În urmă cu ceva timp (un deceniu parcă, sau mai mult), am văzut un film pentru copii (sau un serial era?) în care niște ființe extraterestre veniseră pe Pământ, dar fiecare dintr-altă galaxie (sau alt univers?)… Și, printre acestea, era o creatură cu care am empatizat pe dată, fiind bunătatea întruchipată, iar pe planeta sa, după cum povestea ea, toată lumea era așa.
Mi-am zis atunci că e posibil (de ce nu?) să fi venit și eu aici dintr-alt univers, fiindcă, în acea vreme, nu aveam niciun prieten de suflet, neregăsindu-mă în gândurile niciunei alte persoane din anturajul meu, sau chiar din propria familie. Mă simțeam singură, diferită de toată lumea și, totodată, neînțeleasă, fiindcă absolut toți cei din jurul meu aveau familii și copii, iar eu nu. Până și în familia mea de origine, părinții, sora, fratele și toate celelalte rude își întemeiaseră o familie a lor…
Nu mai știu cum o chema pe creatura din film (sau serial), dar mă gândeam că venisem și eu, la fel ca ea, de undeva, dintr-altă lume. În acel moment, cum era de așteptat, imaginația mea a început a țese o poveste. Bineînțeles, „planeta mea mamă” avea tot numai oameni cu sufletul frumos, fiindcă, în ochii mei, așa eram și eu însămi. Cu toții suntem subiectivi în ceea ce ne privește, nu-i așa? Și, în acest context, mi se părea firesc să fiu singură, deîndată ce nimeni de pe acea planetă nu mai ajunsese pe Pământ.
Seara, priveam stelele și visam… la un suflet-pereche dintr-un alt univers, în care puteam călători cu gândul de fiecare dată când îmi doream asta.
Într-o zi, am văzut un alt film, dar tot așa cu o planetă dintr-o altă galaxie, în care totul era frumos ca-ntr-un vis. Locuitorii acesteia semănau cu pământenii doar fizic, fiindcă erau construiți altfel, în ceea ce privește modul lor de a trăi și funcționa. Ei nu aveau industrie, ci trăiau simplu, în mijlocul naturii, care le oferea tot ceea ce aveau nevoie pentru a fi fericiți. În lumea lor nu existau nici bani, ci fiecare primea de toate doar culegând ce a plantat, sau cerând, pur și simplu, de la un alt seamăn de-al său. Bineînțeles că domnea o armonie deplină între ei toți și, mai mult, nici nu munceau, ci se bucurau doar de timp liber, pe care și-l petreceau în sânul naturii.
În ceea ce le privește pe mamele cu bebeluși, acestea nici de hrană nu aveau nevoie, luându-și energia de la pământ, prin intermediul pruncului lor, de fiecare dată când îl luau în brațe. Interesant și frumos mod de a vedea viața, nu-i așa? Vă imaginați acum, desigur, că mi-am zis atunci: „Așa mi-ar plăcea să arate și planeta de unde vin eu, fiindcă doar acolo m-aș simți acasă!”
Într-altă zi, o colegă de serviciu m-a întrebat dacă știu melodia Analiei Selis, Eu nu sunt de aici. Nu o știam, iar apoi, ascultând-o, mi-a plăcut foarte tare, fiindcă mi-am zis că se potrivește (aproape) mănușă gândurilor mele din ultimul timp…
Din păcate, nu i-am mai găsit varianta în limba română, dar mi-am zis că sună bine și-n limba natală a Analiei. Vă invit s-o ascultați!
Fericirea dintr-o clipă 
11 răspunsuri la „Eu nu sunt de aici”
Sper să îţi fi găsit între timp locul şi să te fi regăsit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Între timp, Potecuță, mi-am găsit ,,planeta” și, da, printre cei asemenea mie, ca de la sine, m-am regăsit. 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur mult că e aşa! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce sa cauti pe o alta planeta ceea ce a existat chiar aici pe Pamant? Problema e ca vorbim la trecut. In urma cam cu 2500 de ani Î. Hr. Chiar pe teritoriul unde te afli acum (cu aproximatie), viata era asemanatoare cu aceea pe care ai descris-o, in perioada predacica. Exista aceasta armonie si comuniune cu natura, se cunosteau tainele arborilor, plantelor, pasarilor si animalelor si oamenii erau invatati sa respecte aceasta simbioza in functie de planete, stele si ciclurile lunare si solare. Insa pentru ca restul populatiei sa traiasca intr-o astfel de intelegere si in relatii armonioase cu ceilalti semeni ai lor, existau persoane care detineau grija coordonarii unei astfel de coabitari prin mari privatiuni si aspre initieri si ani lungi de studiu. Munca in schimb exista si era foarte bine organizata, in sensul ca fiecare facea ceea ce putea cel mai bine sa faca iar acest lucru era cunoscut chiar de la nastere si instruit din frageda pruncie pentru directia lui de pragtire. Acest fapt punea o intreaga societate in corelatie si nimeni nu se simtea in plus pe pamant, fara sa stie pentru ce anume s-a nascut. Locurile de abitare nu erau fixe, se schimbau functie de evolutia intregului biotope, a anotimpurilor si a altor ciclicitati la nivel planetar si interplanetar si stelar. Am scris mai mult decat ar fi trebuit dar m-am lasat dusa de unda ta de val
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai scris mult, dar și frumos, interesant, am citit pe nerăsuflate! Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
cu drag
ApreciazăApreciat de 1 persoană
uneori credem ca visam noul cand de fapt sunt scoase la lumina de undeva din adancul fiintei lucruri pe care le-am cunoscut candva
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Într-adevăr, și cu fiecare acest ,,nou” lucru ne redescoperim pe noi înșine. 🙂
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi da!… Nici nu erai de acolo, odată ce te-ai regăsit foarte bine cu noi alături, pe planeta numită Blog. Într-un anume fel, visătorul poate fi destul de…extraterestru, nu-i așa? 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Fără îndoială! 😉
ApreciazăApreciază