-Ei, și acum, dragă frate, dă-mi voie să-ți spun cum văd eu lucrurile, zise Oracol.

-Chiar crezi că m-ai putea ajuta să mi-o scot din minte pe Doinița?

-Nu doar cred, ci sunt sigur, dar pentru asta am nevoie de consimțământul tău, pentru că vraja pe care o vom face va avea efect numai și numai dacă tu îți vei dori din tot sufletul să… călătorești… în viitor!

-În viitor, zici? Și unde anume? Mai aproape, mai departe.., of, frate Oracol, zău că nu are nicio noimă ce-mi spui..!

-Dar va avea, imediat! Cu siguranță, îți amintești că Tempus și cu mine am fost cândva prieteni buni… nedespărțiți până la… eveniment.

-Că bine i-ai zis: eveniment. Dar spune-mi mai departe…

-Ei bine, când ne-am luat noi doi rămas bun, Tempus mi-a dăruit și acest inel, cu ajutorul căruia m-aș putea teleporta în viitor. Puterile sale sunt, însă, limitate la o singură călătorie.

-Și renunți tu la aceasta pentru mine, de dragul meu?!

-Nevoile tale sunt mai mari și nu văd altă cale prin care să te ajut… Și da, sigur că-mi ești și drag!

-Îți mulțumesc din suflet, bunul meu Oracol, dar tu chiar crezi că fiind eu pe acolo, prin viitor, o voi putea uita pe draga de Doinița?

-Mai mult decât atât, fiindcă incantația pe care o vei rosti va conține și cuvintele: „Du-mă, Inel Fermecat, într-un timp din viitor în care există o urmașă a Doiniței ce-i seamănă leit: trup, spirit, minte și-i încă neluată!”

-Am înțeles, frate, tu-mi oferi o nouă șansă de a o cuceri pe Doinița! Cum aș putea oare să te și răsplătesc vreodată pentru darul tău cel atât de frumos?

-Doar fii fericit alături de femeia ce ți-e dragă și mie îmi va fi asta cea mai mare bucurie, sau răsplată, cum îi spui tu!

***

Când se trezi mai apoi în viitor, Andros constată că se afla într-un studio de înregistrări și acesta era -după cum desigur ați intuit- chiar unul din zilele noastre. Privi în jur, uimit peste măsură și descumpănit de tot ceea ce vedea. Apoi își zări și chipul, reflectat într-o oglindă ce atârna pe peretele din dreapta sa. Arăta acum destul de diferit de cum se știa el, căci îi dispăruseră pletele și barba, dar ochii-i erau indubitabil ai săi și atunci, involuntar, își zâmbi sieși, mulțumit de înfățișarea ce i se profila în oglindă.

În acea clipă, descoperi că purta și niște haine deosebite, pe care le simți tare fine, adică nespus de mătăsoase la atingere și într-atât de diferite de acelea cunoscute de el, încât fostul zmeu se întrebă prin ce magie fuseseră create oare…

Deodată, ușa se dădu în lături și, în pragul acesteia, apăru o tânără care semăna cu Doinița, ca două picături de apă, numai că era tunsă băiețește și purta niște pantaloni trei sferturi verzi, balerini în picioare și un tricou alb cu un desen nedefinit pe acesta.

-Heeeei, Andiiii!, îl salută ea de cum îl văzu și-i zâmbi ca unui prieten. Nu știam că vii și astăzi. Nu mâine era programată înregistrarea ta?

Andros tăcu, deși îi zâmbi înapoi fetei, neștiind ce i-ar putea răspunde, surprins de diminutiv, dar și sperând că stră-stră-…-strănepoata Doiniței îi va zice ea însăși mai multe, ceea ce se și întâmplă, din fericire:

-Bineînțeles că nu mai știi cine sunt! Of, artiștii ăștia!! Sunteți într-atât de asaltați de admiratoare, încât nu-i de mirare că nu vă mai amintiți un nume, din multitudinea celor auzite…. Deși am vorbit amândoi despre atâtea alaltăieri, încât am fost convinsă că ne-am și împrietenit, dar a fost doar percepția mea și greșită, văd eu bine acum… Hai să mă prezint… iar: Sofia! Și-ți spuneam că numele meu înseamnă înțelepciune… Ei, nu-i așa că de asta îți aduci aminte? Cum? Tot nu?! Am crezut că, nefiind tu George Clooney, ci doar sosia lui, nu ești tocmai o mare vedetă ce-i și super-distrată… dar… hm, oare… oare chiar într-atât de… neimportantă mi-s eu în ochii tăi?

În acel moment, Andros realiză că-i musai să spună și el ceva, fiindcă tânăra nu-i mai zâmbea, ci acum era tristă. Tuși pentru a-și drege vocea, după care îi zise fetei:

-Sunt convins că nu ești neimportantă, dragă Sofia, ci dimpotrivă… numai că… vezi tu, eu m-am trezit abia în urmă cu câteva minute, aici… singur în această cameră… ciudată, picat dintr-o altă lume… și… mă înțelegi…

-Ha! Îți arde de șagă? Mie nu, așa că lasă-te de goange și hai să vorbim serios, te rog mult! Nu mă supăr că ai uitat cine sunt, dar nu mă lua acum cu basme de adormit copiii, bine?!

Văzând-o acum supărată și chiar un pic nervoasă, fiindcă îi vorbea deja pe un ton acut, Andros nu mai știu ce să-i spună Sofiei, așa că o privi doar și cam întristat, sperând, încă o dată, ca evenimentele să se reașeze cumva singure, pe făgașul dorit. Se mai gândea și că nu l-ar fi trimis soarta în viitor, dacă destinul său nu ar fi fost menit să se împlinească în aceste vremuri.

Și atunci, începură a i se perinda pe dinaintea ochilor imagini cu viața celui în care spiritul său doar ce se întrupase, aflând astfel că prenumele lui era Andrei și că avea o mamă leită mumei sale, din cauza căreia, la fel ca și el, Andi era un însingurat, deși datorită asemănării dintre el și vedeta de la Hollywood, era simpatizat de toți cei pe care-i întâlnea în cale. Însă aceștia nu-i deveneau și prieteni, întrucât tot timpul său liber îi era dedicat exclusiv mamei sale cele posesive.

***

-VA URMA-