă Victor pe fratele său.

-Dragul meu…, să nu râzi, te rog, dar…, începu acesta, după care tăcu.

-Ei haide, spune o dată! Sigur că n-am să râd… orice ar fi.

-Nu credeam că voi spune asta, vreodată, dar m-am îndrăgostit… de una dintre vecinele tale de peste drum, Irina Bujor. O știi?

-Nu o știu, dar… heeei! În sfârșiiiit!! Mă bucur nespus de mult, frate! Credeam că nu se va mai întâmpla, vreodată… cu tine adică…. Îmi păreai a avea o inimă împietrită! Vreau să spun că, după acel accident, tu parcă ai fi devenit un alt bărbat și acesta era unul… solitar.

-Mă simt un alt bărbat.

-Văd. Doctorii spuneau că e o minune c-ai supraviețuit, așa că… poate că nu… și un demon ți-a luat locul…! Hahaha!!

-Poftim…?

-Ei, glumeam! Acum, nu te supăra…! Cred că m-am uitat -în ultimul timp- la cam prea multe filme SF…. Sigur că demonii nu există…, iar gluma mea a fost una… să-i zicem copilăroasă. În fine…. Dar ziceai -parcă- la telefon, c-ai vrea să-mi propui ceva!

-Da. Spune-mi, ai putea să organizezi o petrecere? Una la care să-ți inviți și vecinii, vecinele… mă înțelegi!

-Hahaha!! Sigur că te înțeleg și sunt sută la sută de acord, însă, după ce vin din delegație, unde e musai să plec iar, mâine – în zori. Dar… se rezolvă, nu-ți fă griji! Sunt tare-tare curios s-o cunosc pe… vecina! Pe femeia care a reușit să te readucă la viață…

-Parcă ziceai că nu ai să râzi!

-Te rog, iartă-mă, dar nu m-am putut abține… Gata, uite c-am tăcut!

***

În zorii celei de-a doua zi, în casa de peste drum, Irina privea pe fereastră la spectacolul pe care-l ofereau vecinii ei, în timp ce-și luau la revedere. Apoi -pentru un timp- își permise să viseze, amintindu-și de tot ceea ce trăise, din clipa în care magia pătrunsese în viața ei.

După care – fata noastră începu a se pregăti de plecare. Își programase un drum mai lung pentru această dimineață. La capătul acestuia o aștepta o bunicuță. Nu era a ei, dar o simțea a-i fi, într-atât de apropiate deveniseră, în urmă cu doi ani, când se întâlniseră într-o excursie.

Bătrânica nu avusese copii, iar rudele sale cele mai apropiate se îndepărtaseră de dânsa, sau dânsa de ele…, atunci când soarta îi revelase că acestea nu erau niciodată acolo, ori de câte ori ar fi avut nevoie și dumneaei de un sprijin. Însă Aristița, căci acesta era numele femeii, fusese mereu alături de ei, se lăsase chiar și pe sine, doar pentru a-i ajuta. Asta, până într-o zi, când n-a mai putut, iar neamurile-i proaste i-au întors spatele -pur și simplu. Dar asta se întâmplase demult, tare demult, când Irinuca noastră nici nu venise încă pe lume.

-Bine ai venit, scumpa mea!, o întâmpină Aristița pe mult mai tânăra ei prietenă. Hai, intră, c-am pus de cafea!

-Bună și bine te-am găsit! Îmmm, miroase tare bine… ce ai mai pregătit?

-Am găsit pe net o rețetă, pe care o distribuise o prietenă de-a mea de pe acolo și am testat-o. Sunt niște clătite, dar cu telemea în loc de dulceață. O nebunie! Stai numai să le guști…

-De-abia aștept! Dar, până una alta, spune-mi dacă te-ai hotărât unde mergem în weekendul ăsta… dăm o fugă până la Balcic? Tare mi-ar plăcea să revăd Grădina Botanică de acolo!

-Și mie! Dar nu pot merge.

-Cum așa?

-S-ar putea să te surprindă ce-ți voi spune, dar… de curând, a intrat un bărbat în viața mea. Nu credeam că s-ar mai putea întâmpla, la anii noștri…

-De ce nu? Sufletul rămâne tânăr, nu așa se spune? Și viața mi-a arătat că așa și e. Tot văd persoane de vârsta ta la plimbare, prin parc… unii chiar ținându-se de mână!

-Știu…, doar trăiesc eu însămi asta, iar Oprea e un romantic adevărat!

-Prin urmare, îl cheamă Oprea! Draga mea, dacă ai ști ce mă bucur pentru tine… pentru voi amândoi!

-Îți mulțumim din suflet! Iubirea -la anii noștri- e un pic altfel, dar parcă-i și mai frumoasă așa… Mai ales că noi, amândoi, suntem niște bătrânei-verzi.

-Tare mult mă bucur, draga mea dragă! Să înțeleg atunci că… clătitele acelea nu erau doar pentru mine?

-Ei, am făcut mai multe… și pentru tine și pentru Oprea, firește. De-abia aștept să-l cunoști! Sper să-l placi și tu…

-Spune-mi mai multe… cum v-ați cunoscut, câți ani are el, are sau nu copii, nepoți… chiar trebuie să te trag de limbă?

-Sigur că nu… și îți voi povesti despre toate… dar, mai întâi, era vorba că-mi vei spune tu mai multe despre Luceafăr. Te întreb eu acum: chiar e nevoie să te trag de limbă?

-Bine, fie, uite că încep eu!, îi răspunse Irina, iar apoi, cele două prietene plonjară împreună într-o poveste de iubire cum alta n-a mai fost, după spusele fetei îndrăgostite și fericite că are acum și cui o împărtăși.

***

-VA URMA-