Ne aflăm în anul 2121 și la Biblioteca Centrală Universitară din Iași. Într-una dintre sălile de lectură ale acesteia, singură la o masă, stă o tânără care răsfoiește o carte veche, întorcându-i paginile cu mare grijă. Pare a căuta ceva nu numai foarte important, dar și în pericol de a dispărea odată cu deteriorarea acelei cărți, unicat în colecția de patrimoniu a bibliotecii.
La două mese distanță, se află un bărbat ce pare a fi un cadru didactic, după ținuta sa sobră, ochelarii cu rame aurii și dunga adâncă dintre sprâncene. Din când în când, el aruncă spre fată câte o privire, dar nu se apropie de ea, ci așteaptă răbdător ca tânăra să își încheie cercetarea.
Deodată, fata tresări, semn că a găsit ceea ce căuta. Se ridică din scaun, își scoase repede camera și fotografie două dintre paginile acelei cărți. Expedie mai apoi ambele imagini prin e-mail, după care începu a-și strânge grăbită lucrurile, pregătindu-se de plecare.
În acea clipă, bărbatul se ridică și el, dar nu o interpelă încă, așteptând răbdător ca ea să-și predea mai întâi cărțile împrumutate. Apoi, se apropie și-i spuse:
-Domnișoară, numele meu este Ștefan Trip și mi-ar plăcea să schimbăm doar două vorbe, dacă se poate…
-Desigur, domnule profesor… Deși nu vă sunt studentă, vă cunosc din poveștile prietenilor mei, care vă urmează cursurile. Speranța Elian e numele meu.
-Elian… Mi-am imaginat! Sunteți copia fidelă a Dianei Elian, care a fost…
-…printre altele, stră-stră-stră-străbunica mea! Și dumneavoastră îi admirați creațiile?
-Și eu, da! Cum aș putea să nu…? Domnișoară, sunt onorat să vă cunosc!
-Domnule profesor… mă faceți să roșesc!
-Nu asta am intenționat. Of, Doamne, mă simt -în acest moment- de parcă aș avea o sută de ani și nu-i am, nu, nici măcar pe jumătate! Sigur că, la vârsta dumitale, și cei 35 de ani ai mei îți par mulți, dar nu sunt, nu…, și timpul îmi va da dreptate.
-Nu arătați deloc bătrân în ochii mei, ci dimpotrivă. Cred că ați absolvit mai devreme, poate că ați făcut chiar mai mulți ani într-unul…
-Așa e! Am fost un mic geniu și la vârsta când alții dădeau bac-ul, eu absolvisem și facultatea. De aceea, mă întreb dacă vi s-ar părea deplasat să ieșim împreună la o… înghețată.
-Nu sunteți căsătorit?
-Sunt divorțat de zece ani și -până mai ieri- să ies cu altcineva în oraș îmi părea un lucru… absurd, simțindu-mă foarte confortabil singur. Astăzi, însă, mă gândesc la cât de fericit aș fi dacă ați accepta invitația mea.
-Mi-ar plăcea tare mult! Iar înghețata aceea e musai să fie de vanilie, fiind preferata mea…
-Și a mea! …
***
În timpul acesta, la o cafenea din apropiere, două femei -ambele, la vreo 25 de ani- stăteau la o masă și purtau o discuție aprinsă, deși aceasta era în șoaptă.
-Scrie aici negru pe alb, iar noi știm că legenda asta e -cel puțin în parte- adevărată, doar a fost trăită de noi, cele care am fost pe atunci… Bine, haide să mai citim o dată!
-„Se povestește că, pe la începutul secolului trecut, erau pe lume trei vrăjitoare, recunoscute în lumea lor ca fiind cele mai mari ale tuturor timpurilor. Menirea le era să înfrunte împreună un demon nemuritor și -totodată- să-l încarcereze pentru totdeauna. De reușita lor depindea soarta întregii lumi, fiindcă eșecul însemna totodată și dispariția vieții, atât de pe Pământ, cât și din întreg Universul.”
-Vezi? Și viața s-a continuat, deși noi nu l-am înfrânt pe Luceafăr, cunoscut pe atunci, în lumea oamenilor, ca Lucian Alexi.
-Ba da, l-am înfrânt și încarcerat în… lanțurile iubirii, chiar dacă involuntar. Îndrăgostindu-se de Irinuca noastră, el a devenit vulnerabil…
-…pentru un timp, iar apoi au dispărut împreună și nimeni n-a mai știut nimic de ei. Având în vedere că eu am venit pe lume și am acum toate amintirile din viețile anterioare, ar trebui să aflăm -în curând- și ce s-a întâmplat cu cei doi îndrăgostiți.
-De acord cu tine. Și eu am toate amintirile intacte, inclusiv pe ale celei care eram pe atunci. Ceva s-a întâmplat, însă, cu Speranța, de ea a uitat și nu-și reamintește încă nimic din viața Irinei.
-Ai dreptate și, totodată, ar mai putea fi și o altă explicație, ce se regăsește în cea de a doua pagină pe care a fotografiat-o Speranța și ne-a trimis-o pe mail adineauri.
-Dar acolo nu mai spune nimic despre legendă…
-Nu, însă, mă îndoiesc că doar întâmplător soarta ne-a scos în cale acele cuvinte și încă prin aceeași carte!
-„Uneori, destinul se mai și amână. Nu e vorba de un alt final, ci doar de o amânare.” Vrei să spui că soarta a așteptat ca noi trei să ne reîncarnăm și, de astă dată, ne vom împlini menirea?
-Așa cred, da! Dar uite-o și pe Speranța, că vine! Hmm…, cine o fi tipul acela chipeș de la care și-a luat rămas bun? Îmi pare cunoscut… Oare de unde?
***
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
26 de răspunsuri la „Un miracol viu (14)”
Sunt magulitoare pentru mine cuvintele tale. ❤️
Atunci pot rasufla usurata ca n-am sarit capitole. E interesanta si ideea de a „sari” peste ani, impletind trecutul in viitor.
Mi-a facut placere sa citesc aceasta poveste – ti-am zis ca-mi plac povestile (si filmele) cu vrajitoare, dracusori, motani fermecati si toate celelalte ingrediente ale lumilor fantastice. 🙂
Imi pare rau ca nu te pot ajuta cu subcategoriile… Pe WP ma descurc si mai greu decat pe blogspot, unde am mai invatat una-alta, dar – s-o zic pe cea dreapta – nu cunosc adevaratul sau potential. Sunt total atehnica in domeniul acesta.
Cu mult drag! 💕
ApreciazăApreciază
Mă bucur tare mult că ți-a plăcut și ideea împletirii a două timpuri. 🙂 Încă nu știu cum va fi capitolul următor, dar cred că voi continua cu acțiunea din viitor, de unde Crăița (reîncarnată) ar mai putea arunca câte un ochi și „înapoi în 2021”…iar apoi să povestească 😉
Total atehnică sunt și eu, Diana. Am tot încercat, în ultima oră, să schimb aspectul paginii, alegând una cu categorii… dar nu mi-a reușit, sau nu-mi plăcea cum arată, poate pentru că… e ora de mers la nani și lăsat pe mâine tot ce-mi pare acum mult prea complicat 😀 …
Te pup!! 💕
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum, ca am citit toate capitolele, stiu exact despre ce este vorba. 🙂
Sper ca nu am sarit de la citit vreun capitol… S-a terminat brusc partea desfasurata in prezent sau au fost unele capitole cu alt titlu si eu le-am ignorat, crezand ca nu fac parte din „Un miracol viu”? 😦 Sper ca nu am sarit peste capitole.
Un lucru e cert: abia astept continuarea! Ademeneste muza. 🙂
Felicitari, Cri! ❤️
O idee… Te rog sa n-o iei ca sfat pentru ca tu esti cea care stii cum e mai bine. E posibil sa faci categorie separata pentru fiecare poveste in parte; sau o eticheta cu o parte (macar) din titlul povestii? Citind de la primul capitol la mult timp dupa ce ai inceput se intercalau alte povesti si, cumva, parca erau in aceasta poveste file din alte carti. Ma gandesc cam asa: categoria „mare” „Poveste” si alte categorii, pentru fiecare poveste in parte, si vor aparea (aproape) ca niste carti in biblioteca, fara a „interfera” povestile unele cu celelalte. Atunci, cine va dori sa citeasca acum povestea toata va incepe cu 1 si va merge lin pana la 14. Doar imi dau cu parerea. 🙂
ApreciazăApreciază
Da, s-a terminat brusc partea desfășurată în prezent. 🙂 Și nu, nu ai sărit niciun capitol, doar le-am recitit azi și eu pe toate, odată cu tine. 🙂 Explicația e alta… A trecut o perioadă mai lungă, în care eu nu am mai scris (la această poveste) și atunci m-am gândit că o călătorie în viitor mi-ar oferi șansa să amintesc și prezentul, pentru cine a uitat acțiunea, după o pauză nu numai îndelungată, dar în care eu am mai scris și povestea „Lumea de sub scară”. Aceasta din urmă o voiam a fi proză scurtă, inspirată de o imagine frumoasă, dar a ieșit un foileton cu 7 capitole… urmare unor comentarii ce-mi solicitau o continuare… 🙂
Îți mulțumesc mult pentru idee, ce e foarte-foarte bună, numai că eu nu știu cum să creez subcategorii, dar mă voi documenta și sper să reușesc. 🙂 Învăț să mă organizez și pe blog.
Diana, mi-ai transformat și ziua de azi într-una foarte-foarte fericită… și nici nu știu cum să-ți mai mulțumesc… ❤ Este o mare, foarte mare bucurie pentru mine faptul că m-ai citit și că ți-a și plăcut povestea pe care o scriu! Îți mulțumesc mult, mult, mult! Te îmbrățișez cu mare drag! ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi plac filmele si povestile cu si despre vrajitoare. 🙂 Altfel spus: ma abonez la citit aceasta poveste.
Succes!
ApreciazăApreciază
Mă bucur tare mult că am imaginat o poveste și pe gustul tău Diana! 🙂 Și imediat ce muza mă va vizita, voi continua a scrie la aceasta….
Îți mulțumesc din suflet! M-au emoționat cuvintele tale… ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am citit istorisirea de la început, ci doar această parte. Cadrul în care se petrece- Biblioteca Centrală Universitară din Iași m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva locuim în același oraș. Ești ieșeancă?
ApreciazăApreciază
Nu sunt ieșeancă, ci doar am vizitat acest oraș în câteva rânduri. Și mi-a plăcut tare mult Iașiul, iar biblioteca m-a impresionat nespus, așa că i-am dedicat o poveste, sau -pentru început- un capitol al acesteia. 🙂 Sper să îi mai urmeze și altele, nu neapărat cu biblioteca, acțiunea petrecându-se în Iași, dar și cu aceasta. 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur că ai îndrăgit Iașul și Biblioteca Centrală.🙂 E un oraș care nu-i lasă indiferenți pe turiști. Din puținul pe care l-am citit mi-am dat seama că povestea ta e una frumoasă, cu care orașul nostru se poate mândri. 🙂
ApreciazăApreciază
Dacă ai ști cât mă bucură cuvintele tale…!! Îți mulțumesc din suflet, Roxi! ❤
ApreciazăApreciază
Cu drag! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗❤
ApreciazăApreciază
Cu mult drag ! Astept episodul urmator din viitorul straLucitor, nemuritor ! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucură tare cuvintele tale. Îți mulțumesc mult, mult! 🌞🌈
ApreciazăApreciază
Minunat capitol si interesant ! Parca si eu m-am teleportat în 2121 si am trait o experienta,mistica, magica, miraculoasa, vie, prin intermediul frazelor sublime scrise de tine în virtual si pe hârtie. Felicitari pentru capacitatea de a anticipa viitorul minunat, prin imaginatie, credinta si Speranta vie ! 🙂
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc din toată inima, dragă Iosif! 🙂
ApreciazăApreciază
M-am liniştit. Deci şi peste 100 de ani va exista îngheţată de vanilie 😀
Interesant domn’ profesor. Să vedem ce urmează, încă nu-l laud mai mult 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E și preferata ta, Potecuță? Ce mă bucur! 🤗
În ce-l privește pe domn’ profesor, mi-am propus să îl creez mai ancorat în realitate decât personajele mele masculine de până acum. 😀 Deși un pic visător tot va fi. 😉
Îți mulțumesc din suflet și îți doresc o zi cu multe-multe bucurii! ❤
ApreciazăApreciază
Toate sunt preferate când e vorba de îngheţată, nu e numai una 😀
La fel îţi doresc, draga mea şi abia aştept să citesc mai departe! 😉
ApreciazăApreciază
Adevărul e că toate sunt bune și, rând pe rând, ne devin preferate, la un moment dat. 😉 Și da, peste 100 de ani, încă va mai exista înghețată, dar și biblioteci…, nu se poate altfel! 🙂 Îți mulțumesc mult, mult, încă o dată! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aha!
ApreciazăApreciază
Ștefan seamănă un pic cu bărbatul acela ideal? 😀
ApreciazăApreciază
Aha! era vizavi de chestia cu reâncarnarea fetelor. 🙂 L-am remarcat pe dom’ profesor, stai liniștită, dar tot stau în expectativă. Cum te cunosc, sigur îl scapi în borcanul cu miere la un moment dat. Glicemia crescută nu-mi face bine. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Jo, cred că datorită ție încep să mă trezesc la realitate, în sensul că a început să mi se aplece și mie de la acest dulce. 😀
M-am tot gândit la un mod prin care să reiau povestea, dar să și reamintesc din acțiunea acesteia anterioară pentru aceia care au uitat-o, cum e și firesc, după atâta timp 🙂 Și o călătorie în viitor mi-a plăcut cum sună…
Îți mulțumesc tare mult! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În viață întâlnești oameni și oameni, atât de multe tipologii. Fără discuție povestirile tale ar fi mai reale cu personaje diverse. Nu pot decât să mă bucur că te imping spre calea cea bună… cel puțin din punctul meu de vedere. Să nu uiți niciodată că TU ar trebui să fii cel mai aspru critic al tău. Punctul meu de vedere e mai puțin important spre deloc.
ApreciazăApreciază
Din perspectiva mea, punctul tău de vedere e foarte important, fiind unul realist și în antiteză cu cine am crezut că sunt. Poate de aceea se și spune despre contrarii că se atrag, fiindcă cineva diferit de tine îți deschide o nouă perspectivă, ce te provoacă să te redescoperi. Prea multă psihanaliză, nu-i așa? Pentru dimineață… 😉
ApreciazăApreciază