Despre vise colorate am tot auzit și nu doar o dată, dar oare ce este un vis alb? Păi ar putea fi o pagină nescrisă dintr-un jurnal și ar mai putea fi…

…un gând curat

de dor purtat

și-o caldă urare,

ca o-mbrățișare.

Aceste cuvinte le-am scris cândva unui suflet ce mi le-a inspirat, ca început al unui mesaj cu… La mulți ani, pe care mi l-am dorit cât mai frumos cu putință, adică în consonanță cu emoția pură ce l-a creat. Din nefericire, cuvintele mele au rămas fără ecou, fiindcă el nu avea același vis alb…

Au trecut ani de atunci, însă trăirea adiacentă acelui moment romantic iată că mi le-a fixat pentru totdeauna în minte. Și totul a început cu un dialog pe un site ce se numea Neogen și semăna destul de mult cu WordPress, însă nu ca format, ci prin ceea ce oferea utilizatorilor săi, ca instrumente ce le înlesneau comunicarea.

Pentru că, oricât de bine ar fi scrise articolele, tot comentariile din subsolul acestora dau savoare lecturii și transformă acel spațiu virtual într-unul ospitalier pentru vizitatorii profilului.

Revenind la povestea pe care mi-am propus să v-o spun, aceasta a început cu o întrebare referitoare la o postare de-a mea, iar de acolo totul a decurs lin și suav, ca o apă curgătoare de la șes.

„Prietenia se naște atunci când o persoană îi spune unei alte persoane: -Ah! Și Tu? Am crezut că eram singur!” (Clive Staples Lewis)

Ne-am împrietenit foarte repede, fiindcă îmi regăseam gândurile într-ale sale și totul părea frumos ca-ntr-o poveste cu… A fost odată.

Într-o zi însă, el mi-a spus că s-a îndrăgostit de… altă ea. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. (Ei bine, nu au ajuns încă acolo, dar povestea lor promite…)

Bineînțeles că urarea de la început i-am trimis-o înainte de a se îndrăgosti și, din păcate, ca răspuns, am primit:

„N-ar fi păcat să stricăm o prietenie așa de frumoasă ca a noastră transformând-o într-o iubire efemeră?”

Desigur.

V-am povestit cele de mai sus doar pentru că, urmare acestui eveniment, mi-am divizat prima oară personalitatea virtuală. În ce mod vă voi povesti deîndată.

„Cine vrea să spună ceva interesant trebuie să mintă puțin.” (Antoine de Saint-Exupery)

Amintindu-mi de aceste cuvinte, ce mi-am zis? Ia să-mi creez un alt profil, căruia să-i imprim o personalitate ludică. Mai întâi, am ales un pseudonim, iar apoi mi-am dezlănțuit imaginația și creativitatea și am început a scrie basme, sau poezii, pe care le asortam cu melodii ori cu imagini, în consonanță cu titlul, sau cu cuvintele, exact ca în postarea mea anterioară, Poem.

„Cunoașterea se limitează la ceea ce știm și înțelegem acum, în timp ce imaginația cuprinde lumea întreagă și tot ceea ce va fi de știut și de înțeles vreodată” (Albert Einstein)

Datorită veridicității cuvintelor de mai sus, foarte curând, pagina mea a căpătat viață, fiindcă aveam acum o mulțime de postări, dar și de prieteni, pe ale căror pagini comentam și eu, în fiecare zi, chiar și-n versuri uneori, iar asta îmi dăruia o stare de împlinire emoțională sinonimă cu fericirea și-mi antrena, totodată, neuronii, fiindcă dialogam cu alți oameni inteligenți.

Dar mă gândeam, desigur, și că nu eu eram cea plăcută de prietenii mei virtuali, ci imaginea pe care o creasem, ce-mi era, ca fire, antagonică (mie, cea din viața reală). Da, numai la adăpostul unei măști mă simțeam liberă să fiu întocmai ca aceasta. De ce? Ei bine, asta-mi doream și eu să aflu, așa că am început să studiez psihologie.

Am mai avut însă un motiv care m-a motivat să-mi doresc să mă înțeleg cât mai bine și să scap astfel de timiditate. Ghiciți care-i acesta? O surpriză plăcută, sub forma unui mesaj de la el, cel despre care v-am povestit anterior, care-mi scria acum că se simte foarte atras de tot ceea ce-i transmitea „femeia din umbră” și simula prin intermediul cuvintelor un sentiment nobil…

Naiva-eu m-am deconspirat pe dată, însă cuvintele ce le-am primit de la el urmare acestei sincerități au fost:

   (un emoticon zâmbăreț urmat de) „Pa pa, Qis!” (și un alt emoticon zâmbăreț)

Am fost devastată! Acum râd, fiindcă mi-a trecut boala grea ce se cheamă „iubire neîmpărtășită”, dar atunci nu mi-a fost ușor….

Ce am făcut în continuare? Am închis contul, fiindcă tot ce-mi doream era să dispar!

Era și un banc, ce spunea cam așa:

Înainte, oamenii se sinucideau, însă acum, doar își închid contul de facebook. (bazat pe fapte reale!)

Apoi, cum era de așteptat, întrucât îmi lipsea drogul numit socializare, mi-am ales un alt pseudonim și am luat-o de la capăt, cum se zice. Ca un făcut, el „m-a descoperit și s-a îndrăgostit” și de această a treia eu, ce iar i-am părut interesantă și nu mi-a dat pace până nu i-am spus că tot eu mi-s, ha ha!! Trist, știu.

E de la sine înțeles, cred, că iar am închis contul și… nu mai spun, fiindcă intuiți urmarea. M-am întrebat, firește, dacă nu-s bolnavă psihic, dar acum știu că nu, ci doar reacționez ca orice persoană (poate) un pic prea sensibilă, ce trăiește în era internetului și a socializării virtuale.

Mă bucur că pe acest site sunt multe măști, pentru că astfel o pot păstra liniștită și eu pe a mea… până la adânci bătrâneți.