Pe aripi de vis, călătorim cu gândul într-un viitor apropiat și ne oprim în luna mai, la o cafenea din apropierea bibliotecii în care l-am întâlnit pe bibliotecarul Corvin, ce era împreună cu șoricelul său cel alb și mare pasionat de lectură, Mișu. Vi-i amintiți bine pe amândoi, nu-i așa?, doar i-am cunoscut nu mai devreme de aseară. Iar acum… la o masă, situată chiar lângă a noastră, se află însăși bibliotecara ce l-a înlocuit pe domnul Corvin, care-i și foarte prinsă într-un dialog cu o prietenă de-a sa.
Ia să ciulim noi urechiușele, poate auzim despre ce discută dumnealor și încă într-atât de pasional…
-Stai așa, prietena mea dragă, că m-ai amețit de tot! Te rog mult, ia-o de la capăt cu povestea, fiindcă inițial, eu nu cunoșteam personajele… și văd că avem un mister mare de deslușit aici!, exclamă entuziasmată însoțitoarea bibliotecarei noastre.
-Draga mea, bineînțeles că e un mister mare de tot, altfel veneam eu la tine cu acesta…?!
-Ei bine…?!
-Ei bine, uite că încep iarăși. Cu… începutul. Adică din urmă cu vreo două luni și anume, din prima mea zi la bibliotecă, când la o masă din sala de lectură, s-a așezat o tânără ce avea un aer misterios, de parcă ea nu venise acolo pentru a studia, ci fusese animată de un alt gând. Și se tot uita în jur, dar și către rafturi, de parcă aștepta pe cineva, dar și căuta ceva, ce ar putea sta pe o poliță, alături de cărți. În fine, după mai multe zile, în care ea a tot venit pe la bibliotecă, m-a întrebat cam îngrijorată ce știu de domnul Corvin, bibliotecarul ce a fost înaintea mea, dar și de… șoricelul dumnealui. Mda, insista că ar fi existat și un șoarece. De bibliotecă.
-Insista, zici? Interesant…
-De fapt, vorba vine insista, numai că -inițial, îmi părea așa de sigură că se întâmplase fix după cum îmi povestea, încât eu am crezut-o… Însă, când am întrebat-o dacă nu cumva ea o fi visat totul cu ochii deschiși, a și dat înapoi, ca racul, da, spunându-mi că pesemne chiar așa o fi fost…
-Asta îmi amintește de vecina mea, Dora, născută sub semnul Racului, ce tot astfel dă înapoi și se tot îndoiește, fiind o mare visătoare și ea, de nu mai poate avea încredere nici în sine însăși.
-O știu bine pe Dora ta și… da, chiar așa face și ea, am observat și eu asta. Revenind la tânăra noastră, atitudinea ei din ultimele zile, adică faptul că se tot uita… când către rafturi, când în jurul ei, mi-au confirmat că, cel puțin inițial, ea se aștepta să-i revadă, atât pe fostul bibliotecar, cât și pe șoricelul dumnealui.
-Iar apoi, când tu ai închis biblioteca și ai plecat către casă, în aceeași seară…
-…nu mă puteam gândi la nimic altceva, fiindcă și domnul Corvin îmi păruse mie a fi tot un personaj misterios… Da, cumva ireal mi se înfățișase, sau mă rog, eu nu mai întâlnisem pe nimeni ca dânsul. Avea acea atitudine degajată și o personalitate ce m-a fascinat din prima. Era genul de om foarte relaxat, știi?, de parcă nu ar fi avut nicio grijă pe lume, sau m-am gândit chiar -îți mărturisesc acum- că el n-ar fi fost poate din lumea noastră.
-Adică de unde să fi fost? Dintr-un univers paralel? Sau crezi că era un extraterestru?
-Nu știu…, dar poate că era ca-n filmul ăla cu Nicole Kidman… cum îi zicea? A, Busola de aur, cel cu o lume paralelă care seamănă mult cu a noastră, doar că sufletele oamenilor se află în trupuri de animăluțe, numite daimoni…
-Bineînțeles că mi-l amintesc, frumos film, cum l-aș mai putea oare uita vreodată..? Dar, draga mea, ce te face să crezi că el era venit dintr-un astfel de Univers, în care șoricelul i-ar fi fost daimon?
-Păi, așa cum ți-am mai spus și un pic mai devreme, dumnealui și cu mine ne-am revăzut întâmplător ieri și mie mi s-a părut că-n buzunarul său drept… ei bine, poate că era chiar șoricelul-daimon!
-Îmi aduc acum aminte, dar tot tu mi-ai mai povestit, draga mea, că nu i-ai zărit și căpșorul, sau măcar mustățile, ori codița, ci doar ai perceput o mișcare în buzunarul de la veston… Poate că omul își ținea acolo telefonul, care tocmai atunci îi vibra și -de aici- mișcarea aceea!
-Poate… Dar eu tot am sentimentul că mi-ar fi scăpat ceva…!
-Haide atunci să descoperim împreună ce anume… Mai zi-mi o dată, te rog, despre ce ați vorbit voi amândoi?
-Sărut mâna, zice el. A, domnul Corvin, zic eu. Ce mai faceți?, mă întreabă el. Sunteți bine, sănătoasă? Ai dumneavoastră dragi sunt bine? Da, zic eu, vă mulțumesc de întrebare, toți ai mei sunt foarte bine, adică mama e iarăși pe picioare, nepoții au început cursurile la facultate, nu mai e învățământ on-line de acum.
-Și atunci el ți-a pus întrebarea aceea ciudată?
-Da, chiar în clipa în care și eu însămi sesizasem că el nu mă întrebase -de fapt, mai înainte- nimic despre ai mei, așa că nu știa că eu o am pe mama la mine, sau pe nepoții de la soră… Și-mi zice el apoi așa, dintr-odată: Spuneți-mi, cum v-a plăcut darul meu de suflet? Darul?, îl întreb eu. Da, îmi răspunde, iar apoi râde zgomotos, după care îmi mai spune: Lăsați, nu vă mai bateți capul acum, vă veți da seama despre ce vorbesc, cât de curând.
-Și tu nu te-ai prins încă despre ce cadou îți vorbea?
-N-am nici cea mai mică idee. Că doar n-o fi fost vorba de povestea cu tânăra aceea visătoare? Adică să fi zis el oare despre un dar sub forma unei povești plină de mistere?, gândi cu voce tare bibliotecara.
-Tot ce se poate… Însă, draga mea, eu zic să-i urmăm sfatul și să nu-ți mai bați capul cu asta, dă-i timpului timp să-ți răspundă el la întrebare.
-Probabil că așa voi face, deși nu sunt sigură că voi putea să mă mai gândesc și la altceva…, dar îți promit că, cel puțin, voi încerca.
-Așa să faci, pentru că… vezi tu?, Universul ne răspunde la întrebări numai astfel, adică de îndată ce noi ne relaxăm și încetăm a ne mai întreba.
***
În timpul acesta, undeva, într-o galaxie îndepărtată, pe o planetă cam la fel de albastră ca Pământul nostru, poate că un bărbat, ce părea încă tânăr, stătea fericit la taclale cu un șoricel:
-Mi-au plăcut mult ultimele noastre două călătorii și mi-aș dori chiar să ne mai ducem o dată pe Pământ, cât mai curând, dragul meu Mișu!
-Chiț, chiț!
-Da, și eu am plăcut-o, însă mă îndoiesc foarte tare că ea ar veni cu noi aici… amintește-ți ce s-a întâmplat ultima dată când ne-am dat voie să visăm așa de frumos…!
-Chiț, chiț, chiiiiiiiiiiț!
-Întocmai, dragul meu, noi aproape că am murit… Din prea multă dragoste.
-Chiț!!
-Că bine spui, e timpul să pornim într-o nouă aventură! Mișule, hai, la drum!!
***
Poate că exact așa s-au petrecut lucrurile, de au dispărut fără urmă cei doi noi prieteni ai mei, dar poate că ei nici nu au existat vreodată, ci totul s-a întâmplat numai în imaginația mea… Fiindcă tare mult mi-ar fi plăcut să trăiesc o astfel de poveste. Reală, dar să fie una tot la fel de frumoasă ca un basm dintr-o carte cu poze. La fel ca aceea din care-mi citea și mie bunicul, în fericita-mi copilărie.
©Cri
Cu acest text, am încercat să răspund și provocării Ștefaniei, din 8 martie. Sper că am reușit și, mai ales, că v-a plăcut ceea ce a rezultat ca urmare a ultimului meu exercițiu de imaginație. 🙂
Fericirea dintr-o clipă 
25 de răspunsuri la „Șoricelul de bibliotecă II”
[…] bucura de plimbarea până acolo, iar mai apoi voi savura și un cappuccino delicios, la aceeași cafenea din apropiere, unde am mai fost și pe la începutul lui Mărțișor. Nici nu-mi vine să cred cât […]
ApreciazăApreciază
Am ajuns cam tarziu, Si pot spune ca imi place mult stilul. Deci sa ne relaxam si poate vom ‘auzi’ lucruri! Multumesc frumos, Cri! Cred ca soriceii vor fi mai simpatici de acum inainte…😊
O seara frumoasa si o saptamana la fel! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mine, în căsuța virtuală, nu există cam târziu, Suzana, ușa rămânând mereu deschisă, pentru prieteni. 🤗
Îți mulțumesc din toată inima și, la rându-mi, îți doresc să ai o zi de primăvară veritabilă 🙂 și, tot așa, să-ți fie și săptămâna! Te îmbrățișez!! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, this has been my discovery too😊I’m sorry I did not follow your writing before. I enjoy it very much. I wouldn’t say if I didn’t. I’m very serious about writing and reading. It’s inspiring. Keep going! 💚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
What beautiful words you write to me, Olga! 🤗 Thank you from the bottom of my heart for these! I’m so glad you like what I wrote… I’m really, really excited … once again, thank you !!!💚
ApreciazăApreciază
Those words are true, otherwise I wouldn’t bother using Google translator. I do it because it’s really worth the reading☀️Thank you!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi sunt şi mai dragi şoriceii ăştia după ce-am văzut cum te-au inspirat! Te felicit din inimă pentru cum ai ţesut poveste atât de frumos!
Aştept cuminţică partea a treia, am tras cu ochiul la comentarii şi am aflat că va fi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu am ajuns să-i iubesc, Potecuță, fiindcă m-au inspirat și uite cum șoriceii „tăi” continuă să mă inspire, de aproape că nu mai e vorba doar de o poveste, ci de un foileton, chiar dacă e unul mai mic…, deși nu putem ști câte capitole va avea, până la urmă. 😀 Îți mărturisesc, și aici semănăm, cuvintele din comentarii mă ajută mult, îmi oferă încrederea în condeiul meu, de care continui să mă îndoiesc, deși sunt și eu de doi ani bloggeriță. Cuvântul, mai ales cel scris, poartă-n el magie din aceea reală, ce ne apropie și împrietenește instantaneu, cum scriai și în ultimul tău articol. 🤗 M-au emoționat tare gândurile tale așternute aici și uite cum am început să filozofez. Mă opresc, mai spunându-ți doar… îți mulțumesc din toată inima!! ❤🌞
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am un mic amendament la conversația dintre dl. Corvin și Mișu. La a doua replică a lui Mișu aș scrie Chiț, chiț, chiiiiiiiiiiț! 🙂 Tot ai lăsat loc de o continuare. Acum vreau să știu ce cadou i-a lăsat dl. Corvin noii bibliotecare. Că n-am înțeles… la fel ca ea. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am schimbat în text cea de-a doua replică a șoricelului, realizând că ai dreptate și sună mai realist așa. 🙂 Îți mulțumesc din toată inima, Jo, pentru obiectivitatea ta, ce iată cum mă ajută să scriu din ce în ce mai bine! ❤❤
În privința cadoului, încă nu dezvălui nimic, de îndată ce m-am hotărât să continui cu partea a treia, așa că nu voi strica surpriza pe care mi-a inspirat-o tocmai gândurile tale lăsate aici. Iarăși îmi ești muză! 🤗😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 Eu glumeam. Doar mă știi că-s șugubeață. Cu toate astea, chiar am simțit acel chiiiiț acolo. De data asta nu glumesc. OK, then, așteptăm cu interes partea a 3-a. ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Întocmai, l-ai simțit. 🙂 Mie mi se părea că ar lipsi ceva, dar doar atât. Vezi, vezi cât de frumos m-ai completat? ❤❤
ApreciazăApreciază
La prima poveste nu am mai comentat, am trecut repede la continuare. Trebuie sa recunosc, imi place mai mult continuarea. Scrii foarte frumos. Felicitari.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aseară, imediat după ce am publicat continuarea, am recitit-o și nu-mi prea plăcea, îmi părea că aș mai fi avut de lucrat la aceasta. Însă acum, după ce ți-am citit comentariile, am mai parcurs textul încă o dată și mi-a plăcut fix cum este. 🙂 Într-atât de importante au fost cuvintele tale, pentru care îți mulțumesc din suflet!! ❤🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi stai, că eu simt și a treia parte, sau îi lași așa, și pe fată, și pe dl Corvin?
Bine-ai făcut c-ai băgat și Busola, că, dacă l-am văzut chiar azi, oricum n-aș fi putut să nu mă gîndesc la el și să nu fac legături 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mă gândisem și la partea a treia, dar acum… mă voi gândi. 🙂 Îți mulțumesc tare mult, Issa, e un compliment adevărat comentariul tău!! 🤗❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
OMG! Exact! Și eu am simțit că plutește în aer o continuare. În mine n-aș avea încredere, dar dacă și Issa zice, acum trebuie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți răspund la fel ca Issei, sau doar un pic altfel. Am început deja să mă gândesc…😉 Tare mult îți mulțumesc, Jo!!🤗😘🌷
ApreciazăApreciază
Super! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte draguuut! Imi place asa stilul asta de scriere – cel în care faci atent cititorul prin modul de adresare direct si informal! Cred ca ar fi o poveste foarte potrivita chiar si ptr copii!Bravo, Cri! Trebuie să recunosc totusi ca mi s-a părut cam scurtă și aș mai fi vrut să citesc un text mai lung….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie mi s-a părut că ar fi prea lungă povestirea, chiar și așa, din două părți. Cea de azi mai ales. 🙂 Dar dacă zici că ție ți s-ar fi părut prea scurtă, nu pot decât să mă bucur, teama mea fiind doar să nu obosesc cititorul cu un text ce parcă nu s-ar mai termina. 😀
Îți mulțumesc din toată inima, Ștefi!! Te îmbrățișez cu drag și-ți doresc o seară plăcută!! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc asemenea! Un weekend de vis sa ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc mult! Așa să fie pentru amândouă! 🙂 Te pup!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pupici
ApreciazăApreciat de 1 persoană