Intuise bine Doinița, căci soțul ei exact așa simțea: că se sufocă în spațiul domestic, el fiind obișnuit cu libertatea totală. Lui Oxi, ca spiriduș, îi plăcea să tot zburde pe câmpii, să danseze cu nimfele pădurii, să poată pleca și veni oricând și de oriunde, fără opreliști. Să facă numai și numai ce-i place. Prin urmare, oricât de dragă îi era mândra sa, Oximoron de-abia așteptase să simtă din nou gustul cel dulce al libertății.

Se bucurase, desigur, alături de soția lui, atunci când aflaseră că vor fi părinți, dar mai mult pentru Doinița fusese el fericit, fiindcă știa că ea își dorește mult să se împlinească și ca mamă. Dar Oxi nu-și dorea copii și -de aceea, bebelușul lor îi crea doar disconfort, îngrădindu-i și mai mult libertatea. Se simțea constrâns bărbatul, atât fizic, dar -mai ales- spiritual, fiindcă Doinița era mereu într-atât de obosită, încât nu-i mai gusta ca înainte versurile, glumele și -uneori- chiar cuvintele, iar de jocurile lor nu mai avea niciodată timp, sau energie, nemaivorbind și de bună-dispoziție… Așa că, deși Alin se prefăcea a fi vesel și mereu acolo, în sinea sa, el era tare nefericit și cu mintea tot mai departe.

În dimineața în care pornise la drum către satul vecin unde urma să aibă loc nunta, bărbatul Alin simți, dintr-o dată, cum revine la viață. Se bucura acum iar și cu adevărat de tot ceea ce întâlnea în calea sa: de plăcerea de a admira -pur și simplu- natura, sau casele cu curțile acestora pline de viață și de a nu fi nevoit să se grăbească niciunde, fiindcă lui chiar îi părea -în acel moment- că ar avea tot timpul din lume doar pentru el.

„Doamne, cât de fericit sunt!”, își zise și trase aer în piept, recunoscător sorții ce i-a oferit o pauză de la a fi soț și tată de familie și era hotărât acum să se bucure din plin de aceasta.

***

În vremea aceea, acasă la ea, Amina cugeta visătoare la toate ale vieții. Era cam tristă fata noastră, fiindcă, odată cu amintirile, primise și un fel de palmă de la soartă, în clipa în care rememoră întâlnirea sa cu chipeșul Alin, despre care înțelesese și ea singură -mai apoi- că el era unul și același cu fostul spiriduș, Oximoron. Și amintindu-și, simți iarăși ceva ca un nod în gât. Lacrimi grele începură a i se revarsa nestingherite din ochi, înodându-i-se sub bărbie. Și plânse fata noastră, pentru un timp, în tăcere, după care își șterse lacrimile și merse de-și dădu cu apă rece pe față, pentru a se liniști.

Apoi, se îndreptă către bibliotecă și-și alese din aceasta o carte. Spera ca, refugiindu-se între paginile sale, să uite de Oxi și de jocul lui cel reprobabil cu mintea și cu inima ei… „Oare o fi realizat Alin cât rău mi-a făcut îndrăgostindu-mă de el?”, se tot întreba Amina iar și iar, ori de câte ori își aducea aminte de cele petrecute…

Într-un târziu, văzând că nu se poate concentra deloc pe ceea ce citea, se hotărî să iasă la o plimbare, spunându-și că va admira natura și, totodată, amintindu-și și că mersul pe jos îi făcea bine, de fiecare dată, fiind una dintre plăcerile sale. De îndată ce porni la pas prin sat, îndreptându-se către poiana de la marginea acestuia (unde îi plăcea ei îndeosebi să stea), se simți mai bine, de parcă o greutate i s-ar fi luat de pe suflet. Trase aer în piept, mulțumind Cerului că i-a trimis gândul cel bun de a ieși din casă.

Deodată, la câțiva metri în faţă, văzu o siluetă de bărbat, ce semăna izbitor cu Alin. Se opri pe dată, căci îngheță de emoție, iar inima sa o luă la galop… și bătea tare-tare, mai să-i sară din piept, nu alta! Între timp, bărbatul se apropiase cât să-l vadă bine și era chiar el, iar Amina simți cum i se aprind obrăjorii. El o privea zâmbindu-i, semn că a recunoscut-o. Când ajunse chiar în fața ei, o salută reverențios și în ochii săi, fata noastră citea acum și plăcerea de a o revedea.

-Fată dragă, cât mă bucur să te întâlnesc!, îi confirmă el gândul ei cel intuitiv.

-Și eu mă bucur mult.., îi răspunse fata dragă, îmbujorându-se și mai tare.

-Da?, o întreabă Alin, parcă surprins, iar pentru că Amina îi răspunse c-un zâmbet, își continuă gândul: Atunci, draga mea, permite-mi să te însoțesc în plimbare, fiindcă am atâtea a-ți povesti..!

Și porniră la pas, unul lângă celălalt, iar Oxi fu’ cu adevărat fericit să-i spună iar Aminei despre sine, tot astfel cum povesteau ei și altădată, doar că prin intermediul scrisorilor și Oximoron era, pe atunci, încă un spiriduș, liber… ca pasărea cerului.

-Prin urmare, tu ești însurat.., zise dintr-o dată Amina, iar vorbele sale îl treziră pe Alin din visare.

-Da, sunt, dar n-are a face asta, fiindcă nu mi-am propus să te cuceresc, ci doar stăm la taifas, ca doi buni prieteni. Ah, Amină, cât de bine îmi face să vorbesc cu tine! Căci mi te simt tare apropiată și știu că aș putea să îți spun orice, iar tu nu mă vei judeca, ci mă vei înțelege… Noi doi semănăm mult, mult de tot, Ami, suntem spirite îngemănate!

***

-VA URMA-