Auzise și Amina vestea că Alin și Doinița fuseseră cununați de însăși zâna Primăvară, dar a refuzat să creadă aceste vorbe, atunci când îi ajunseseră și ei la ureche.
Se afla în sat la șezătoare și una dintre fete spunea povestea, căci verișoara ei din satul vecin era chiar mireasa lui Oxi. „Nu, nu se poate!” își spusese în sinea ei Amina. „Doar el însuși, cu gurița lui, mi-a zis că îi sunt dragă. Și că merge s-o elibereze pe Doinița din ghearele zmeului, dar mai apoi se va întoarce la mine, căci el pe mine m-a ales!”
Iar acum, ei bine, acum tot el îi spunea, cu aceeași guriță, că este într-adevăr însurat cu o altă femeie, c-aveau ș-un copil… Îi mărturisea toate acestea, zicându-i și că nu-i fericit, dar nu mai pomenea nimic de promisiunea aceea, aceea pe care i-o făcuse ei, Aminei, atunci când se văzuseră pentru ultima oară.
Cu un gest, fata noastră îi opri pledoaria, după care îl privi în ochi și citi în aceștia doar mirare. Atât. Niciun sentiment nobil, sau măcar un strop de vină, căci ochii nu știu ce-i minciuna. Fără a-i mai spune ceva, se răsuci pe călcâie și se îndepărtă în grabă. Ba, după primii pași, fata chiar o luă la fugă, lăsându-l pe Alin descumpănit, acolo, în mijlocul drumului.
Deodată, de undeva de sus, fostul spiriduș auzi un râs năvalnic și-și ridică imediat privirea într-acolo. Dar nu văzu decât cerul albastru și atunci înțelesese că o făptură magică invizibilă era sursa acelui hohot, ce părea că nu se mai sfârșea…
-Cine ești? Te rog, arată-mi-te!, strigă -un pic iritat- eroul nostru, dar râsul acela nu conteni, ci doar se îndepărtă și încă în direcția satului său, hotărându-l -pe loc- și pe Alin să se grăbească tot într-acolo.
***
În vremea aceea, acasă la ei, Doinița își legăna bebelușul cu o mână, în timp ce, cu cealaltă, amesteca în oala cu ciorbă de pe foc.
-Cioc, cioc, cioc, auzi în acea clipă o voce masculină la fereastra sa. Se uită într-acolo și îl văzu zâmbindu-i pe nimeni altul decât… Zmeul Zmeilor.
-Andros…, rosti tânăra noastră abia șoptit, privind imediat la pruncul din brațele sale, ce ațipise și-i zâmbea în somn.
-Mă bucur nespus să te revăd și nu te teme, Doiniță, fiindcă eu nu mai sunt cel care am fost… M-a schimbat total întâlnirea cu tine, sau m-am maturizat -poate, nici eu nu mai știu… Nu ai să crezi, draga mea, dar -în felul meu- te-am iubit și te mai iubesc încă!
Doinița îl ascultă apoi povestindu-i cum a încercat să și-o scoată din minte, dar nu a reușit… Și apoi, cum -de dragul ei- el a început chiar să se spele, din dorința intensă de a-i plăcea, într-atât încât ea să binevoiască a-i oferi o a doua șansă…
-Nu mi-am pierdut puterile, așa cum mă temeam, ci sunt același voinic pe care-l știi, îndrăgostit de tine cu adevărat și pentru totdeauna, draga mea dragă!
Tânăra mămică îl privea uimită, fiindcă, într-adevăr, zmeul era foarte curat, chiar și pieptănat cu grijă, ce mai… aproape de nerecunoscut! Nu era un frumos, dar era plăcut ochiului… în principal, datorită atitudinii sale, dar și privirii ce-i strălucea, semn că emoția îl cuprinsese. Doinița trase aer în piept, iar apoi îi răspunse, deși în șoaptă, pentru a nu-și trezi bebelușul:
-Andros, mă bucur nespus să văd că întâlnirea cu mine a avut acest efect magic asupra întregii tale făpturi! Ești foarte chipeș, dar nu numai asta, ci se simte, mai ales din glasul tău, că ești frumos acum nu doar ca înfățișare. Dacă eram fată, aș fi fost mândră să îți fiu soție. Dar nu mai sunt și -după cum vezi- mi-s și mămică acum… Îmi pare rău!
-Fată dragă, mie îmi pare rău… fiindcă sunt pe cale să îți spulber un vis, dar -din experiența mea, știu că este mai bine să știi adevărul despre soțul tău.
Iar apoi începu a-i spune cum l-a văzut pe Oxi flirtând mai devreme cu o altă fată, dar care a fost o tânără deșteaptă și a refuzat să mai stea la povești cu el, de îndată ce a aflat că ar fi însurat și tată de familie…
–Și vezi tu, Doiniță, nu l-am văzut numai eu însumi, ci și o cumnată de-a mea, ce-i nimfă cu darul invizibilității, așa că ea s-a și apropiat cât să-l audă bine pe fostul spiriduș, care ignora voit faptul că ar fi al tău și -mai ales- că era așteptat, de tine… Și de fiul lui..!
***
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
11 răspunsuri la „Oximoron (22)”
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciază
Tii, ce bine că l-ai spălat pe zmeu. Dacă nu-l vrea nimeni, îl iau eu! 😀 În altă ordine de idei, nu mi s-a părut că Oxi o vrăjea pe Amina. Ci doar se plângea pe umărul ei de viața ”grea” de om insurat, tată de copil. Aici are o bilă neagră Andros. Dar ce să mai zic? All is fair in love and war. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 Jo, dacă ai ști cât de mult îmi plac „observațiile” tale din comentarii, fiindcă îmi dezvăluie aspecte pe care nu le-aș fi sesizat și îți mulțumesc că faci asta! Ai dreptate, Oxi doar i se plângea Aminei, ca unui spirit îngemănat, după cum o percepea el. Nu avea de unde ști despre frământările sufletești ale fetei și, fiind copleșit de propria-i viață „grea”, se gândea doar la ale sale… Iar zmeul, la fel, ar putea fi judecat că s-a dus repede „să-l pârască” Doiniței… 😉, însă, îl iertăm, fiindcă era îndrăgostit și ferm convins că procedează corect. Și mie îmi place, sau prefer să știu, cât mai din vreme, cum stau…în orice situație. Prin urmare, prețuiesc un prieten ce-mi spune, în faţă, „adevărul gol-goluț”, deși recunosc și că eu însămi nu am întotdeauna curajul acesta, sau nu știu cum s-o fac (fără a-l răni suplimentar pe celălalt). Dar am început să învăț. 😘❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărul gol-goluț e subiectiv, filtrat prin felul de a fi al interlocutorului. Eu sunt anti-anunțat nevasta c-o înșeală soțul. Dacă e scris în stele să se despartă se despart ei și fără ”ajutorul” meu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De acord, este subiectiv, iar aparențele, de cele mai multe ori, înșelătoare. De aceea, este și indicat să nu ne amestecăm, fiindcă nu știm, nu putem ști ce se întâmplă cu adevărat, nefiind în pielea… protagoniștilor. Dar dacă prietena ta cea mai bună ar fi în cauză, tot nu i-ai spune? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Categoric nu! Părerea mea este că atunci când soțul e infidel, semnele sunt acolo să le vadă singură. Dacă preferă să le ignore de ce sa-i pricinuiesc eu durere cu o certitudine? Generally speaking cred că nu-i bine să te bagi în căsnicia nimănui. Fiecare cuplu și le știe pe ale lui. Dacă relația funcționează și cu un soț infidel și toată lumea e fericită, de ce să pun eu lucrurile la punct cu părerile mele pe care nu mi le-a cerut nimeni?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dreptate! Îți mulțumesc pentru răspuns! 💕
ApreciazăApreciază
Frumos împletit firul povestii în urzeala acestui razboi perpetuu, al complexelor labirinturi paradoxale ale îndragostirii. Merci pentru delectare !
O saptamâna superba, minunata, binecuvântata în toate aspectele si dimensiunile perceptiei vietii, draga Cri !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Iosif! Of, da, că bine ai numit îndrăgostirea: un labirint paradoxal! Din fericire, viața ne mai scoate și la liman când ne rătăcim prin ace(a)sta…
O săptămână binecuvântată cu bucurii nenumărate fie și a ta! 🙂
ApreciazăApreciază
Of, draga de Doiniţa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Într-adevăr, Potecuță, nu-i ușor să fii în pielea Doiniței, dar va găsi ea o cale să treacă și peste obstacolul acesta. Cu credință și cu încrederea că Dumnezeu nu-i dă omului mai mult decât poate duce…
Îți mulțumesc! 🤗❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană