În prima dimineață și tare frumoasă a lunii Mai…, adică astăzi, da, m-am deșteptat cu gândul la șoricelul Mișu și asta poate pentru că mă visasem într-o bibliotecă, răsfoind niște manuscrise vechi, cu litere de tip fracturat. Acestea se aflau atât pe coperțile, cât și la începutul fiecărui capitol din acele aproape hrisoave. Mai mult, în visul meu, literele astea, Fraktur pe numele lor, se mai și desprindeau de paginile cărților, plutind în aer și formând, mai apoi, grupuri de cuvinte, ce se aranjau, la rândul lor, în propoziții, dar pe care eu nu reușeam deloc să le deslușesc… Și așa m-am trezit.
E duminică, da, însă biblioteca mea favorită ar putea fi deschisă, mi-am zis, și dacă n-o fi, tot mă voi bucura de plimbarea până acolo, iar mai apoi voi savura și un cappuccino delicios, la aceeași cafenea din apropiere, unde am mai fost și pe la începutul lui Mărțișor. Nici nu-mi vine să cred cât de mult a trecut și nici cum de nu m-am mai gândit eu deloc la nostimul șoricel…, dar uite că vâltoarea vieții m-a luat pe sus, iarăși, încât am uitat până și de unele lucruri foarte importante, adică menite a-mi aduce mare bucurie în suflet și, totodată, căldura pe care numai fantasticul o mai picură, cu fervoare maximă, în mințile noastre.
Zis și făcut. Am pornit la un drum cu raze de soare însoțitoare, atât pe cer, cât și în sufletul meu cel atât de ferice. Ziua mi s-a asortat într-un mod fascinant, am gândit constatând că biblioteca mea era deschisă, atât poarta de la intrarea în curtea sa, cât și ușa din lemn masiv de stejar fiind deja larg deschise. A bun venit pentru mine, firește. Când am pășit pragul sălii de lectură, am mai avut o surpriză plăcută. În spatele ghișeului stătea nimeni altul decât bibliotecarul Corvin, iar pe un raft din spatele său, șoricelul Mișulică.
Primul mi-a ieșit de îndată în întâmpinare, dar asta numai pentru că cel de-al doilea nu putea coborî singur de pe un raft ce era cam lucios și, prin urmare, alunecos. Însă a rostit un „Chiț, chiț!” afectuos, în secunda doi.
-Bună dimineața și bun venit, stimată domnișoară! Mișulică și cu mine suntem tare bucuroși să vă revedem! Dealtfel, am sperat amândoi că veți reveni astăzi.
-Bună dimineața și bine v-am regăsit! Și eu mă bucur nespus de mult să vă revăd… fiindcă, la rândul meu, nu mai speram, încă de când mi s-a spus că… v-ați fi pensionat…?!
-Să mă pensionez? Hahaha, ce glumă bună! Ți se pare ție că aș fi cu un picior în groapă?!!
-A, nu, ba acum, îmi păreți chiar și mai tânăr ca înainte…numai că așa mi-a spus atunci, în Martie, colega dumneavoastră, aceea care v-a înlocuit…
-Colega mea? Care colegă? Nu m-a înlocuit nimeni, domnișoară dragă, niciodată, în cei 15 ani, de când lucrez aici și o fac cu mare drag, pentru că -vedeți dumneavoastră?, Mișulică și cu mine iubim mult atât cărțile, cât și munca dintr-o bibliotecă!
-Nu mai înțeleg nimic… Oare am visat? Sau poate că visez acum…
-Nu e tocmai un vis!, se auzi atunci un glăscior cristalin din direcția raftului situat în spatele ghișeului.
Am privit într-acolo, dar nu mai era nimeni altcineva în afară de șoricel. Oare el vorbea pe limba noastră, a oamenilor?
-Chiț!, îmi răspunse atunci micul meu prieten, pe limba sa.
-Elios, vino dincoace de ghișeu, te rog!, spuse atunci domnul Corvin și, în clipa imediat următoare, de după ghișeu se ivi un căpșor cu un păr numai bucle, negre ca abanosul, după care apăru și băiețelul căruia îi aparținea acel cap creț și care-mi mai spuse repede:
-E, de fapt, o realitate, doar că-i o altă realitate… Întrețesută ingenios cu cealaltă, rămânând și aparte.
Îi priveam amuzată și fascinată acum pe toți trei: om mare, copil și șoricel, așteptând să mi se spună mai multe. Mă temeam, cumva, și să mai respir, așa că o făceam încet, cu grijă mare, să nu carecumva să mă trezesc dintr-un vis atât de frumos, dacă tot un vis îmi era acesta…
-Elios are dreptate. Ca orice spiriduș. Se ține el de șotii, dar are și o putere de pătrundere în miezul lucrurilor menită a ni le lămuri până și pe acelea ce-s, inițial, de neînțeles. Și mai are abilitatea de a auzi gândurile…
-Încântată să te cunosc, Elios!, am spus atunci, aproape în șoaptă, dar și cu un zâmbet așternut pe buze.
-La fel și eu, domniță! Și ca să-ți răspund la întrebarea pe care nu mi-ai pus-o încă, da, sunt de pe altă planetă, situată într-o altă galaxie, diferită însă de cea a celor doi noi prieteni ai tăi, care -de fapt- ar fi… unul!
-Ca-n filmul acela… Busola de aur?
-Exact ca acolo, da, și am venit la tine amândoi, elian și daimonian, cum ne numim pe planetele noastre, la tine, o „pământeancă”, să te ajutăm într-un anume sens… Spune-mi, nu-i așa că nu te-ai simțit niciodată acasă?
-Adevărul e că-i fix așa…adică m-am simțit mereu străină de lumea în care trăiesc, deși am mai întâlnit oameni asemănători mie, însă nu și în jurul meu, ci doar aflați la distanță și, prin urmare, doar în mintea mea erau ei bine-cunoscuți.
-Ei bine, adevărul e că nu ești nici tu de pe Pământ. E mult de povestit și nu avem acum timp de asta, dar vom avea mâine, în realitatea ta. Pentru a ne reîntâlni pe acolo, însă, ai avea nevoie de un transportor, cu care să ne aduci. Corvin i-a lăsat, atunci când a plecat, un dar de suflet bibliotecarei din realitatea ta și, chiar acolo, adică ascuns în acest dar, e ceva care va înlesni teleportarea lui Corvin înapoi, în universul și pe planeta pe care te afli. Aici, nu poți rămâne mult, deși poți reveni ori de câte ori îți dorești. E un spațiu intermediar și, prin urmare, cu destinație temporară pentru cei ca tine. Te asemeni cu pământenii destul de mult, dar tu ești… kathani. Dar mai mult despre asta, mâine… sau când ne vom revedea. Găsește darul cel de suflet și vei afla de îndată calea către noi, dar și pe a noastră către tine. Rămas bun!
Atât mai spuse elianul și îmi suflă apoi în față ceva, ce părea praf de stele, pe care și l-a scos mai înainte din buzunarul de la piept.
Și m-am trezit. A doua oară. A fost un vis în vis…? Hmmm… Oare acum sunt trează cu adevărat?
***
VA URMA
Fericirea dintr-o clipă 
22 de răspunsuri la „Șoricelul de bibliotecă 3”
Ma bucur sa-l regasesc aici pe soricelul Mișu! 🙂 Sigur, nu doar pe el, dar pentru ca e dragalas (ca fiinta) ma gandesc mai mult la el.
Spor la scris iti doresc, ‘ca inspiratie ai!
Te imbratisez cu drag! ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Diana, scuze, am avut sentimentul că ți-am răspuns și abia acum văd că, de fapt, nu o făcusem… Se vede c-am avut o perioadă mai plină de evenimente, din acelea tot urgente…
Din toată inima îți mulțumesc și te îmbrățișez, la rându-mi, cu același drag!! ❤🤗
ApreciazăApreciază
Mi-a fost dor de poveştile tale! Trează cu adevărat nu poate fi cineva care ştie să viseze şi cu ochii deschişi. Şi mult mai bine aşa decât în permanenţă cu picioarele înfipte în… asfalt 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, dragă Potecuță! 🤗 și trează cu adevărat nu prea aș fi, ai mare dreptate aici… Nu doar o dată am fost strigată cu acel ,,Pământul către Cri, recepție!” 😀 Dar și eu cred că-i mult, mult mai bine așa. Și mai cred, acum, că tu și cu mine venim, clar, de pe o aceeași planetă. 😘
ApreciazăApreciază
😗😗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤️❤️
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos pentru like. Din păcate, încă nu îmi merge butonul de like, dar îți apreciez postările și voi reveni. O seară plăcută !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc tare mult pentru cuvintele-ți frumoase! Te aștept, ori de câte ori vei dori să citești ceva din ce public și nu-ți mai face griji pentru butonul acela, de nu va funcționa nici în continuare, fiindcă nu-i deloc bai… Și eu îți apreciez mult postările, e reciproc. 🙂 O seară plăcută și o noapte liniștită îți doresc, la rându-mi!!
ApreciazăApreciază
I’m glad the story continues, Cri. I enjoyed the beginning. So, you say that you are using a prompt from a page on FB? I’d like to know which is it. I’m looking forward to the next chapter 💚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank you, Olga!💚 I’m glad you liked both the beginning and the fact that I continued my story. I thought in the morning that it would be time for a new chapter, because too much time had passed. 🙂 Next time, I will bring here an image, which I mentioned above. It’s from a painter I discovered on Facebook. „Artastica” is the name of her page and I’ll bring the link below the picture along with it in my tomorrow’s chapter. I hope you will enjoy it as much as I do. Have a lovely evening! Hugs!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗💚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗💚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Are importanta? Mai simpatice sunt teleportarile si personajele tale simpatice!
Si chiar mi-e dor sa mai merg intr-o biblioteca. Sa ma hotarasc…😊
Vise cat mai frumoase, draga Cri. Si poate ni le mai impartasesti, ca ma bucur tare sa le citesc! ❤️😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, dragă Suzana! 😘 Dacă ai ști cât m-au bucurat cuvintele tale! Și-ți promit că voi scrie înainte la povestea aceasta, fiindcă mi s-a conturat deja în minte continuarea…😊 Și eu ador teleportările, dar și personajele fantastice, care ne bucură sufletele, de fiecare dată, prin aroma de basm pe care o aduc, odată cu ele. Te îmbrățișez și-ți doresc să ai o după-amiază ca desprinsă dintr-o poveste!! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai uitat să atașezi o fotografie articolului. 🙂 Altfel, mă bucur că în realitatea din vis vârsta de pensionare este 65 de ani (la bărbați, la femei 63 îmi închipui). Vreau și eu în realitatea asta. Mă stresează guvernanții noștri cu proiectul ăla de lege care îmi amână ieșirea la pensie cu cine știe câți ani. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e, am uitat. Pentru data viitoare, însă, am pregătită o fotografie cu trei povești 😉 pe care le voi lega prin firul narațiunii, firește. 🙂 Acestea sunt și lipite efectiv într-o poză de copertă a unei pictorițe de pe Facebook, care îmi e deja în minte muză. În privința vârstei ce apare în text, o văd acum ca pe o gafă… mă voi mai gândi, cred c-am să schimb cumva. Dar sunt de acord cu tine, eu aș muta-o pe la 50 la femei și 52 la bărbați :))) Poate fi și mai puțin, nu aș protesta. 😉 Te pup, Jo, și-ți mulțumesc!! ❤
ApreciazăApreciază
Cât de generoasă ești cu pensionarea la 52 🙂 În cazul acesta, m-aș vedea și eu mai repede (ca să nu zic mai sigur) pensionar… Dar din păcate nu vei fi propusă niciodată pentru acest Minister, tocmai din motivul acesta. Dar nu schimba nici 65. Avem realități paralele, doar, nu? Totul e posibil!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că totul e posibil. Și nu numai în imaginația noastră, ci și în realitate, dacă ne dorim cu adevărat. 🙂 În privința schimbării, eu m-am referit la o reformulare, nu la schimbarea cifrei cu o alta. Citindu-i comentariul lui Jo, am realizat cât de sensibili suntem noi, oamenii, la pomenirea vârstei într-un context care ne-ar atinge personal. Cum zice românul, nu vorbim de funie în casa spânzuratului. Despre asta spuneam. Răspunsul lui Corvin să nu mai conțină nicio cifră. Mai ales că 65 din vremurile noastre e sau poate fi încă foarte verde. Dar nici despre asta nu-i vorba, ci despre o sensibilitate și a mea, mai nou 😀 așa că voi regândi reacția lui. Până una alta, eu am mai scris și înainte, dar public după prânz, poate chiar și mai târziu.., las timp între capitole, să nu copleșesc prin volumul de citit. 😉
Îți mulțumesc, Condei! Să ai o zi de luni frumoasă tare!!
ApreciazăApreciază
Acum văd că și Condei te-a sfătuit să nu schimbi nimic. Perfect de acord. Nu știu cum se întâmplă cu scriitorii adevărați, dar, în rarele ocazii în care mă distrez cu aiurelile mele, ce scriu instinctual prima dată e cel mai bine. Dacă încerc să modific mai apoi, mai mult stric. Serios, Cristina, va trebui să înveți să ai încredere în tine. Personajele sunt ale tale, va trebui să fii avocata lor și să le susții cauza. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
P.S.: și eu te-aș vota dacă ai candida pentru un loc în Parlamentul României, fiindcă tu ești și pricepută în a susține cauze, uite! 🤗 Îți mulțumesc mult, mult, încă o dată! Te îmbrățișez cu drag!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să mă anunți dacă vrei să candidezi la un loc în Parlament (ăștia sunt ăia cu legea pensionării, nu?) te-aș vota fără rezerve. 🙂 Oare de ce tot ce zic eu percepi drept critică? Sunt așa bau-bau? 🙂 Sincer, din prima zi când m-am angajat numai la pensie mă gândesc. Așa că, firește, gluma lui Corvin mi-a atras atenția. Ziceai pe la Issa că sunt vreo două persoane care te îndrumă spre modul profesionist de a scrie… whatever that means. Well, mă erijez în a treia persoană, că am și eu ceva de zis despre asta. Doar mă știi. 🙂 Iar învățătura mea este următoarea: va trebui să înveți și să spui: ”Nu! Asta-i stilul meu! Asta-i povestirea mea și așa vreau eu să fie!” Uită-te la Issa. O foarfec tot timpul. Ți s-a părut că ia drept literă de lege tot ce-i zic? Dacă zic ceva demn de reținut, reține. Dacă nu, mă lasă să vorbesc ca o moară stricată și nu mă bagă în seamă. Spre siguranța asta de sine imi doresc să tinzi. Așa că poți să lași replica lui nea Corvin așa, sau poți să schimbi cu ce aș fi zis eu în circumstanțe asemănătoare: ”Ți se pare ție că aș fi cu un picior în groapă?!!” 🙂 Tu-ți cunoști personajul cel mai bine. Ce ar spune?
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Cu așa o replică m-a cucerit pe loc ,,al tău” Corvin. 🙂 Sunt iarăși foarte tentată să iau cu copy-paste ce-ai scris tu și să duc în textul meu, atât de mult rezonez cu aceste cuvinte. Și-ți mulțumesc pentru gândul bun, acela de a căpăta și eu acea siguranță de sine. Nu o am, recunosc, dar numai pentru că nu stăpânesc încă bine anumite lucruri, cum ar fi și modul de a purta dialoguri. Și tare mult mă bucur când cineva ca tine mă ajută, exprimându-și doar părerea. Fiindcă se mai întâmplă și fix cum spuneam la început. Și nu o văd ca pe o critică, dar ai înțeles acum. 🤗
P.S.: Aveam doar 10 ani în câmpul muncii când m-am interesat prima oară dacă n-aș putea ieși la pensie… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană