-Ah, vă înțeleg acum și, Doamne, ce tare mă doare și pe mine durerea voastră! Nu disperați, însă, fiindcă vom găsi împreună o cale, doar întotdeauna există una! O, da, fără îndoială, știm cu toții asta!!, îi încurajă pe cei doi soți elful cel bun.
-Dragă Oracol, suntem prieteni de o… veșnicie, așa că îmi pun soarta în mâinile tale cele pricepute și cu toată încrederea!, îi răspunse Oxi.
-Și eu la fel, Oracol drag! Doar noi împărtășim o aceeași soartă, dar nu-i numai asta, ci vreau să te asigur că ți-am devenit și eu o prietenă la fel de bună ca și soțul meu iubit!, spuse și Doinița, iar lacrimile începură a-i brăzda acum obrajii. Tânăra femeie și le șterse repede, sperând că nu le-a văzut nimeni.
Elful și Oxi, concentrați doar pe ei înșiși și pe situație, nu i le observaseră, ci-i auziră numai cuvintele. Nici tristețea din glasul ei nu-i trezi pe cei doi la adevărata realitate, aceea în care buna Doinița înțelesese deja că iubirea ei va fi cea sacrificată. Dar își acceptă resemnată soarta crudă, doar avea și un copil acum, care iată că urma a-și pierde tatăl… iar ea nu-i mai putea cere acestuia să rămână, de îndată ce el își dorea, cu ardoare, să plece… Și plecară, la scurt timp după aceea, Oximoron împreună cu Oracol, pentru o perioadă, nu lungă, zicea Alin, dar soția sa știa, sau simțea, că-i pentru totdeauna.
***
Trecuseră doi ani de la întâmplările pe care vi le-am povestit mai înainte, iar Doinița tocmai deretica prin camera lui Sorinel, care ieșise în curte, la joacă cu prietenii săi. Îi aduna răbdătoare jucăriile, spunându-și că iar sunt prea multe acestea, când auzi o bătaie la ușă.
Se grăbi să deschidă și, în prag, stătea nimeni alta decât Zamfira, cu care Doinița se împrietenise și mai depănau amândouă povești, atunci când se întâlneau. Pe unele, din amintiri, pe altele, din cele trăite împreună, ele amândouă fiind femei singure, întrucât și Andi, bărbatul Zamfirei, era mai mereu plecat, prin turnee.
-Hei! Bine te-am găsit, draga mea!
-Bine ai venit, Zamfiră! Intră, ia loc.., mă bucur tare mult să te văd!
-Și eu! Doiniță, am venit să vorbim anume despre ceva… dar spune tu mai întâi, fiindcă te văd tare nerăbdătoare!
–Da, sunt, și doar cu tine, prietena mea de suflet, pot vorbi despre asta!
-Te ascult!
-Îl știi pe Costin, prietenul meu din copilărie… și mai știi că mă iubește… dintotdeauna… și că este tare-tare bun cu Sorinel, ca un tată adevărat.
-Nu-mi mai spune, fiindcă am înțeles! În sfârșit, te-ai hotărât să îl accepți în viața voastră, a ta și a lui Sorinel, pe acest om minunat, care este Constantin! Ce mă bucur, dragă Doiniță!
-Îți mulțumesc, draga mea prietenă! Din inimă îți mulțumesc! Mai întâi, pentru că nu mă judeci, iar apoi și pentru că – iată!, încerci să mă înțelegi.
-Cum aș putea să nu, draga mea dragă? Oxi nu se va mai întoarce… Cumnatul Oracol doar ce ne-a povestit că fostul tău soț și-a recăpătat nemurirea și că este foarte fericit acum, fiind iar el însuși, căci nu poate fi altul, clar… Dealtfel, asta veneam să îți spun: Oximoron este cel care a acționat în așa fel încât să se stingă din inima ta iubirea ce i-o purtai și să se poată aprinde o alta, pentru altcineva. A făcut asta și pentru Sorinel, desigur, care are nevoie de un tată adevărat, dar și pentru că -în felul lui- el încă vă iubește, Doiniță, cu toată ființa sa… Da, într-atât de mult, încât renunță la voi, înțelegând că el e… doar un spiriduș.
***
-SFÂRȘIT-
Fericirea dintr-o clipă 
16 răspunsuri la „Oximoron (32)”
Nuuuuu! Dar cu Andros pierdut în ziua de azi cum rămâne? A cucerit-o pe stră-stră-stră nepoata Doiniței? Prea te-ai grăbit. Ce se întâmplă? Se zbat în tine proiecte noi? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acela, dragă Jo, va fi subiectul unei povești viitoare, ce se va numi, poate, „În mintea Sofiei”, fiindcă povestea lui Oximoron s-a încheiat azi. Mi se părea mult prea lungă pentru un basm, așa că am ales să îi scriu un final. Dar îți mulțumesc din suflet pentru pasiunea din cuvinte, ce-mi spune că ți-a plăcut. Sper că îți va plăcea și cum îmi voi imagina povestea despre care spui, aceea din ziua de azi. 🙂❤
ApreciazăApreciază
A fost un final un pic prea realist. 🙂 N-o lua ca pe o critică. Nu toate poveștile trebuie să se încheie cu ”și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Oricum, dacă ai de gând să continui povestea unor personaje sub un alt titlu, nu pot decât să mă bucur. 🐼 Dar trebuie să te gândești la cititorul care intră în poveste de la ”În mintea Sofiei (1)”. Va avea nevoie de un background, altfel nu va înțelege nimic. 🍀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A fost într-adevăr un pic prea realist, fiindcă îmi propusesem să fie mai mult pildă decât basm, dar acum mă gândesc că nu prea ne place finalul așa cum e, ceea ce-i firesc, mesajul său nu-i prea optimist, deși-i unul realist. Poate că am să revin asupra lui… zic poate, fiindcă nu aș prea vrea, ci aș lăsa povestea pildă. 🙂 În altă ordine de idei, „În mintea Sofiei” va fi o nuvelă, cel mult din două părți. Și sigur că o voi concepe în așa fel încât să fie înțeleasă și de cine nu a citit basmul. Un prieten mi-a pus o întrebare: „De ce scrii seriale?” Asta m-a determinat să încerc și altceva, povestiri mai scurte. 🍀😘
ApreciazăApreciază
Nu, nu, nu! Nu modifica nimic! Întotdeauna primul gând este cel mai bun. Sunt îndeajuns de mare 🙂 încât să apreciez – și încă foarte mult -realismul poveștii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, Jo! Cuvintele tale sunt bucurie pentru ochii mei! 🙂❤
ApreciazăApreciază
Cât de dulce dialogul! M-a şi emoţionat 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, dragă Potecuță! E un dialog între două prietene bune, minunate amândouă, și-i animat de sentimentele lor nobile… 🥰 Mă bucur tare mult că ți-a plăcut! Și eu m-am emoționat citindu-ți cuvintele…😊❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un sfârsit fascinant, magnific, ca-n povesti, ce precede noi începuturi pământești. Merci pentru interesanta poveste. Felicitări sincere !
Zile sublime, minunate, binecuvântate, cu bucurii, pace, libertate, iubire, fericire si multă sănătate, alături de cei dragi din realitate, draga Cri !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, dragă Iosif! Cuvintele tale, ca de obicei, mă bucură nespus! 😊
Zile minunate și binecuvântate îți doresc și eu din toată ❤!!
ApreciazăApreciază
Eiii, ce episod! Armonia din episodul trecut s-a destrămat și cele două femei sunt singure cu piticii lor. Abia aștept continuarea. 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu va mai fi o continuare, am și încheiat episodul cu Sfârșit. 🙂 Da, povestea lui Oximoron s-a încheiat, dar poate că voi scrie o alta, legată de aceasta, însă țesută în jurul altui personaj din acest basm. Îți mulțumesc, dragă Ina! Te pup!! 💕
ApreciazăApreciază
Cam brusc sfârșit sau îmi pare?? Oricum mulțumesc pentru tot. 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E neașteptat și de aceea îți pare cam brusc. 🙂 Până la urmă, de acum înainte, ar fi fost mai mult despre alte personaje din basm și prea puțin despre Oxi, ori tocmai asta m-a determinat să închei povestea ce-i poartă numele. Iar acum pot să încep o alta, a altcuiva… poate că pe a lui Sorinel.
Cu mult drag, Ina!! Te îmbrățișez!❤
ApreciazăApreciază
E buna ideea! Inspirație și spor! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc!! 😘🤗❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană