Bine v-am regăsit, dragi prieteni!
Da, de azi, mi-am propus să revin și cu articole în lumea cea atât de frumoasă a blogosferei, pe care eu am îndrăgit-o încă de la prima vedere și mai apoi, doar niște motive foarte-foarte serioase m-au mai ținut, ocazional, departe. Mă rog, foarte-foarte serioase, în primul rând, în mintea mea, fiindcă e un adevăr de necontestat că, uneori, se mai întâmplă lucruri și numai în mintea noastră, nu? Însă noi le mai și materializăm, chiar îmbolnăvindu-ne din astfel de necazuri, unele mai mult închipuite. Se întâmplă așa, în special, în condiții de nefericire mare, dar și fără o cale de ieșire, sau cel puțin una aparentă. Și cu aspect de oarecare fericire. Da, există! Am trăit eu însămi o astfel de existență, până anul trecut, când un șoc m-a trezit la o altă realitate.
Îmi spuneam pe atunci că sunt o femeie împlinită, chiar dacă nu și în plan sentimental. Aveam tot ce mi-aș fi putut dori: prieteni buni-buni, cămin primitor, un serviciu la care mergeam și de drag, ba găseam bucurii mari în cele mai simple lucruri din jurul meu, cum ar fi plăcerea a admira natura, sau de a sta la povești pe aici…, dar câte alte minuni nu sunt în jurul nostru?, totul e să le dăm noi atenția cuvenită. Și aceasta îmi era încântătoarea… aparență.
În esență însă, mă simțeam mereu singură… familia fiindu-mi departe, iar prietenii aceia ai mei buni-buni aveau, la rândul lor, familiile lor și aproape de ei, spre deosebire de mine. Serviciul meu, deși unul ideal, în cadru universitar, era departe de ceea ce ar fi putut fi. Multă muncă și aceasta părea adeseori cam în zadar, neacoperind nici zece la sută din necesar. Unde era atunci fericirea mea? Consta în bucuria de a ajuta, datorită cunoștințelor mele, dar care nu erau – nu aveau cum fi – complete. Și mai aveam câțiva colegi ce-mi erau ca o familie. Aceea de la muncă. Iar acasă, chiar cu două prietene minunate în bloc, eu tot mai mult singură mă simțeam, fiindcă ambelor le plăcea să tot iasă în oraș cu familiile lor, iar eu mă simțeam bine cu adevărat numai acasă, unde mai venea o altă prietenă, dar ea traversa Bucureștiul să ajungă la mine. Sau eu pe la ea… Nu, nu sunt o fire sociabilă și preferam să ies altădată singură la plimbare în parc, de preferință în Herăstrău, fiindu-mi unul relativ apropiat. Asta îmi e viața îmi spuneam… și căutam să mi-o fac și cât mai frumoasă posibil.
Numai că apoi… m-am îmbolnăvit și grav. Acum sunt bine, am depășit greul, sunt șanse să fiu chiar foarte bine peste un timp, mai lung sau mai scurt, în funcție de succesul tratamentului. Care deocamdată dă rezultate foarte bune, m-a ridicat din pat, fiindcă ajunsesem total dependentă de ceilalți. E șocul despre care vă povesteam mai înainte. Și uite așa am redescoperit fericirea. De astă dată, pe aceea reală. Am revenit în orașul meu natal, unde sunt înconjurată de atâta dragoste, afecțiune, grijă, încât am înțeles că eu defineam incorect fericirea. Sora mea, de care mă îndepărtase viața, mi-a devenit cea mai bună prietenă. Sunt uimită de cât de mult ne asemănăm noi două, în condițiile în care soarta sa a fost diferită de a mea în totalitate. Ea are familie și doi copii, dar ne înțelegem de parcă am fi trăit fix la fel. Experiența este, până la urmă, irelevantă. Contează doar unde ne aflăm noi acum, în mințile noastre. Și ne situăm tot acolo, adică ne-am desăvârșit, de curând, filozofiile de viață într-un mod similar, urmare discuțiilor ce au tot fost, în ultimul timp. Vorbesc cu surioara mea cum vorbesc cu mine însămi, ce altă fericire și-ar mai putea oare dori cineva? Și, cu toate acestea, a mea e și mai mare, fiindcă și de părinți m-am reapropiat și mai mult, ca niciodată. Omul nu poate fi fericit departe de familia sa. Sau eu nu am putut, deși am crezut că să ne vedem așa, din când în când, când putem noi, ne va ține tot aproape. Cine are familia alături știe ce spun acum.
De ce am ales să fie leapșă revenirea mea? Motivul principal e discuția cu o prietenă dragă de pe aici și care mi-a propus fix asta, când mă voi hotărî și voi putea reveni, să vin c-o leapșă. Iar motivul doi e faptul că niște gânduri noi de-ale fiecăruia dintre noi înșine pot naște adevărate revelații și-n mintea altcuiva care citește. Revelații de împărtășit.
Mi-ar plăcea nespus de mult să preluați și voi această leapșă. Mie mi-a făcut tare bine s-o scriu.
Vă îmbrățișez cu drag,
Cri
Fericirea dintr-o clipă 
31 de răspunsuri la „Leapșa gândurilor noi”
Errr… Am o singură întrebare. De ce a trebuit să aflu de la Potecuț de postarea ta? Sau mai bine zis de ce Issa, Potecuț, Condei ș.a. au aflat imediat de postarea ta, iar eu n-am primit notificarea în inbox (și am căutat și în spam)? Dar destul despre mine! În mod clar sunt nevrednică dintr-un motiv sau altul. 🙂 Tu ești mai importantă și mă bucur să aflu, chiar dacă pe căi ocolite, că-ți merge bine. Ține-o tot așa! Mulți ani fericiți îți urez și eu… cu întârziere (hai că, încetul cu încetul, îmi dau seama singură de ce sunt nevrednică. 🙂 ) Glumesc, dar serios, îmi pare rău pentru orice ți-am greșit. Iartă-mă, te rog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Jo, draga mea Jo, îmi ești dragă (după cum ți-am mai spus, și tot spus) și nu mi-ai greșit cu nimic, vreodată! Explicația e una simplă de tot: Am crezut că voi muri și mi-am șters atunci (pe la sfârșitul lui noiembrie) toți urmăritorii, fată ordonată și când trage să…, te joci cu țara-n bunghi? 🤣 Până la urmă, Bunul Dumnezeu a vrut ca să trăiesc, iar Potecuța, Issa, Condei mi-au dat folow de curând, așa că… sunt di_vină, deși aș fi preferat… divină.
Îți mulțumesc din toată inima pentru urarea ta, azi e deja a treia zi de Party la mine, fiind un an special, cel în care am supraviețuit unui cancer cu metastaze osoase și niște dureri cumplite, de nu mă mai puteam nici mișca și devenise totul cumplit și voiam să mor, să scap. Dar acum, sunt bine, de ceva vreme, de pe 21 iunie adică merg iarăși, cancerul meu e demult în remisie, daaaaa, îmi merge foarte bine… mă bucur iarăși de viață, îmi pot da voie să visez frumoooos, ca niciodată. Și chiar am de gând s-o țin tot așa! 😄😂🤣
Știi, nu-i așa, că eu sunt și o maaaare timidă? Am tot vrut să-ți scriu pe mail… dar uite că nu am reușit, poate că așa a fost scris: tu să mă cerți, cumva 😁 iar eu să-ți spun acum tot, pe nerăsuflate…, și să mă ierți tu acum, da? 🤗😘❤️
ApreciazăApreciază
Sănătate îți doresc din toată inima!
Nu te știu decât de acum, dar cine este prieten cu Issa, Dorulet/ Potecuța, Jo, Condei, sper să-mi fie și mie prieten.
Te îmbrățișez 🤗🙏🍀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din suflet, îți mulțumesc! ❤️
Și fix așa simțim cu toții, normal, nu putem să nu-i îndrăgim, de îndată, pe prietenii prietenilor noștri, mai ales când ne regăsim în gândurile lor, lăsate pe aici… iar la tine… La tine, am rezonat din prima și cu desenele tale, ce-s mai mult decât frumoase, de-mi rămâne inima acolo, la fiecare. Coincidența face să recitesc acum cartea Issei, „În exil printre oameni”, și să-ți admir din nou grafica… Nimic în viață nu e doar o întâmplare, cum spunea cineva, adică uite cum mi-ai comentat chiar acum, când recitesc și această carte!
Cu același drag, te îmbrățișez și eu!! 🤗🍀🌻
ApreciazăApreciază
🤗🤗🤗♥️🙏🙏🙏
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daca tot nu am vazut revenirea, pot spune acum La Multi Ani, draga Cri!
Sa fii bine tu cu tine si cu cei dragi tie!
Sanatate multa – multa si putere pentru a depasi orice este de depasit!
Doar ganduri bune de la mine! Imbratisari! ❤️😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Suzana! Din toată inima! ❤️😘
Cu ajutorul Celui de Sus, pot spune că sunt bine-bine acum.
Aceleași gânduri bune pleacă și de la mine către tine, prietena mea dragă! 🤗🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] mea, Cri, Jurnalul ăsta tot e pentru tine. Chiar credeai că îţi pot ignora leapşa cu care ai revenit şi care m-a bucurat la fel de mult ca revenirea ta pe aici, pe blog, printre […]
ApreciazăApreciat de 1 persoană
💗
ApreciazăApreciază
[…] alătur și eu inițiativei lui Cri care a scris pe blogul ei o leapșă și vă împărtășesc la rându-mi din gândurile mele haotice și greu de ordonat sau […]
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗 Se vor așeza și gândurile…, fiecare cuminte în căușul lui de gând plin de revelații vindecătoare. Așa simt eu… 🥰
ApreciazăApreciază
Te regăsesc cu drag, în același gând bun.
Aș zice că supărările minții sunt cumplite, sâcâitoare și greu de suportat, la fel ca și muștele, vara, pe căldură. Dar la fel ca și ele, pot fi îndepărtate prin scuturarea mâinii, zicând: „Nu-mi produceți un rău adevărat decât în cazul în care v-aș lăsa eu, dar n-am să o fac. Vă dau afară de la mine!” Adevărata supărare, ireparabilă, este pierderea unei persoane dragi.
Ca să preiau leapșa ta, fac și eu mărturisirea că am trecut prin decesul tatălui meu. Teama inerentei întâmplări, care mă frământa de ceva vreme că va să vină, credeam că îmi dă neliniști și coșmaruri. Acum… Regret până și grijile acelea. A plecat de tot. Iar acest DE TOT, e cumplit de îndurat.
De aceea mă bucur nespus pentru tine. Că ești acasă, că te simți mai bine și mai ales pentru că simți dragostea familiei tale. Spusă, ori nespusă, ea… a existat și va fi acolo oricând. Cuvintele și mai ales interpretările lor nu au importanță, sunt simple muște. Un simplu gest, un zâmbet, o îmbrățișare caldă, arată că sângele nu se face apă și iubirea dintre voi nu a plecat niciodată.
Doar și-a așteptat vremea înfloririi. ❤
ApreciazăApreciază
Vremea înfloririi. Nici că se putea o expresie mai potrivită..! ❤️
Condei Bun, rezonez întrutotul cu cuvintele tale, ca întotdeauna, dealtfel. Și îți mulțumesc din suflet că mi le-ai lăsat și pe aici!
Îmi pare rău, tare rău pentru durerea ta…, sunt cu inima alături de tine!!! Te îmbrățișez cu drag! 🤗
ApreciazăApreciază
Sănătate multă și inspirație!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din toată inima!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤️❤️❤️
ApreciazăApreciază
Ma bucur sa citesc si eu ceva scris de tine, si sper sa am ocazia cat mai des de acum inainte. 🙂
E buna provocarea asta cu ganduri noi pentru mine, ca de o perioada destul de lunga gandurile imi sunt cam vechi si tot aceleasi. Si nu-mi face bine deloc sa le tot rumeg.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet! Și tare m-am mai bucurat, desigur, citindu-ți gândurile de astă dată, și pe la mine…😊 Voi mai scrie, cu siguranță, de acum încolo, fiindcă am redescoperit cât de mult îmi place să mai desenez și cu cuvinte, în culorile mele, care poate vor mai plăcea, sau chiar vor face bine și altuia. Ca mie (și) ale tale. Mult, mult bine!!
Mă bucur nespus că ți-a plăcut și provocarea! Cineva de pe aici spunea odată că-i important, din când în când, să mai aerisim gânduri… tare mi-a plăcut această expresie, de-am reținut-o!
Te îmbrățișez!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cri, draga mea, cât de mult mă bucur să te regăsesc aici! Mă bucură și mai mult faptul că te regăsesc așa cum te știu: optimistă și cu multe gânduri deosebit de frumoase pe care le oferi. Îți mulțumim pentru asta!
Îmi pare tare rău că a trebuit să treci prin asta, sper că acum ești bine, și uite că există și partea bună a lucrurilor: ți-ai reașezat gândurile și te-ai apropiat de cei care contează cu adevărat.
Sper din suflet să te gândești cândva și la o plimbare mai lungă, până la Sibiu, nu mai departe. Te aștept cu mare drag, îmi doresc să ne putem vedea și să povestim multe și despre multe! Te îmbrățișez cu mare drag!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Potecuță dragă și bună, bucurie mare mi-ai picurat în suflet iarăși, ca întotdeauna, cu vorbele tale! Îți mulțumesc, din toată inima pentru ele! ❤️
Ieri, încă din zori, o pană de curent m-a ținut departe de electronice, dar mi-a prins și bine, pe altă parte, mi-am amintit că e poate un moment în care să îmi amintesc, să visez, să așez gândurile și mai bine, acolo, în mintea mea. Așa a și fost, tot ce am făcut m-a bucurat maxim, deși, recunosc, de-abia așteptam să pot răspunde și la mesaje, sta la povești atât de tot foarte frumoase (și) cu tine!! Câte vrem să facem… și totul o dată, nu-i așa? Da-i musai să alegem și uite cum se mai întâmplă să mai aleagă și Soarta însăși pentru noi. Iar visul cu vizita mea la tine, la Sibiu, e unul tare-tare frumos și mult dorit pe care îl simt și eu acum menit să ne fie. ❤️😘 Iar Doamne Doamne ne va ajuta să ne cunoaștem… reale. Încă o dată, îți mulțumesc și te îmbrățișez și pup cu același mare drag!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi doresc să se întâmple asta!
Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc şi eu pentru căldura din cuvintele tale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗🥰❤️
ApreciazăApreciază
Admirabilă povestea vieții lui, scrisă cu trăsături de curaj și rezistență. Bun venit, iti urmez pasii. ✨🌼
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din toată inima, Amarela! 🌷La rându-mi, îți ador poveștile fotografiate sau scrise! 🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bravo, Crisa, pumnii strînși în continuare!
ApreciazăApreciază
Tu mi-ai fost alături tot timpul, Issa, nu numai prin cuvinte și apeluri și iarăși prin cuvinte, de astă dată și scrise în carte…, dar te-am simțit lângă mine cu tot sufletul și cu toată căldura frumuseții tale întregi. ❤️❤️
Ești un om minunat, cu siguranță ți s-a mai spus, tu fiind naturală în tot ce faci și mereu acolo și simți ce-i de spus și fix când, iar lumina din sufletul tău prinde a se revărsa peste toți aceia cărora le-ai devenit prietenă. Autocorectul schimbase pe „prietenă” în „călăuză” și atunci am realizat că vorbele tale fac și asta pentru sufletele pe care simți că le-ai putea ajuta… și poți, Doamne, cât poți! Când ți-am citit acum gândul, pentru moment, m-am întrebat cum să-ți răspund, fiindcă sunt atât de bine și datorită ție, mulțumită prezenței tale, iar bucuria te a ne fi astfel e una fără margini….
Ieri am făcut mai mulți pași, azi m-am trezit plină de viață și energie, așa că visul acela cu plimbarea (poate, pe faleză) e mai aproape decât credem… așa simt acum!
Îți mulțumesc, cu toată inima!! Abia aștept să ne vedem!!! 🤗😘🥰
ApreciazăApreciază
Știi… apropo de gînduri noi. Am ezitat ieri să-ți scriu, oricum știai că mă bucur. Și-apoi, pe de-o parte bucuria e greu de exprimat în cuvinte și, pe de alta, îmi era teamă să-mi… mulțumești! Dar în final mi s-a părut mai important să-ți spun trei cuvinte.
Iar (aici am vrut să ajung!) teama asta a mea de laude și mulțumiri, pe care unii o numesc modestie, mi se pare mult mai complicată, pentru că ea e, fără dubii, un simptom declarat al (să nu rîzi!!) sindromului impostorului!
Deci, pînă mă hotărăsc dacă sufăr de sindromul impostorului sau nu (afurisitul ăsta de sindrom mi se pare cu două tăișuri, de-aia nu mă pot hotărî 😀), mai bine las gîndurile noi deoparte și visez la faleză. Tot n-am ajuns – posibil ca plimbarea asta să fie programată cu tine, așa că… ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
După o sută de ani, reușesc să-ți răspund. Dacă îți vine să crezi, am avut pană de curent încă de dimineață, așa că ieri mi-am păstrat baterie, neștiind când voi putea încărca iarăși… eh, nu-i bai, fiindcă mi-am amintit și de acel „E timp!”, scris de tine mie, când abia ne întâlniserăm noi pe aici și care mă liniștise și atunci, dar și acum. 🤗 Issa, sindromul ăsta, de care știam ceva, uite câte bătăi de cap poate da, chiar dacă e fals totalmente în realitatea-i 🤣 ca să zic așa, inspirată și de alte cuvinte din povestea pe care tot în zori am citit-o pe fb, cea cu Cauza și Efectul. 😘 Involuntar, mă întreb, la rându-mi, dacă sufăr sau nu de acesta. Uneori, sunt uimită de elocvența mea, alteori, mă încurc în cuvinte pe care le simt nelalocul lor în context. Dar poate că sunt, de îndată ce mi s-au ivit în minte fix acelea. Așa că zic să perseverăm cu naturalețea și să ne concentrăm pe lucruri foarte importante, mai mult, ca plimbarea noastră ce da, o simt sortită deja… ❤️
ApreciazăApreciază
Ce bine ca te-ai intors, Cri! Nebanuite sunt uneori caile Domnului.
La capitolul ganduri noi, inca nu am mare lucru de spus, ma aflu intr-un plin proces de actiune. Gandurile vin si pleaca precum norii, se pierd in infinit.
Inca o data, bine ai revenit, sanatate multa, recuperare rapida, zile pline de armonie si de frumusete!
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc din suflet pentru călduroasa primire, Ana! ❤️
Într-adevăr, nu putem ști ce ne va fi dat să trăim și iată cum până și unele lovituri care ne aruncă la pământ, ba chiar la buza prăpastiei, fiindcă am avut și sentimentul de aproape prăbușire încă din octombrie trecut, pot fi, până la urmă, doar niște imbolduri de la Doamne Doamne, menite să ne arate unde tot greșim… 🙂
Procesul tău de acțiune îl văd tot unul de bun augur, iar gândurile acelea… creatoare. De-abia aștept să revin și eu pe la tine, să văd ce-ai mai citit, gătit, ce povești frumoase ne-ai mai descoperit! 🤗 îți mulțumesc mult, mult, mult, încă o dată!! Zile cu bucurie mare să urmeze și pe la tine, prietena mea!!! 🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană