Bucuria săptămânii: E cea care m-a hotărât și să preiau, la rându-mi, acest jurnal special și a-i mai mulțumi încă o dată (și „acasă” la mine) Potecuței pentru emoția suavă pe care mi-a dăruit-o, la zi aniversară, cu darul său extraordinar! Potecuță, minunată Potecuță, mi-ai fost și-mi ești Bucurie mare-mare, prin tot ce scrii și faci! Și doar… fiindu-ne, fiindcă singularul nu e realist, până la urmă, căci tu ne ești tuturor Bucurie! ❤️
Mirarea săptămânii: Ce e și un soi de tristețe, însă mai mult mirare. Dar să încep cu o întrebare: Voi știați că un om foarte bun poate fi și rău, fără a conștientiza asta? Ba se simte și neîndreptățit, oricât i-ai explica, adică iar și iar, în ce fel ți-ar fi făcut rău și că binele pe care crede că ți l-ar face e numai în mintea sa. Noi, oamenii, avem perspective unice, derivate și din experiențe de viață diferite și iată că, uneori, mai facem rău, cu convingerea că am ajuta pe cineva. E ca-n povestea aceea cu coconul și fluturele care se chinuia să iasă din acesta… și era necesar să capete forța necesară pentru a ieși singurel din acel cocon. Ajutându-l (pentru că putem), noi, de fapt, îl… ucidem! Da, cineva a încercat să-mi facă un astfel de „bine” și numai norocul m-a făcut să-l descopăr la timp și s-o opresc din a acționa mai departe, deși nu și s-o conving ce rău îmi va făcea, dânsa fiind o bunicuță de aproape 80, cu convingerile sale, ce-s bine de tot înrădăcinate și nici nu mai ascultă ce-i spui, ori cum încerci să îi explici, sau să-i argumentezi. O ține înainte pe-a dânsei… ”Era, este, ar fi pentru binele tău!” 😊
Descoperirea săptămânii: Se spune despre ochi că-s oglinda sufletului. Asta știam cu toții, da, însă ceea ce am descoperit doar miercurea aceasta e că ochii reușesc să dea viață până și unei pietre. Ochișorii, da, sau privirile acelea pline de lumină, pe care le-a surprins admirabil Akie Nakata. Mai întâi eu le-am admirat aici, la Potecuța, după care am mers și pe la sursă, normal, nerezistând ispitei de a vedea mai multe… Aduc una și la mine, promițând să fiu o gazdă bună-bună! L-aș mângâia pe cățelușul din poză, cum spunea și Ana G., în comentariul de la Potecuța. Poate că tot de aceea și Akie a ales să le țină așa, în palmă, atunci când le-a fotografiat…. 🙂
Melodia săptămânii: E dar din dar dacă o aduc aici și nu pot să nu, fiindu-mi favorită din clipa în care am ascultat-o pentru prima oară și… încă nu m-am săturat de ea. Daaaa, o ascult în continuare. Sper să vă placă. Pe mine, m-a cucerit instantaneu, prin vocile (da, și cea feminină sună tare bine), cu inflexiunile lor, sau cu linia melodică, dar și datorită poveștii pe care-o spune…
Fericirea dintr-o clipă 
15 răspunsuri la „Jurnal din capul lui Cri”
❤💛💚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤️💛💚 … 😘🤗
ApreciazăApreciază
Bucurie care face sufletele să înflorească!
Îți mulțumesc pentru imaginea ochișorilor plini de lumină și pentru melodia frumoasă!
Să ai un weekend minunat, dragă Cri! 🤗❤️
ApreciazăApreciază
Cât de frumos ai spuuus! Înfloresc, da!! 🤗
Eu îți mulțumesc, Bianca, din toată inima!
Un weekend de vis să fie și al tău, draga mea! Te pup cu drag!! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, draga mea! Și eu te pup cu drag! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este atat de bine cand bucuriile se prelungesc si se amplifica prin astfel
de inlantuiri minunate! Iar mirarile alea de care aduci vorba, este musai sa le
gestionam cumva, pentru a nu ne afecta, pentru ca oricum fiecare are credintele proprii, asa ca acum suntem preveniti… 🙂
Multumesc frumos pentru redescoperirea acelor ochi genial pictati si a lui Alifantis,
draga Cri! Un weekend linistit! Pupici! ❤️😘
ApreciazăApreciază
Într-adevăr, Suzana, și nici nu se putea altfel, când există bucurie, astfel de înlănțuiri se nasc -cumva- de la sine. 😊 Cu mirările, recunosc, nu prea știu să le gestionez, decât prin rugăciune… fiindcă atunci când unui om i se pune pata pe tine, doar Bunul Dumnezeu te mai poate salva. Până acum, bunicuța s-a oprit din a-mi face „bine”, dar n-a încetat să încerce să mă convingă că am rănit-o refuzând „binele” acela. Și eu, cu răbdare, îi explic iar și iar de ce nu-i bine și pentru mine, ci-i chiar foarte rău. Din fericire, am răbdare și mi-i dragă bunica, deși nu-i bunica mea și nici rude nu suntem, dar ne-am împrietenit. 🙂
Tare mult mă bucur că te-am bucurat și cu ochișorii cei frumoși și cu melodia lui Alifantis! 🤗
Îți mulțumesc din suflet și un sfârșit de săptămână cu liniște și bucurii multe îți doresc și eu să ai! Te pupic cu drag!! ❤️😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei bine da, bucuriile acestea ne invadeaza cumva pe toti, se transmit pe calea … nu stiu pe care cale, dar in fine, pe una. 🙂 Cat despre ce ai zis, se stie de cand lumea: drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Binele asta e tare relativ.
ApreciazăApreciază
Așa e, Ana, și eu cred că bucuriile sunt ca râsul, fiindcă nu poți sta lângă un om care râde cu poftă și să nu zâmbești măcar, iar mai apoi, să râzi și tu, fără a ști de ce..?! 🙂 Daaa, uitasem de vorba aceea, e și o melodie celebră care o ilustrează bine de tot. În engleză, e mai veche, am uitat cine o cântă, dar îmi voi aminti.
Te pup cu drag! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga mea dragă… ştii că se spune că o bucurie oferită vine înapoi la tine mult mai mare? Ca şi binele făcut. Ei, e adevărat, să ştii. Câtă bucurie mi-ai oferit tu mie acum, nu pot explica.
Te îmbrăţişez cu tot dragul şi îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Potecuță dragă, știu! Darul tău a fost mult mai mare decât am oferit eu vreodată, iar lacrima de care-ți spuneam era (am înțeles acum) bucuria imensă ce se revărsa, după ce mi-a umplut inimioara. 🤗 și ai mai adăugat bucurie cu acest comentariu… ❤️
Eu îți mulțumesc din toată inima și te îmbrățișez cu drag mult și bucurie și mai multă!! 🥰😚
ApreciazăApreciază
🩷❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🩷❤️
ApreciazăApreciază