…educatoarea ne recompensa cumințenia cu șerbet de ciocolată. În fiecare zi, dumneaei aducea un borcan mare și multe lingurițe, dar și o lingură din aceea de păpat supă. Fiindcă astfel dânsa ne motiva să fim cei mai cuminți. Da, doar cel mai cuminte dintre cei mai cuminți primea lingura aceea mare, plină vârf cu deliciosul șerbet din ciocolată.
Mi-am amintit de copilărie ascultând melodia ce urmează, care a devenit acum preferata mea și o tot ascult iar și iar și iar. Îmi place mai ales cum începe și se încheie armonios, dar și vocea minunată a regretatului Mihai Constantinescu. Vă invit s-o (re)ascultați…
Fericirea dintr-o clipă 
14 răspunsuri la „Când eram la grădiniță…”
Mama în loc de serbet, pregătea pentru musafiri borcanul cu dulceata de cirese amare (neapărat trebuia sa fie de cireșe amare) si un pahar de apa rece. La gradinita nu primeam stimulente pozitive…Exista o nuielusa, undeva într-un colt care ne pândea pasii…:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) De acord, Magda, și nuielușa ar fi un stimulent, dar… nu îl aprob, nu. 🙂
Tocmai am răspuns la comentariul lui Condei cu o amintire asemănătoare cu a ta. 🙂 Nu-mi mai amintesc de care dulceață mâncam în vizită la sora bunicii, ci doar că era mereu un deliciu, da, de fiecare dată. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Șerbetul!… Asta era tratația bunicilor când mergeam pe acolo. Cu un pahar de apă rece pus alături. Mai mult decât gustul dulce, că de-aia înghițeam mereu cu apă 🙂 îmi amintesc de grija pe care o aveam ca să fiu cuviincios. Dumnealor erau foarte stricți cu manierele, iar eu nu trebuia să mă las mai prejos decât ceilalți nepoți ai dânșilor, de la oraș. Această competiție cu verișorii (pe care eram puțin gelos fiindcă mi se părea că sunt iubiți mai mult) s-a cam păstrat de-a lungul vremii și îmi amintesc că ne prezentam cu carnetele de note la bunicul. Singurul meu moment de glorie, datorită faptului că fiind „de la țară” obțineam note mai mari. Așa se spunea…
Este foarte frumos cântecelul lui Mihai Constantinescu, dar te rog dragă Qis să nu o mai asculți iar și iar, că m-a zăpăcit de cap și dorm de-a-n picioarelea în ultima vreme, fără să știu de ce până în momentul acesta 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei, Condei, mi-ai amintit de mine copil, când mergeam în vizită împreună cu bunica la una dintre surorile dumneaei și acolo eram servite cu dulceață în niște cupe mici, speciale, numite chesele (dacă-mi amintesc bine) și cu aceleași pahare cu apă rece alături, fiindcă dulcele -la fel- era prea dulce și noi tot luam și câte o gură de apă. 😀
Mă bucur că ți-a plăcut cântecelul, însă nu pot să-ți promit că nu-l voi mai asculta, fiindcă îmi face tare bine spiritual, redevin copil, în acele clipe… 🙂 dar închid canalele telepatice, ca să nu-mi mai zăpăcesc de cap prietenii. 😉
ApreciazăApreciază
… și multe lingurite. Bravo, d-na educatoare! 🙂 Am doua intrebari, insă. De unde avea d-na educatoare atat de mult serbet? Și de cate ori ai primit serbet cu lingura? Adica ai fost cuminte sau nu? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))) Nu-mi mai amintesc, dar cu siguranță și dumneaei îi plăcea șerbetul și probabil era dulcele ce nu-i lipsea din casă. 😉
De mai multe ori am primit lingura cea mare, fiindcă eram tare-tare cumințică. 😇 Știi vorba aceea „copil cuminte și babă frumoasă nu există”? Ei bine, eu am fost acel copil excepție, care confirmă regula. Sper să fiu și băbuță frumoasă. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀 Cred ca ti-as fi facut o concurenta acerba la lingura cu serbet daca am fi fost colege de gradinita. Si eu eram o cumintica pe atunci. Frumoasa n-am fost niciodata, asa ca… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumusețea e în ochii privitorului, Jo, și un suflet frumos luminează lumea din jurul său, ce-l percepe frumusețea întruchipată. 😘
Tocmai mi-ai amintit de un nepot de văr de-al meu, ce-i spunea bunicii sale de 94 de ani că este cea mai frumoasă bunică și preciza că i se pare firesc, de îndată ce a fost o femeie atât de frumoasă în tinerețea sa. Cea despre care îți povestesc acum era sora bunicii mele și privind-o, mie îmi părea nu atât de frumoasă ca sora sa, bunica mea dragă. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🙂 Eram sigura ca asta o sa-mi spui. In mare si eu gandesc la fel. Apropo de bunica, cum merge cu povestea vietii dumneaei? Sper ca nu te lasi pe tanjala pentru ca nu pot sa te verific! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mă las pe tânjală, dar recunosc și că nu am mai scris, poate fiindcă nu mă verifică cineva 😉 …deși motivul principal e că fiind mai mereu foarte obosită, preferam să mă relaxez văzând un film, mai ales de când am descoperit că îmi plac acelea de la sfârșitul anilor 50. Și m-a mai oprit ceva: am uitat unele date, iar bunica nu mai este să mi le reamintească. Din fericire, trăiesc încă nepoate de-ale dumneaei (de la surori), care au copilărit alături de tânăra Patricia, iar dumnealor m-ar putea ajuta să îmi reamintesc. Deocamdată nu ne-am relaxat cu pandemia, ca să merg în vizite, dar sper ca în viitorul apropiat să se poată și asta. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Intervievează-le la telefon. Sigur s-ar bucura sa te auda. Just an idea…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sigur că ne tot auzim astfel, însă mie nu îmi place să vorbesc la telefon, sau nu mult, așa că de fiecare dată, le las pe dumnealor să-mi povestească ce au mai făcut și cu cine au mai vorbit (știi cum vorbesc femeile din generația bunicelor, nu?) și cam atât. Dar va trece și necazul cu virusul, eu sunt optimistă, fiindcă trebuie să ieșim la liman odată și-odată. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc pentru reamintire!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, Potecuță! 🙂
ApreciazăApreciază