Am încheiat capitolul precedent cu Ileana și Marius, care se regăsiseră unul în gândurile (dar și în sufletul) celuilalt, în timp ce îngerașul lor Andrei dormea liniștit în camera alăturată.

Când acesta se deșteptă, privi în jur și-și văzu ambii părinți la capătul patului său, cum îi zâmbeau din toată inima. Apoi tatăl se așeză pe marginea patului și-i zise:

-Ei bine, ștrengarule, ia spune-mi tu mie ce a fost în mintea ta când ai făcut acest schimb? Sunt tare curios!

-Tati, eu…, începu a spune Andrei și apoi oftă, fiind încă timorat de la evenimentele dramatice pe care le trăise.

-Hei, puiul meu drag, zise atunci Ileana, mami și tati te iubesc și suntem aici, lângă tine! Orice ai fi trăit în ultimul an s-a terminat!

-Ți-e foame?, întrebă atunci tatăl său.

-Mi-e tare-tare foame! răspunse băiatul privindu-și mama.

-Imediat îți pregătește mami ceva bun-bun! Până vei merge tu la baie să dai cu apă pe ochișori, va fi gata, mai spuse Ileana, apoi îi sărută ciuful lui Andrei și plecă în grabă spre bucătărie.

Băiatul intră în baie, însă nu dădu doar cu apă pe ochișori, ci făcu un duș în toată regula, reconfortant, atât pentru trup, cât și pentru suflețelul său greu încercat. Apoi, reîmprospătat și cu hăinuțe curate, pe care le găsise în șifonierul din camera sa, apăru în ușa bucătăriei și fu’ fericit să vadă masa plină de bucate, din care nici nu știa ce să aleagă. Întrebă:

-Pot să iau un corn cu ciocolată?

-Ce întrebare-i asta, dragul meu? Poți lua și două, sau tot ce altceva mai dorești!

-Mulțumesc, mami!, zise băiatul și se repezi la cornul pe care pusese ochii, începând să înfulece din acesta de parcă n-ar mai fi mâncat de-o săptămână.

Mama sa îl privea cum mânca și se gândea: Ce a slăbit bietul meu copilaș! Oare de ce nu-i azi la școală? Dar nu-i momentul să-l întreb acum nimic, am răbdare, voi afla…și va fi bine!

Tocmai atunci, intră în bucătărie și tata, care, între timp, dăduse telefoane, pentru a afla cum să acționeze înțelept, astfel încât să fie bine pentru toți cei trei copii ai lor. Din fericire, Marius era jurist, așa că știa tot ceea ce trebuie și despre legislația în vigoare.

-Am vorbit cu Victor, zise luând și el un corn cu ciocolată, și vine încoace, ca să mergem împreună la părinții celuilalt Andrei, care-i acum acasă la mine.

-Îl cheamă Florian, de fapt, zise atunci băiatul său.

-Dragul tatii, Florian este fratele vostru, al tău și al Andreei, iar noi acționăm acum în așa fel încât să-l aducem și pe el în familia noastră, fiindcă-i tot sânge din sângele nostru. Nu se va putea imediat, fiindcă legal e fiul lor, dintr-o eroare nefericită, dar pe care noi o putem dovedi, datorită genelor comune. În ce te privește, coșmarul s-a sfârșit, dar voi acționa în așa fel încât să-l desprind și pe fratele tău din mâinile acelor oameni îngrozitori.

-Chiar sunt îngrozitori, tati! Nici nu ai idee…

-Ba mă tem că am…și, de aceea, mă ajută și unchiul Victor, ce-i judecător, după cum știi. Hai, mănâncă, fiindcă într-o oră, plecăm spre frățiorii tăi!, mai zise tatăl său.

Noi mergem acum cu gândul înainte în timp, în curtea școlii și exact în momentul în care Florian și-a văzut foștii părinți și a înghețat. Vă amintiți, nu-i așa?

De îndată ce și-a zărit însă și noul tată, care-i zâmbea larg, a simțit că se mai liniștește și apoi, cu curaj, le-a ieșit tuturor în întâmpinare. La fel făcu și Andreea, de cum își văzu părinții și pe Andrei. Cel care vorbi primul fu’ antrenorul:

-Formidabil, sunt identici și nu aș fi avut cum să-i deosebesc, zise el privind alternativ la cei doi băieți.

-Identici și năzdrăvani amândoi, zise și Marius, care i se adresă apoi lui Florian cu cuvintele: Dragul meu, tu nu știi încă, dar eu chiar sunt tatăl tău, iar Andrei și Andreea îți sunt frați buni.

Florian asculta și era încântat, mai ales că și gândurile tatălui erau în armonie cu cuvintele și exprimau doar sentimente frumoase, ca iubirea, fericirea și bucuria revederii. Auzi apoi un gând rău, care-i aparținea Arianei: Decât un copil criminal, sau unul idiot, mai bine lipsă! …iar fostul său tată gândea ceva asemănător. Se posomorî călătorind cu mintea într-un trecut sumbru. În clipa aceea, Andreea îl luă de mână, voind să-i arate că ea este mereu acolo, alături de el. Iar Florian fu’, dintr-o dată, iar bine. Cât de mult contează o atingere, fiindcă și sufletele lor s-au atins în acea clipă, nu doar mâinile! Între timp, Andrei se apropiase și el. Îmbrățișându-și fratele îi spuse:

-Va fi totul bine, ai încredere, frățioare!, și zâmbi, iar Ileana tresări, fiindcă așa cum intuise, zâmbetul larg pe care-l afișa acum fiul ei era identic cu al tatălui său. Respiră ușurată, știind că rezultatul ADN era doar o formalitate acum, copiii erau clar ai lor, toți trei!

-Și acum ce urmează?, întrebă Andreea.

-Acum mergem acasă, îi răspunse tatăl ei, iar apoi se întoarse spre antrenor și-i zise: Vă salut și mulțumesc încă o dată pentru înțelegerea de a învoi copiii pentru astăzi. V-aș rămâne îndatorat dacă nu ați da detalii colegilor lor înainte de a stabili o poveste pe care s-o spunem cu toții.

-Desigur, nu vă faceți griji, rămâne așa cum am stabilit. Vă salut și eu! Bună ziua, toate cele bune!, mai zise, iar apoi se îndepărtă.

-Tati, Florian merge cu noi, da?, întrebă Andreea.

-Nu merge cu noi, din păcate, nu azi.

Florian care auzea gânduri știa deja că va merge acasă la fosta sa familie și se întristase iar, deși din gândurile noului său tată aflase și că asta-i o situație temporară, ceea ce îl mai liniștea oarecum. Andreea începu să plângă, dar nu-i înduplecă pe Adrian și Ariana, care își luară rămas bun și se îndreptară împreună cu Florian spre mașina lor.

Mergem și noi împreună cu aceștia, nu-l lăsăm singur pe Florian.

Ajunși acasă, Florian se duse direct în fosta sa cameră și iar se simți de parcă s-ar fi întors într-un trecut întunecat. Dar ce putea face? Simțindu-se obosit de la prea multe emoții și gânduri, se întinse pe pat și adormi pe dată.

Și visă…

Se făcea că se afla undeva pe un tărâm de poveste, cu zâne, spiriduși, nimfe ale pădurii și alte creaturi magice, care-l înconjuraseră și-i urară bun venit în lumea lor.

-Bun venit, bun venit! Bun venit, Florian!!

Deodată, din cer, coborî pe o rază de lumină o făptură diafană, iar toate celelalte ființe se bucurară s-o vadă. Florian simți și el, la fel, cum sufletul i se umple de bucurie, deși nu înțelegea de ce, dar se simțea fericit. Și în acest vis, la fel ca în realitate, el auzea gânduri, care erau toate bune.

În acel moment, făptura diafană îi spuse:

-Fii binevenit, Florian, pe tărâmul nostru fermecat! Ești acasă la tine, dragul meu. Eu sunt bunica ta bună și, totodată, Zâna Zânelor. Iar tu ești, de fapt, un elf, de aceea auzi gânduri. Îți voi spune de îndată povestea ta cea adevărată și de ce ai ajuns să trăiești printre oameni, semănând chiar cu aceștia. Apropie-te, scumpul meu copil, nu-ți fie teamă, ești în siguranță printre ai tăi, adică printre noi!

-Zână fermecată, zise atunci băiatul, chiar ești bunica mea?

–Chiar sunt bunica ta!, îi răspunse ființa de lumină, zâmbindu-i.

–Și cine sunt părinții mei?, întrebă Florian.

–Tatăl tău este Zefirul, iar mama ta e Lumina Lunii. Tu însă te-ai întrupat din cei doi pământeni pe care i-ai cunoscut acum un an, Marius și Ileana. Există astfel în tine două spirite, unul de la ei și cel de-al doilea de la noi. Ești unic, atât în lumea noastră, cât și într-a lor.

Florian asculta și gândea: Ce vis frumos! Dacă nu ar exista Andreea, nu aș vrea să mă mai trezesc vreodată! …Bunica sa zână îl auzi și-i zise:

-E un vis, dar nu unul obișnuit, dragul meu, ci s-a întrupat dintr-un gând călător. Doar tu ai acest dar, de a întrupa gânduri. Fiind copil al ambelor tărâmuri, poți călători între acestea ori de câte ori dorești și, mai mult, poți lua pe cineva cu tine în această călătorie…

-Pe Andreea?

-Pe ea, da, și pe altcineva, dacă dorești…

-Doar pe Gând Bun doresc s-o iau cu mine, mi-ar plăcea atât de mult să fim acum amândoi aici!

-Poți face asta, zise Zâna Zânelor.

-Chiar pot? Cum?

-Trebuie să te trezești mai întâi din acest vis, iar apoi s-o găsești pe sora ta și s-o aduci la tine cu puterea gândului. Nu te îngrijora, vei vedea că nu-i greu să faci asta, ai puteri nebănuite, iar prin gând poți călători oriunde îți dorești.

-S-o aduc la mine cu puterea gândului, repetă Florian.

-Întocmai, iar apoi veniți împreună aici, mai zise zâna.

-Cum voi face asta?

-Vei ști cum, iar eu te voi călăuzi, dar e important să mai știi ceva înainte.

-Ceva important…ce anume?

-Tu mai ai un dar, acela de a zbura.

-Pot să zbor?, întrebă uimit băiatul. Dar nu am aripi…

–Nu ai nevoie de aripi, ci doar de gânduri bune, iar dintr-acestea ai, din belșug chiar.

-Cred că am înțeles! E și o vorbă… „pe aripi de gând”.

-De gând bun, da, de aici vine vorba. Iar acum, grăbește-te să te întorci în lumea oamenilor, fiindcă Andreea plânge acum. Nu uita, e de ajuns să cauți în inima ta și vei găsi acolo toate răspunsurile. Gândul meu bun fie cu tine oriunde te vei duce!

Închei aici cel de-al treilea capitol al poveștii, care sper să vă fi plăcut.

Morala acestuia se regăsește în cuvintele lui Einstein: „Viața însăși este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă s-o trăiești ca pe ceva magic”.