-Am gânduri amestecate,

unele aproape adormite,

altele de-abia trezite

și toate se vor ascultate.

*

Nu știu ce vreau,

dar știu ce simt

și, da, mă alint,

fiindcă eu dau.…

*

Ce dau? Bucurie,

prin dalbe cuvinte:

aduceri-aminte,

visuri în poezie…

*

Rostul meu pe lume

cred că e, amice,

de a contrazice

păreri, prin glume!

**

Astfel i se confesa spiridușul Oximoron prietenului său, elful Oracol, care-l asculta întotdeauna cu aceeași empatie și compasiune, ca un sfătuitor indulgent ce-i era. Eroul nostru îi povestise și despre frumoasa Amina, fata care-i inspira un sentiment pur, fără-ndoială, numai că el era doar un visător și, abia după ce-și mărturisise iubirea frumușicăi, realiză că n-ar putea să-și schimbe în veci viața, nici măcar de dragul fetei.

Și acum, mititelul nostru ar fi vrut să dispară, poate că într-un univers paralel, doar să nu mai fie nevoit a da socoteală pentru promisiunile sale, despre care știa că nu și le va putea onora vreodată. Da, promisiuni, la plural, nefiind prima oară când inimioara veșnic îndrăgostită a lui Oximoron fusese prinsă în mrejele unei fantezii și el își permitea să viseze împreună și la unison cu un alt suflețel. Dădea astfel naștere la idealuri iluzorii, fără a gândi că destrămarea acestora va frânge inimioarele naive care, fără îndoială, se vor fi îndrăgostit de poet.

Ultima boroboață a spiridușului nostru fu’ mărturisirea iubirii sale (pe care și el însuși o credea, în acel moment, adevărată) către mândra crăiasă Vara, de care se apropiase inițial cu prudență, întrucât nu era sigur care ar fi calea către inima prea-frumoasei zâne. Însă mai știa năzdrăvanul și că inimioara are legile sale proprii, nescrise și doar simțite, de către fiecare om (sau făptură fermecată) și că mereu altcumva, deși întotdeauna pline de magie și cu o aceeași dorință intensă de a trăi și împărtăși Visul de Iubire, ce-i pare ființei îndrăgostite unul nemaivăzut și nemaiauzit.

***

-VA URMA-