Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Intrarea în Rai

În 2020

26 de răspunsuri la „Intrarea în Rai”

  1. Te-apucă râsul plânsul. Credeam că poanta e că acum toată lumea moare de covid, chiar și cei implicați în accidente de circulație…

    Apreciat de 3 persoane

    1. Cred că e una dintre poante, Jo. Am o rudă care-i soră medicală și mi-a spus că ele, cadrele medicale, primesc niște bani (fonduri europene) pentru fiecare caz de covid pe care-l declară. Așa că nu putem ști ce-i real și ce nu, din ceea ce vedem la știri.

      Apreciat de 2 persoane

      1. Am auzit și eu asta. 😦 Trist!

        Apreciat de 1 persoană

        1. Da, e tare trist, mai ales fiindcă nu-i tot ce am observat. O colegă de-a mea și-a pierdut de curând mama. Aceasta, având Alzheimer, era internată de o lună la un cămin de bătrâni. Știu că nu e de preferat, dar nu se mai putea înțelege deloc cu mama sa, care avea nevoie să fie păzită zi-noapte, fiindcă mai pleca de acasă și se putea pierde. Asta a fost o paranteză. Ideea e că la moartea mamei, cei de la cămin i-au cerut s-o declare cu Covid, tot din considerente financiare. De aceea, eu cred că toți cei care mor acum „au avut” Covid. 😦

          Apreciază

        2. 😦 Groaznic! Imi pare rău pentru colega ta. Și câți alții or fi in aceeași situație…

          Apreciat de 1 persoană

        3. Îți mulțumesc! Exact, câți alții…

          Apreciază

  2. Am râs așa un pic amar… este o situație tristă…dar eu sunt convinsă că până la urmă va fi bine. Dragă Cristina, aș vrea să vorbesc ceva cu tine în privat – ți-am trimis un email nu știu dacă l-ai primit 🙂 În cazul în care nu l-ai primit, imi dai o alta adresa sau un facebook ceva unde te pot contacta?

    Apreciază

    1. Nu-mi mai accesez e-mailul acela de ceva timp, Ștefania, fiindcă am hotărât să mă rezum la dialogurile din comentarii. De câte ori mi-a scris cineva pe mail, am trăit câte o experiență neplăcută. Nu-i de mirare că evit. Te rog, nu te supăra, îmi poți spune aici dacă nu e secret, iar dacă este, nu-mi doresc să știu… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Draga mea Cristina, nu este deloc o supărare. Imi pare rau că ai avut acele neplăceri. Te înțeleg perfect și eu am avut experiențe neplăcute cu emailul. Nu era niciun secret. Voiam să te întreb dacă ai vrea să participi la un mini interviu atâta tot, iar pentru detalii era nevoie de o discuție mai elaborată.

        Apreciat de 1 persoană

        1. Am înțeles. Nu-mi doresc să particip la un mini interviu, dar îți mulțumesc, dragă Ștefania, pentru o clipă, m-am simțit… cineva. 🙂 Dar nu sunt decât o blogăriță și-s abia la început. 🙂 Îți mulțumesc încă o dată! Să ai o seară frumoasă! ❤

          Apreciază

        2. Ești cineva și încă cineva IMPORTANT pentru oamenii dragi. Modestia ta e minunată. Mult succes cu blogul, îți țin pumnii!

          Apreciat de 1 persoană

        3. 😊 Îți mulțumesc din suflet! 😘

          Apreciat de 1 persoană

  3. 😂😂😂

    Apreciat de 1 persoană

  4. 😊! da, e un dulce amar! am vazut bucuria celui izgonit din rai, trimis inapoi pe pamant. gand cu gand, noi, oamenii, mai avem multe de facut. dumnezeu sa fie cu noi!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Se bucura că-i revede pe cei dragi, știind că tot în Paradis va ajunge, doar că -până atunci- urma să se mai bucure un timp alături de cei la care se întorcea. Nu era încă vremea sa să se mântuiască. Cred că la asta te-ai gândit. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. daaaa! 😊 mai avea multe de facut!

        Apreciat de 1 persoană

  5. Facem haz de necaz și trecem mai ușor peste încercări.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ai dreptate, drag Licurici! Ne amuzăm, dar rămânem vigilenți. 😘

      Apreciază

  6. Alinuș… e prima oară cînd văd alintul acesta 🙂 să sperăm că e de bine pînă la sfîrșit 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issa, nu am cunoscut pe nimeni (apropiat) cu acest nume și doar diminutivul acesta l-am găsit. 😀 Mie îmi e drag Oximoron, fiindcă la fel de nehotărâtă ca el mi-s și eu, așa că voi alege un happy-end pentru poveste. Dar după ce își plătește toate păcatele. 😉 💕

      Apreciat de 1 persoană

  7. Haz de necaz! „Înapoi.. din partea casei. ” 😃 Doamne fer’!

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😀😀😀 Daaaa, e amuzant tare, deși ne prezintă o realitate tristă. Din fericire, astfel de producții umoristice ne mai relaxează un pic, altfel am înnebuni. Râsul este leac pentru… mai toate. 🙂 Pupici!! 💕

      Apreciat de 1 persoană

%d blogeri au apreciat: