Cele două sentimente par a se regăsi și în comunicarea virtuală, însă mie experiența mi-a arătat că așa ceva nu se poate întâmpla. Dar să încep prin a vă povesti mai întâi despre fiecare în parte, iar mai apoi să continui cu istorisirea evenimentelor care mi-au revelat prima frază din acest articol.
În dicționar, cei doi termeni sunt definiți astfel:
EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.
și
COMPASIÚNE ~i f. livr. Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva; milă; compătimire; milostenie. [G.-D. compasiunii; Sil. -si-u-] /<fr. compassion
***
În urmă cu ceva timp, într-un episod din serialul pe care-l urmăream atunci, era o femeie ce empatiza atât de mult cu toți cei cu care interacționa, încât durerea cuiva o percepea, prin simpatie, la fel de intens ca acesta și leșina pe dată.
Adevărul e că și eu însămi am o sensibilitate mai accentuată. De pildă, dacă suferă cineva de lângă mine și-mi povestește despre durerea sa, eu nici nu-i mai pot asculta vorbele, pentru că imaginația mea foarte activă o ia razna și transpune durerea aceea în trupul meu via propria minte. Mai precis, începe să mă doară în piept, respir agitat sau uit să respir, iar inima îmi bate mai tare, mă ia chiar cu leșin, de parcă ceea ce simte povestitorul mă agresează pe mine în acel moment.
De fapt, ajungeam să simt astfel până anul trecut, când mi-am impus să mă detașez emoțional de suferințele celorlalți și să nu le mai transform într-ale mele, ca să nu mă îmbolnăvesc de-a binelea. De inimă. Am ales să fac asta în mod conștient atunci când am realizat că și printre oamenii dragi mie există unii care-mi exploatează această slăbiciune, fiindcă, până la urmă, așa e considerată de ei și, totodată, sinonimă cu prostia. Există în firea omului o trăsătură care-l face să-și dorească a fi folositor, însă nu și folosit. Când se întâmplă asta, omul se schimbă, fiindcă se deșteaptă, atât la propriu, cât și la figurat.
Legat de asta, voi începe acum să scriu despre compasiune, pe care atunci când o tot oferi și ți se răspunde mereu cu indiferență, adică tu, într-un final, ajungi să înțelegi că ești folosit și nu folositor (cum te credeai), ei bine, atunci pare că se rupe ceva în sufletul tău, după care simți cum te îneci în propria minte. Fiindcă așa reacționează omul bun în fața unei trădări, sau a unei răutăți gratuite. Un timp, e confuz și se comportă ca atare, dar apoi mintea i se limpezește, devenind mai clară ca niciodată. Ceea ce simte acum poartă numele de maturizare emoțională și e un dar pe care-l primim de la viață numai urmare unui eveniment dramatic, după cum sunt cele două enunțate mai sus.
Empatia și compasiunea reprezintă două atribute ale firii mele, însă am observat că le pot aplica în forma lor pură doar în viața reală, în interacțiunile cu cei din jurul meu, pe care-i cunosc de ceva ani și știu „ce le poate pielea”, cum se spune în popor. Fiindcă există și printre apropiații mei unii oameni care și-au făcut un obicei din a mima suferința și neajutorarea, păcălind și înșelând cu o dezinvoltură criminală. Din fericire, pe aceștia îi pot evita, respinge și îndepărta după ce le-am perceput adevăratul caracter. Pur și simplu, aleg să păstrez doar „o relație la distanță”, mai rece sau mai caldă, în funcție de cine sunt acești oameni, fiindcă am și o rudă care seamănă leit cu Lorina din Povestea lui Gând Bun, al cărei personaj l-a și inspirat.
În lumea virtuală însă, lucrurile se complică, fiindcă aici nu poți ști dacă persoana cu care stai la povești e o Lorina sau un Gând Bun întruchipat. Prin urmare, înțelept e să fii reticent cu fiecare, inclusiv cu felul în care aplici cele două sentimente din titlu. Fiindcă tot așa cum nu există oameni numai buni, cu siguranță, există numai răi, iar criminalii în serie îi întruchipează, atât în realitate, cât și în povești, cum e cea a lui Jack Spintecătorul.
Închei cu un citat, care-mi pare că se potrivește mănușă aici, fiind o definiție inedită a vieții: „Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” (Umberto Eco)
Fericirea dintr-o clipă 
12 răspunsuri la „Empatia și compasiunea”
Pentru mine e mult mai simplu. E, nu era, după prea multe plase 🙂
Sau poate mi s-a ascuțit intuiția nativă, tot în urma plaselor, dar contez pe ea total. Apoi, pe profilul virtualului. Spune atîtea…! Am scris deja cîteva articole despre asta, dar m-am cam plictisit de subiect 🙂 Spune totul un profil: numele, real sau nu, raportul friends-comment, calitatea comm-urilor, totul. Nu te mai poți înșela decît dacă nu gîndești 🙂
Cu realul… fiecare stăm cum stăm, dar ochii și mîinile vorbesc și aici cînd nu mai știi pe unde s-o iei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prea multe plase am luat și eu, Issa, și, poate de aceea, nu mă mai pot încrede în intuiție și nici în empatie. Referitor la ultima, chiar ieri, mi s-a adresat cu simpatie un om căruia credeam că îi sunt antipatică. Am înțeles din asta că nu pot simți ce-i în mintea cuiva. Dar și Condei are dreptate. Avem de reflectat în privința atitudinii, care poate răni un om vulnerabil. Cu timpul, devenim înțelepți, dar doar cu timpul. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toți de-aici, pînă acum, au dreptatea lor 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact la asta mă gândeam și eu 🙂 și că avem de reflectat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că articolul pe care l-ai postat va suscita vii dezbateri pentru că s-a vrut sau nu, provoacă la analize. Chiar am fost surprins intrând aici (l-am citit de pe e-mail mai întâi și abia prin like am intrat pe pagină), să văd că sunt de-abia primul. Apoi am observat că e prospețel de numai o jumătate de oră, așa că mai e timp. 🙂
Eu spre exemplu, mă răzvrătesc și nu îți dau dreptate. Dacă am înțeles bine, încerci să desparți empatia și compasiunea de mediul virtual spunând că numai cei cu care ai oarece contact fizic, sunt apți de acestea. Dar mai spui și că unii profită de pe urma slăbiciunii celor sensibili. Desigur că așa stau lucrurile. Și tocmai că e așa, cine poate mai cu seamă să exploateze buna noastră credință? Nu cei care în mod efectiv au și cum? Eu sunt din categoria celor descriși de tine ca vulnerabili și numai cei din apropiere au putut să se folosească de (of! nu le-aș privi totuși ca pe niște defecte de care trebuie să scap) slăbiciunile mele. Am fost afectat și nici ei nu s-au pricopsit, dar am luat-o de la capăt în același mod. Mă încăpățânez să nu-mi dau upgrade și n-am să mă mai maturizez nicidată emoțional, probabil intuind (tot suntem în câmpul acesta) că nici n-aș fi în stare. Dacă tu spui că ai reușit de anul trecut încoace să te schimbi, n-am decât să te felicit și sper din tot sufletul chiar să fie așa. Altfel, fiecare nou val rece peste față îți aduce și zgâlțâiri de stări emoționale, imputându-ți că ai permis din nou să se întâmple asta. Am trecut prin așa ceva și am luat și eu hotărâri mărețe. De care nu m-am putut ține, evident. Nici nu era just ca luând bobârnac de la unul, să-l dau mai departe ca pe o leapșă. Cum s-ar fi întâmplat asta? Prin rezervă, detașare și susceptibiliate. Un tratament care i-ar fi afectat în primul rând pe cine? Pe cei asemenea mie! Și n-ar fi fost păcat? Așa… Îmi asum că sunt Hopa-Mitică, cade-n fund și se ridică. De-a lungul vieții mele am avut mulți prieteni. Majoritatea de conjunctura proximității colegiale.Am primit ajutor și am dat ajutor, dar odată schimbat locul de muncă, școala, domiciliul etc. ei rămâneau în urmă, așa că se schimbau și prietenii. Nu erau pe afinități cum sunt cei de aici. Să mă fac bine înțeles, eu când mă refer la mediu virtual, mă gândesc aici, la colegii de pe blog, nu din altfel de site-uri. Și tocmai de aceea am venit cu acest lung comentariu, pentru că sunt unii cărora le-am simțit empatia și compasiunea chiar de curând. Nu voi obosi să le mulțumesc! Le-aș trece și numele, dar intuiția mă previne că ei s-ar bucura mai degrabă de discreție. Eu sunt doar întruchiparea unui gând… Sper să fiu acceptat ca bun.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu siguranță, ești, Condei!
Am citit comentariul pe nerăsuflate, fiindcă deși zici că te-ai răzvrătit, observațiile tale sunt pertinente și chiar m-ai pus pe gânduri. Cu ,,leapșa”, la care, recunosc, nu m-am gândit.
Și eu am întâlnit oameni minunați pe aici, cărora le mulțumesc (știu ei care sunt)!
Sunt multe de spus, desigur, las însă un pic. Să se decanteze gândurile. 🙂
Mulțumesc pentru comentariul tău, care, deși e lung, nu pare, atunci când îl citești și ,,procesezi”! 🙂
ApreciazăApreciază
@condei, păi nu e vorba de leapșa bobîrnacelor, ci doar că la un moment dat seci, te usuci, te-nchizi, cerni, te schimbi tu dacă vezi că lumea nu. Self-defence 🙂
Fără să fii mai puțin vulnerabil sau empatic, astea-s minuni, nu defecte. Dar nu te mai dai ca soarele, ca luna, ca floarea de pe cîmp oricui, ci doar cui chiar are nevoie. Așa, nici nu te mai risipești aiurea.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, știu. Când susținem ceva, uneori avem tendința de a exagera. Am înțeles-o bine pe Qis și te înțeleg perfect pe tine. Nici stânca nu rămâne neschimbată, pentru că e supusă formelor de eroziune. Totul în lume se transformă, neîncetat. Cum am putea tocmai noi scăpa de asta? Mă răsucesc încă de atâtea ori, încât ajung uneori să fiu la loc, în poziția inițială 🙂 Oricâte mi-aș spune și v-aș spune, când este să reacționez în vreo împrejurare de moment, o fac așa cum îmi vine chiar atunci. Poate să fie prin fructificarea experienței acumulate, sau poate să fie la plesneală, cum îmi dictează intuiția din acel moment. Singurul criteriu care rămâne mereu în picioare este să nu afectez persoana din fața mea, pentru că nu-mi place să produc rău. Dar nici măcar de asta nu sunt sigur, pentru că uneori eviți din față și rănești în lături. Am participat o dată ca expert topo, la un litigiu. Singura expertiză de acest fel la care am participat și nici pe aceasta nu am dus-o la bun-sfârșit. Părea simplu, așa cum îmi descrisese inițial primarul de acolo: „Domne, vă faceți o mare pomană cu ei, pentru că de ani de zile se tot încaieră pe un pământ și vin mereu când unul când altul pe ușa primăriei cu tot felul de jalbe. Așa, dvs. le prezentați clar cum stă treaba și n-are să mai fie supărare…” Era într-o gospodărie, cu acarateruri și tot ceea ce cuprinde ceva de genul acesta. Prima parte, aceea când culegi datele și măsori toată cuprinderea, s-a petrecut foarte bine, fără niciun incident. Au stat la o parte și doar mi-au răspuns frumos la întrebări, atunci când le-am solicitat. Mai vorbeau ei unii peste alții, dar ajunseseră să pice cu toții de acord că nu e bine să îmi tulbure lucrul și se șușuiau ca gâștele atunci când vreunul părea să încalce acest consemn. Dar când a fost să execut trasarea (care venea foarte frumos pe hârtie și cu care, înțelegând-o sau nu, erau cu toții de acord când le-am prezentat-o 🙂 ), s-au încăierat de ziceai că sunt alții. Tot felul de reproșuri au ieșit la iveală atunci, fiică conta tatălui, frați care nu sunt frați, datorii neplătite, înmormântări susținute numai de unul, zestre… N-aveau nicio legătură cu ceea ce credeam că fac eu acolo și totuși erau intrinseci problemelor dintre ei. Apărea pe lângă un drept real și un altul, așa-zis moral, de care eu evident că nu știam nimic, dar pe care se pare că nici nu-l puteam ignora. Mi-am strâns catrafusele și am plecat, pentru că nu mai eram sigur de binele la care muncisem eu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că în virtual se pot ascunde multe. Dar dacă nu ne aruncăm chiar cu capul înainte, nu avem nimic de pierdut. Din contră. Sigur, acum depinde despre ce situaţii vorbim. Până la urmă şi Lorinele suferă şi cred că răutatea, dacă există, ar trebui uitată în momentele alea.
Dacă vorbim despre a avea încredere oarbă, nu ştiu, să acceptăm initaţii la cafele cu primul venit… deja intrăm în alte discuţii şi nu e cazul.
M-am întâlnit, în timp, cu vreo 5 sau 6 persoane pe care le citesc şi mă citesc pe aici. O bucurie fiecare întâlnire, minuni de oameni toţi.
Acum, să crezi în absolut tot ce se scrie, fără să fi avut măcar o dată un schimb de replici cu acel om, iar e cu semnul întrebării. Dar, repet, e vast subiectul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Într-adevăr e vast, Potecuță, având o mie și una ramificații și despre toate ar merita să discutăm, însă nu aici, desigur.
Mă bucur pentru tine că ai întâlnit doar oameni minunați, dealtfel și tu ești o minune de om și, astfel, i-ai atras! 🙂
În ce mă privește, cred că neîmplinirea în plan sentimental mă face să ignor semne menite să mă țină departe de unii oameni, dar hai să zic ,,mă făcea”, fiindcă simt că am devenit un pic mai înțeleaptă. 😉
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc tare mult, draga mea!
Important e să nu te laşi rănită de nimeni şi să-ţi dai voie să ai încredere în tine în primul rând 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, Potecuță!
Foarte înțelept ai punctat! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană