-A fost odată ca niciodată o fetiță pe care o chema Ximena.
-Bunico, dacă ai ști cât mă bucur să te aud!
-Și fetiței aceleia îi plăcea tare mult să viseze. Adeseori, ea călătorea cu gândul prin niște lumi fantastice, dar și prin altele ce semănau cu Raiul pe Pământ…
-Hahaha, exact așa e, cum spui!
-Și într-o zi, fetița noastră a cunoscut un băiețel, căruia, la fel ca și ei însăși, îi plăcea tare, da’ tare mult să viseze. Din acea zi, cei doi au devenit nedespărțiți, evoluând în cei mai buni prieteni… până într-o altă zi, în care iubirea a înflorit în inimile lor.
-În amândouă inimile?
-Tu să-mi spui… Ce crezi?
-Așa mi se pare logic, numai că… iubirea nu-i deloc logică!
-Atunci, spune-mi… Ce simți?
În acea clipă, am observat o lumină, semn că prinsese viață și Lumea de sub scară, iar cei doi noi prieteni ai mei ascultau și ei, cu mare interes, dialogul nostru.
-Simt…, simt acum că e foarte posibil ca Vio să rezoneze la unison cu mine, iar ceea ce mi-a spus despre Flor să fie numai un joc de-al lui, prin care să-mi trezească iubirea… Tot așa cum s-a întâmplat și în una din cărțile mele preferate, „Jane Eyre”, cu protagonista și bărbatul despre care, doar în acest fel, ea a aflat că el ar fi… „ursitul ei”.
-Hahaha!, îmi răspunse -de astă dată- cu un hohot de râs bunica. Iubita mea, dacă ai ști ce dor îmi era să mai stăm la povești! Da, și exact așa cum o mai făceam noi și altădată…
-Și mie! Dar am mai putea sta, nu-i așa? Adică de acum înainte…, fiindcă s-a deschis acest portal minunat.
-Se va și închide portalul, copilă scumpă, în curând. Îngerii au început deja să țeasă la pânza cosmică, așa că nu putem ști cât timp ne-a mai rămas… Da, fiecare întâlnire a noastră ar putea fi și ultima, îmi mai spuse bunica, intuind gândul meu.
-O, nu! Trebuie să mai fie o cale, o altă cale prin care noi să mai putem comunica!
-Este! Visul! Prin vis putem lesne călători între universuri…
Atât îmi mai spuse bunica, iar apoi totul se cufundă iarăși în liniște și întuneric, la fel ca în ultimele nopți.
*
A doua zi, pe la prânz, urma să mă întâlnesc în oraș cu o prietenă și, îndreptându-mă spre cafeneaua ce era locul nostru de întâlnire, l-am zărit pe însuși Ionel. M-a întâmpinat cu un „Sărut-mâna, Ximena!” însoțit de un zâmbet abia perceptibil. I-am răspuns cu un zâmbet larg, după cum îmi stă în obicei. Da, sunt o zâmbăreață, de felul meu. Și atunci, el a adăugat:
-Nici nu știi cât mă bucur că te-am întâlnit! Îți pot răpi câteva minute, te rog…? Aș putea, dacă vrei, să te conduc încotro te îndrepți tu acum…
-Desigur, i-am răspuns și am pornit la pas, unul lângă celălalt.
La început, am schimbat câteva politețuri, printre care… „Ai tăi sunt bine?”…, „Da, mulțumesc!” După care mi-a mărturisit că o place pe sora mea, că l-a fermecat cu o privire din acea clipă în care a zărit-o pentru prima oară și m-a rugat să îi înlesnesc o întâlnire cu ea.
-Uite cum vom face…, i-am răspuns. Îți dau numărul ei, tu o suni și stabiliți împreună acea întâlnire. Dar, mai înainte de asta, ești un bărbat liber, da?
-Sunt văduv…, de doi ani. Mi-am iubit mult soția și nu credeam că voi mai putea iubi vreodată… până când soarta mi-a intersectat pașii cu cei ai surorii tale. Știu despre Flor (de la Vio) că are un băiețel de patru ani și că e divorțată de doi. Ceva îmi spune că noi am avea o șansă împreună, fiindcă din ziua în care am cunoscut-o, eu nu pot să nu mă mai gândesc (și aproape tot timpul) la Florance… Da. Să nu râzi, te rog, dar îmi și imaginez, mai mereu, că stau de vorbă cu ea. Ne mai și sfătuim uneori… Ai înțeles, sora ta este acum ca o hologramă în mintea mea și tare, tare fericit aș fi dacă ar deveni -în sfârșit!, reală, adică o femeie din carne și oase!
-Ce romantic ești!
-Îți par cumva un… visător? Cred că am fost prea sincer și nu ar fi trebuit să-ți vorbesc despre holograma-Flor!
-Ba nu, ai făcut foarte bine, iar privirea ta e sinceră… și pasiunea din cuvintele tale îmi spune că ar fi într-adevăr mare păcat ca voi doi să nu vă cunoașteți mai bine. Notează-ți, te rog, numărul lui Florance…
-Îți mulțumesc din suflet, zână bună! Și îl înțeleg acum pe Vio… Adică de ce s-a îndrăgostit el de tine… Cum ar fi putut să nu?
Fericirea dintr-o clipă 
28 de răspunsuri la „Lumea de sub scară 6”
Nah, n-ai nimerit-o cu Ionel. Nu-i genul meu. Ionelul din visele mele ar fi vorbit el însuși cu Flor, n-ar fi stat să viseze la cai verzi pe pereți, holograme și alte alea. 🙂 Îmi plac bărbații care știu ce vor… o specie pe cale de dispariție. Înțeleg că un astfel de bărbat ar fi dat note SF povestirii tale. 🙂 O altă chestie care nu m-a încântat prea mult la Ionelul tău, este că vorbește prea mult. Ai observat că i-a scăpat faptul că lui Vio îi place de Ximena? I-a stricat apele (chiar dacă oricum tulburi din punctul meu de vedere) băiatului ăluia. 🙂 Pe el îl critic, nu pe tine. Ție îți spun ce m-a făcut să exclam „Wow!” : Îngerii au început deja să țeasă la pânza cosmică… Excelentă imaginea! Bravo!
ApreciazăApreciază
Mi-am zis că un pic de spirit ludic au toți bărbații, chiar și cei mai sobri dintre ei… Iar holograma este inspirată dintr-un serial SF, așa că era posibil să nu-ți displacă. 😀 Daaa, cam prea vorbăreț Ionel, aici ai dreptate… însă, se simțea în largul lui cu viitoarea cumnată 😉 așa că îl iertăm. 🙂
Ce mă bucur că ți-a plăcut și ție acea imagine! 🙂 Îți mulțumesc tare, tare mult, Jo!
ApreciazăApreciază
Nu-mi mulțumi atâta că îmi ești datoare cu un bărbat pe gustul meu. 😀 Glumesc. Ideea cu holograma e originală, aici nu te critic. Una peste alta nu-mi displace povestirea ta și aștept următoarele capitole. Spor la scris. 🙂
ApreciazăApreciază
Un capitol va mai fi. Finalul, fiindcă îngerii vor fi terminat de țesut pânza aceea cosmică. Dar… în următoarea mea creație, promit că voi mai încerca o dată să creez bărbatul ideal pentru tine. 🙂 Îți mulțumesc, încă o dată, și te îmbrățișez!!
ApreciazăApreciază
Da, la o viitoare povestire m-am gândit. Aceasta are destui bărbați. 🙂 Ar rămâne unul nou neînsurat… ca să pomenesc, din nou, de altar. *wink*
ApreciazăApreciază
Ai și o preferință de nume? 🙂 Al lui, dar și al viitoarei mirese. Dacă da, să-mi spui ❤️
ApreciazăApreciază
Dar nu trebuie neapărat să se căsătorească. Poate fi și nefericit în dragoste. 🙂 Iar numele să fie românesc.
ApreciazăApreciază
Păi, nu ar fi păcat ca bărbatul perfect pentru Jo să n-o întâlnească pe Jo și să descopere că-i femeia perfectă pentru el? 🙂 Cum îți place numele Dorin? Pe mine mă duce cu gândul la Dor, care ar putea fi și o formulă de alint. 🙂
ApreciazăApreciază
😀 Sigur de tot n-o să-ți iasă bărbatul pe care-l visez eu. Faci ce faci și-l filtrezi prin sufletul tău. 🙂 OK! Renunță la bărbatul ideal pentru Jo. Îți dau altă temă pentru acasă. 🙂 Un bărbat dur, dar drept. Rănește în stânga și-n dreapta, dar este întodeauna drept. Fără sentimentalisme, fără rime, fără cai verzi pe pereți. Antiteza lui Oxi. Nu te grăbi. Scrie în gând povestirea și când crezi că ți-a ieșit personajul așterne-l pe hârtie… înconjurat, firește, de alte personaje, mai mult sau mai puțin încântate de felul lui de a fi.
ApreciazăApreciază
N-ai să mă crezi, poate, dar am cunoscut așa un bărbat – demult, parcă într-o altă viață. Și era exact așa cum l-ai descris. Eu nu l-am plăcut, firește, dar el a fost și… însurat. 😀 A divorțat, e drept, însă femeia aceea, dacă nu l-ar fi iubit, nu l-ar fi luat de bărbat…🙂 Mie mi-a fost unchi și mi-l amintesc destul de vag, iar de inspirat, nu prea mă inspiră, așa că asta e o provocare reală pentru mine. 🙂
ApreciazăApreciază
Exact! Ia-o ca pe o provocare. 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 ok, Jo! Voi încerca. ❤
ApreciazăApreciază
S-au liniştit „neliniştirile” deci. Hmm, Ionel e interesant, pare fain şi blând.
Ce fain episod, draga mea!
ApreciazăApreciază
Vezi? Ionel e pe gustul lui Potecuță, care-i ea însăși o visătoare. Nu trebuie decât să-i citești poezia de azi (sau ieri, nu știu când a publicat-o. Eu am citit-o azi 🙂 ). Cum să-mi placă și mie de Ionel? Eu nu sunt visătoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Jo, dar nu mă bag, le stric casa oamenilor? Nu se face. 😀
ApreciazăApreciază
😀 Tare mă bucur că povestea este într-atât de realistă, încât ne permite să visăm… departe. Și da, ai dreptate, Potecuță, nu se face! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am citit poezia Potecuței încă de aseară și romantica de mine m-am topit printre acele visuri frumoase… 🙂 Nu ești o visătoare, am înțeles, dar un strop de romantism trebuie să fie și în tine, altfel nu ai conduce tot către altar poveștile de iubire. 🙂 Nunta e, clar, romantică.
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc, Potecuță dragă!
Da, s-au liniștit și cred că următorul capitol va fi și ultimul. Cum zicea bunica, se va închide portalul și, odată cu acesta, nu va mai fi nici Lumea de sub scară. 🙂
ApreciazăApreciază
Ooof, nu vreau să se termine! Dar dacă începe altă poveste… bine 😀
ApreciazăApreciază
😀 Am și o poveste restantă, Potecuță, pe „Un miracol viu”, pe care am lăsat-o în așteptare și cred că e cam tristă, simțindu-se deja abandonată… 😀😀, ceea ce nu-i deloc așa.
Îți mulțumesc, încă o dată, tare, tare mult! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, intriga s-a limpezit 🙂 acum să vedem cum îi convingi pe fiecare să-și ia soarta în mîini.
Cumințel tare Ionel… :))
ApreciazăApreciază
Cumințel, de modă veche…😉
De acum, lucrurile vor curge de la sine, la fel ca în viața reală, atunci când iubirea reciprocă guvernează.🙂
Îți mulțumesc mult, mult, Issa! Te pup! 💕
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos si reusit acest nou tablou al viselor noptilor fierbinti de vara ! 🙂 Merci ! Felicitari !
Eu însumi fiind un visator si idealist convins, ma bucur de orice povesti fictive, imaginate ori revelate si relatate, în cuvinte/fraze, proza, poeme sau vers, teleportîndu-ma adeseori prin ele, într-o alta realitate (a autorului), realizata de gândirea-mi imaginativa, care se plimba printre frazele si cuvintele ascultate ori citite, creind scenarii, personaje si actiunile relatate de catre autor. Cât despre Dragostea lui Ionel pentru Flori…sa auzim numai de bine ! 🙂
O seara magica de vis, cu parfum de Paradis, draga Cri !
ApreciazăApreciază
Ce cuvinte frumoase îmi scrii tu, Iosif! Mă bucur că faci și tu parte din clubul visătorilor! 🙂 Da, cred că suntem deja un club pe aici. 😉
Îți mulțumesc din suflet și, la rândul meu, îți urez o seară minunată!
ApreciazăApreciază
Frumos capitol! Mi-a plăcut mult expresia ”pânză cosmică”!
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc, dragă Ștefi! ❤
Mă bucur mult că și tu o consideri potrivită, fiindcă nu știam cum aș putea s-o numesc și cosmică mi-a sunat cel mai bine. 🌞 Te îmbrățișez cu drag!
ApreciazăApreciază
Ha! Mi-a luat-o înainte Ștefi. Da, și mie mi-a plăcut mult expresia.
ApreciazăApreciază
Nu ai idee cât de mult mă bucur! 🙂 Am gândit mult acea expresie și e un gând liniștitor că am descoperit formularea cea mai potrivită!
Te pup, Jo!
ApreciazăApreciază