Mai târziu, dar în aceeași seară, Irina ieși la plimbare. Își trase pe ea pelerina de ploaie cea albastră (culoarea ei preferată) și plecă. Ajunsă în stradă, se opri o clipă, pe locul acela unde stătuse îngerul – sora ei, dorindu-și să mai simtă înc-o dată conexiunea aceea specială, dar nu mai percepu nimic.
O clipă mai târziu, se simți privită și atunci – întorcându-se, îl văzu pe el. Înalt, suplu, purtând tot o pelerină de ploaie și tot una albastră, ce-i părea, la lumina felinarului, a avea și exact aceeași nuanță cu a ei.
În momentul în care privirile lor se întâlniră, el porni către ea. Irina simți imediat teamă, iar apoi și panică, fiindcă paralizase -pur și simplu. Nu se mai putea mișca, defel, iar el era tot mai aproape… Mai avea de făcut numai vreo doi pași până la ea, însă, chiar atunci, dintr-o casă ieși cineva, iar el îngheță. Observând că ea putea acum -din nou- să se miște, Irina o luă la fugă către casă, intră și încuie degrabă ușa.
O întâmpină -ca de obicei- motanul Mițu, pe care ea îl și luă în brațe, imediat ce scăpă de pelerina cea udă și, instantaneu, fata se liniști.
-Ah, Mițule, dacă ai ști…! Da-i mai bine -poate- să nu știi… sau nu încă, fiindcă presimt că -începând din această seară, viața mea… de fapt, viața noastră… nu va mai fi ce-a fost!
-Miau!, îi răspunse motanul și începu apoi a se pisici în brațele sale.
-Nu ne jucăm acum, nuuu, îi zise Irina, dar îl mângâie un pic pe burtică, iar apoi îl lasă din brațe și începu a se pregăti de culcare, fiindcă se simți -brusc- într-atât de obosită, încât căsca întruna și de-abia își mai putea ține ochii deschiși.
Și-n noaptea aceea, avu un vis straniu, în care ea era o… ploaie în rafale și, împreună cu Mițu, care nu mai era mâț, ci tot ca ea, se lupta cu niște făpturi, unele din vânt, altele din foc și mai erau unele ca niște mici tornade din pământ, iar acestea erau și cele mai imprevizibile, ori mai greu de înfruntat…
Se trezi în zori, transpirată tare, și-și zise: „Uf, ce coșmar!”, dar apoi privi involuntar pe fereastră la lumina blândă a dimineții și razele de soare ce pătrundeau timide prin geam în camera sa o făcură să zâmbească zilei ce atât de frumos începea. Uitase pe loc de visul acela urât.
*
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
12 răspunsuri la „Un miracol viu (2)”
E si cu pisici povestea! Super! Si ploaie, si pisici, si mister. ❤️
Citind – si facand „conexiuni” intre fragmentele citite pana acum – m-am gandit ca pisoiul nu e unul tocmai obisnuit. 🙂
ApreciazăApreciază
Da, e și cu pisici, are și ploaie și mister… ❤️
Și, da, Mițu – după cum ai deja și confirmarea – nu e deloc un pisoi obișnuit 😉
Îți mulțumesc din suflet că mă citești și-mi spui ce simți. Te îmbrățișez!!
ApreciazăApreciază
Dacă fata asta tot fuge de bărbați înalți, supli rămâne nemăritată. 🙂 Oricum, destul de ciudat visul ei. Mai ales pisica transformată in ploaie. Ghidușă idee. Este știut că pisicilor nu le place apa. 🙂 Dar să vedem ce se mai întâmplă….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 L-a simțit ca pe un soi de demon, iar instinctul i-a zis că-i înțelept s-o ia la fugă… Pisica este, în general, o ființă care ne tot surprinde.., cât despre Mițu vom afla în curând că nu-i tocmai un motan obișnuit. 😉
Îți mulțumesc, Jo!💗
ApreciazăApreciază
Oh, wow! Ce chestie ar fi să aflăm că Mițu e de fapt câine. Dar nu cred că-i povestirea ta într-atât de SF. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ca un daemon? Ce-și schimbă forma până ajunge la maturitate… Parcă așa se numea în SF-ul cu Nicole Kidman. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aaaah! Cool! Cool! Cool! Devine interesantă povestirea ta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Jo! 🥰
ApreciazăApreciază
Ne dai frumosul în linguriţe mici 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, dragă Potecuță! Tare mult mă bucură cuvintele tale! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos ! Un fragment scurt, dar încarcat de stari de agregare sufletesti extreme, prin care a trecut personajul povestii, Irina. Merci !
O zi minunata, luminata, binecuvântata, inspirata, colorat învesmântata, draga Cri !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prin urmare, mi-a reușit transmiterea stărilor sufletești la limită? Am împărțit povestea pe fragmente mai scurte, pentru a nu obosi cititorul. 🙂 Îți mulțumesc, dragă Iosif și o zi superbă din toate punctele de vedere îți doresc și eu! 🌈🌞
ApreciazăApreciază