În dimineața următoare, m-am trezit târziu, cum era și firesc, doar mă culcasem la ore foarte mici. Mă uit în telefon și văd trei apeluri nepreluate și tot atâtea mesaje.
„Hmm… Ia să văd de la cine sunt!”, mi-am spus. Apelurile erau de la tata, pe care l-am și sunat, de îndată, fiind un pic îngrijorată.
-Ce-i cu tine, puiul mamii, de ce nu răspunzi la telefon?
-Mama…?! Tu m-ai sunat de pe telefonul lui tata?
-Da, eu, telefonul meu e… nu mai merge, of!! Da, e al treilea care s-a defectat, într-o singură lună…
-S-a defectat, sau i l-ai dat lui ăla micu’ să se joace?
-Ei, și tu… știi că nu-i pot rezista! Dar să revenim la tine. De ce nu răspunzi la telefon, draga mea?
-Dormeam și telefonul era pe silențios… Dar de ce? S-a întâmplat ceva?
-Da, s-a întâmplat ceva… paranormal.
-Și la voi?
-Și la tine?
-Da, dar… haide să nu vorbim la telefon despre asta. Într-o oră ne vedem și povestim, bine?
-Bine. Te așteptăm.
Am citit și mesajele. Unul spunea „Mai trăiești?” și era de la un număr necunoscut. I-am răspuns: „Nu sunt sigură. Depinde cine ești și cine crezi că aș fi eu.” Celelalte două, unul – de la mama: „Sună-ne, te rog, imediat ce citești mesajul!”, al doilea – de la sora mea: „Azi, trec pe la mama în jurul prânzului și mi-ar plăcea să ne vedem. Am ceva important să-ți spun”.
M-am uitat la ceas, era 11:30, așa că i-am răspuns: „OK. Ne vedem.”
După fix o oră (daaa, așa de punctuală mi-s!) mă aflam în fața lor și primul care a început a povesti a fost tata:
-Știi că noi ne culcăm foarte devreme, de obicei. La vârsta noastră, nu mai putem să pierdem nopțile…
-Da, tata, știu…
-…însă, azi-noapte, ne-a trezit un zgomot ce venea din sufragerie. Părea că sunt adunate cel puțin trei persoane acolo, care vorbeau între ele.
-Amândoi le-am auzit și ne-am grăbit să vedem cine era în casa noastră…
-Și… cine era?, i-am întrebat.
-Ei bine, am omis să îți spunem că, aseară, s-a produs un scurt-circuit și tatăl tău a luat scara din debara, pentru a ajunge la lustră să schimbe becul care s-a ars. Am hotărât amândoi, mai apoi, să lăsăm scara așa cum era, deschisă sub lustră, fiind destul de grea de cărat, mai ales la ora aceea…
-Da, confirmă și tata, mi-am zis că dimineață voi fi mai în putere… Și azi-noapte, când am intrat în sufragerie, sub scară…
-…era ceva, ca o poartă către o altă lume?, l-am completat eu, zâmbind.
-Întocmai. Uite, c-am lăsat scara unde era, ca să vizualizezi mai ușor… Sub aceasta se afla o deschidere ovoidală, ce părea decupată din pardoseala noastră. Privind prin golul acela, i-am văzut pe cei pe care-i auziserăm mai înainte vorbind. Se aflau într-o cameră, care părea a fi chiar sub a noastră. Dar nu arăta ca una obișnuită…
-…în sensul că era mobilată sofisticat. Avea o canapea și două fotolii, chiar și o măsuță era acolo, dar acestea ne păreau a fi… din altă lume. Da, erau deosebite. În acea clipă, cei trei (ce purtau și ei niște veșminte stranii) s-au ridicat și au părăsit camera, care -la scurt timp după aceea- a și dispărut, iar noi ne-am trezit amândoi în beznă.
-Am aprins degrabă lumina și, când întunericul s-a risipit, totul era… cum vezi că e și acum. Dacă n-am fi văzut cu două perechi de ochi, am fi zis că a fost un vis, sau poate o halucinație, dar așa… știm sigur că am trăit ceva paranormal. Spune-ne tu, acum… ce a fost la tine?
Le-am povestit, inclusiv despre reîntâlnirea cu bunica, ce era mama lui tata. M-au ascultat amândoi cu mare atenție și îi vedeam cum încet-încet se linișteau, fiindcă îmi zâmbeau acum senin, semn că se relaxaseră. Izvorul acela de lumină ce izvorâse din cuvintele bunicii pătrunsese și în sufletele lor, care îl îmbrățișaseră cu bucurie.
După vreo două ore, mă aflam în drum spre casă și amintindu-mi că sora mea nu ajunsese la întâlnirea noastră, m-am gândit s-o sun. Uitându-mă în ecranul mobilului, am văzut două mesaje. Primul – de la sorella: „Sorry, nu mai ajung, dar trec diseară pe la tine!” Al doilea – de la acel necunoscut: „Cum cine sunt? Viitorul tău soț, Ximena Cricket!”
„Really?!” mi-am zis în sinea mea, la citirea cuvintelor acestora. „Oare cine-o fi… viitorul meu soț?”
*
Fericirea dintr-o clipă 
59 de răspunsuri la „Lumea de sub scară 3”
🙂 I0 când aud de drum în doi, gându-mi zboara la razboi… 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
😀😀😀
ApreciazăApreciază
Pai, în tonul fictiunii am comentat si eu. 🙂
ApreciazăApreciază
Am avut sentimentul că m-ai confundat cu altcineva care a pornit pe un drum în doi. 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 🙂 Ma gândeam la al doilea mesaj… „Viitorul tau sot, Ximena Cricket.”
ApreciazăApreciază
Aaaa, e doar ficțiune, Iosif, chiar dacă acela e pseudonimul meu. 🙂
ApreciazăApreciază
Asteptam marele eveniment al unirii celor doua inimi îndragostite… de viata, într-o noua, autentica, absoluta, eterna si eliberatoare.. ALIANTA ! 🙂 Sa va fie într-un ceas bun, calatoria magica în 2Doi, pe noul drum !
O seara de poveste minunata, în toate binecuvântata, draga Cri !
ApreciazăApreciază
Nu înțeleg… La care alianță te referi? Și ce anume să fie într-un ceas bun iarăși nu am înțeles… Care 2 și care călătorie…nou drum? 🙂 Sunt confuză… 🙂
Îți mulțumesc pentru urare, dragă Iosif! O seară minunată fie și a ta!
ApreciazăApreciază
Mă bag și eu, că tot mi-a atras atenția Jo și bine a făcut, ratam părerea despre „viitorul”, pe care, citind-o, sincer, nici nu mi-am făcut-o – adică nu l-am băgat în seamă. Adică vreau să zic că da, poate fi romantică o astfel de abordare (ca a sua-numitului) atunci cînd eroina mai crede în Feți Frumoși… Dar cînd nu, vorba tot a lui Jo, parcă, buletinul și… pin-ul de la card, să-și dovedească încrederea în viitoarea soție 😀
Faza cu „micuțului Andrei” e foarte tare – eu, citind, l-am luat, reflex, de nume propriu-zis 🙂 Dar, dacă e vreo Andra în cap. anterioare, că nu mai țin minte, devine, într-adevăr, cu totul altceva… Fiind oricum un dialog familial, mergea și „i l-ai dat lui ăla micu’ să se joace” 😉
ApreciazăApreciază
Daaa, îmi place și mai mult cum sună „i l-ai dat lui ăla micu’ să se joace” și s-ar fi încadrat tare bine în context… 🙂 Nu, nu este nicio Andra în capitolele anterioare, dar ar fi putut-o chema Andra pe sora mea, iar „ăla micu’ ” să fie băiețelul ei. 🙂
Și eroinele, Issa, dacă sunt fete romanțioase ca Zița lui Caragiale, pot crede în Feți Frumoși până la… mă rog, nu chiar adânci bătrânețe, dar pe-acolo. 😀 E atât de frumoasă iubirea din cărți și filme, încât se pare că e nevoie să ne frigem bine de câteva ori, înainte de a înțelege că, în carte sau peliculă, este doar imaginația unui alt om, ce a descris iubirea cum i-ar fi plăcut lui să fie și nu cum este aceasta în viața reală. 🙂 Așa că vorba lui Jo devine demnă de a fi luată în seamă 🙂
Îți mulțumesc tare mult, Issa! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi da, în dialoguri e alt limbaj decît în textul propriu-zis; mă rog, depinde cine cu cine vorbește 🙂
Cu arta, film sau carte sau ce-o fi, exact asta e: omul cu imaginație și nemulțumit de ce găsește în realitate 😀 Dar cu Zițele, mai greu…
Oricînd, cu mare plăcere! O să fiu cu ochii pe individ.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤❤
ApreciazăApreciază
Eu am cerut doar copie după buletin și cazier. Potecuță a avut ideea genială cu PIN-ul. 😀
Și da, ai dreptate ”i l-ai dat lui ăla micu’ să se joace”. Așa este cel mai bine în discuțiile informale dintre cunoscuți. M-a furat precizarea numelui. Teoretic era de ajuns să întrebe ”Iar i l-ai dat lui Andrei să se joace?” Mama și fiica știu cine-i Andrei, chiar dacă cititorul doar presupune că trebuie să fie vorba de un copil. Dar și ”micuțul Andrei” e forțat. Cel mai firesc este cum a propus Issa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dreptate, Jo, până și acel micuțul Andrei sună un pic forțat… nu-i ca în vorbirea liberă. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
da, și Andrei, simplu, e perfect, sigur că cititorul nu tre să știe tot musai, de la inceput 🙂
iar dacă Andrei n-are vreun rol cît de cît mai departe, poate să fie și „i l-ai dat copilului să se joace”…
înc-un pic și iese studiu de caz :))))
ApreciazăApreciază
:)))) Îl simt deja a fi studiu de caz, Issa, fiindcă mă gândeam acum să-i ofer un rol lui Andrei în poveste, așa că voi schimba iar în text cu acest nume, simplu 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
și iată cum s-a mai născut un personaj :))))
de cîte ori nu m-am inspirat și eu din comentariile voastree…. ❤❤
ApreciazăApreciază
Daaa, deja m-am gândit la următoarea întâlnire cu extratereștrii, dar fiind la miezul nopții e mai complicat să-l aduc pe Andrei în peisaj, deși ar fi interesantă interacțiunea unui copil cu vizitatorii de sub scară 😉 … Însă, vorba învățătoarei mele, „rotițele au început să se învârtă” …mult! ❤️❤️
ApreciazăApreciază
Așa se fixează totul în conștiința scriitorului. 🙂 Cred în dădăcire. 🙂 E păcat de talent dacă pe cititor îl zgârie la ureche mici detalii ici-colo. Zic și eu… cu ”autoritatea” celui care nu-i în stare să scrie, dar critică. 😀
ApreciazăApreciază
Iar eu sunt de acord cu dădăcirea, Jo, care mi se pare necesară, din exact motivul pe care l-ai numit. 🙂 Și cine nu ar fi o autoritate în materie dacă nu cititorul în sine, căruia îi sună bine sau nu în context? De aceea îți sunt recunoscătoare pentru orice critică 🤗❤️
ApreciazăApreciază
Fain! Să fie un viitor soț!😊
ApreciazăApreciază
Tactică de seducție, Ane! 🙂 Se spune, între bărbați, că dacă reușești să amuzi o femeie, pe jumătate ai cucerit-o. 😊 Așa o fi…
Îți mulțumesc! Te pup! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
drag 🍦
ApreciazăApreciază
🤗
ApreciazăApreciază
Interesantă şi întâmplarea lor, nu pare înfricoşătoare deloc. Sau mă rog, cel puţin nu citind despre asta 🙂
Hopa! Soţ? Pam-pam! 😀
ApreciazăApreciază
Nu pare înfricoșătoare? M-am gândit că fiind miez de noapte și cele două gazde la vârsta a treia, ar putea fi palpitant. 🙂 Dar acum, mă bucur că întâmplarea a fost percepută numai ca interesantă! Mă bucur tare-tare mult că tu ai simțit-o așa, dragă Potecuță! Și daaa, pam-pam! 😀
Îți mulțumesc din toată inima! ❤
ApreciazăApreciază
Nu ştiu, ai pus puţin din blândeţea ta în descriere. Adică cei care vorbeau nici nu au ridicat privirea spre cei care se uitau la ei, camera, deşi părea din altă lume, era aranjată frumos, ei au plecat şi imaginea a dispărut. E paranormal, da, şi cum am zis, la citire e una, când trăieşti e alta, dar nu m-a speriat. Pare prietenos peisajul acelei lumi, nu pare că ar vrea să facă rău celor in lumea asta, asta spun.
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-am imaginat că erau atât de prinși în acel dialog, încât nici nu au sesizat portalul ce s-a deschis deasupra capetelor lor. Mai ales că era întuneric și liniște în „camera de deasupra”. Apoi au plecat grăbiți la treburile lor. :)))
Ce mă bucur că am reușit să prezint ca prietenos peisajul acelei lumi, fiindcă exact așa mi l-am și imaginat a fi! 🙂 Și, într-adevăr, nu avea cum să inspire teamă, ci cel mult o neliniște bazată pe necunoscut…
Îți mulțumesc încă o dată, Potecuță și te îmbrățișez la rându-mi!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce pam-pam?! Nu-i prima oară când personajele Cristinei au interacțiuni cu bărbați „misterioși”. Eu i-o trânteam imediat: ”Să crezi tu că mă mărit cu unul care habar n-are să se prezinte.” Vezi, d-aia am rămas eu nemăritată. 😀
ApreciazăApreciază
Ştiu, Jo. Dar eu mă entuziasmez de fiecare dată. Na, mi se pare palpitant. Eeeei, acu’ şi tu. E învăluit în mister domnul, romantic style 😀
ApreciazăApreciază
La mine nu țin figurile astea. Nume, prenume, copie după buletin, cazier… și după aia mai discutăm. 😀 Glumesc.
ApreciazăApreciază
Jo, iau deja notițe de la tine (ignorând acel Glumesc). Romantica din mine trebuie să învețe să relaționeze cu seducătorii de pe net. Și, da, cazierul e o idee excelentă! 😀 NU glumesc!
ApreciazăApreciază
Tocmai am recunoscut că nu m-a luat nimeni de nevastă…. încă. 🙂 Probabil adevărul e undeva la mijloc. Deci nu lua aiurelile mele drept literă de lege. Dar, generally speaking, un gentleman adevărat se prezintă, nu umblă cu aiureli ”ghici cine sunt”, ”sunt viitorul tău soț”. Texte din acestea. Îți amintești de întâmplarea Issei cu acel Edi, nu? Exact același sentiment neplăcut mi-a provocat și omul acela.
ApreciazăApreciază
Așa e! Și mie mi-a displăcut profund și acel Edi…! Apropo, nici pe mine nu m-a luat nimeni de nevastă, așa că nu de aceea iau notițe, ci pentru că-mi place perspectiva unei femei ancorată în realitate, cum ești tu. 🙂
ApreciazăApreciază
Mi se pare corect! CNP şi PIN-ul cardului, ar fi suficient şi asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, exact! Că bine zici. Și PIN-ul! 😀 CNP-ul intră la copia cărții de identitate. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vezi dacă-mi stă mintea numai la PIN-uri, nu mai sunt atentă la altceva 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este, Potecuță, și-i inspirat din realitate. 😀 Dar eu l-am adus în poveste numai pentru umorul de situație, fiindcă mi-am zis că ne va smulge cel puțin un zâmbet. 🙂 Romantismul a devenit un concept tragico-comic în zilele noastre…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Serios??? S-a întâmplat asta? Vaai! 😀
Mie mi-e dor de vremurile-n care dădeam bipuri, că dacă adunai nu mai ştiu câte minute, la cartelă, primeai ceva credit, parcă. Şi dădeam bip, să fim sunaţi înapoi 😀 😀
Vremuri, taică…
Sau când dădeam cu număr ascuns aşa, de sanchi…
ApreciazăApreciază
Da, s-a întâmplat, dar nu aici pe site. Tocmai voiam să zic și un stai liniștită, dar știu eu pe unde mai bântuie… (cel care n-a devenit) viitorul meu soț? 😀😀
Daaa, ce vremuri! 😉
Și nu ne prindeam urechile în tehnologie, ca acum…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, nu, că nu întreb nimic, nu cer detalii, nu trag de limbă. Şi dacă vine şi pe aici, o chemăm şi pe Jo şi îl luăm cu „mămămică, păi aşa se face? Păi nu aşa se face, mămămică” 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și, eventual, îi scriem cuvintele acestea etichetându-l într-un articol numit Tigaia (4). 😀 Îl facem și vedetă așa…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super idee! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aha, deci ai făcut legătura cu cealaltă povestire. Foarte frumos! Misterul se adâncește. 🙂
ApreciazăApreciază
PS Am o mică observație… ”copilului Andrei” – se presupune că mama știe că Andrei e copil. Propun în loc ”micuțului Andrei”. ”Micuțul” poate fi vorbă de alint și înțelege și cititorul că Andrei strică telefoane pentru că-i copil (și după părerea mea n-ar trebui să aibă acces la un telefon. 🙂 )
ApreciazăApreciază
Jo, eu am înţeles că mama micuţului se numeşte Andra, nu că micuţul e Andrei. Acum, că ai zis, mă duc înapoi se mai citesc o dată 😀
ApreciazăApreciază
Recitind, am constatat că putea fi foarte bine și cum ai înțeles tu, dragă Potecuță! 😀 Ca să vezi ce diferite pot fi perspectivele asupra unui aceluiași context! 😘
ApreciazăApreciat de 2 persoane
A, bon! Unde dai și unde crapă. 😀 Sorry, Cristina. Am crezut că este un băiețel pe nume Andrei. De aici observația mea. Dacă este copilul unei doamne pe nume Andra, atunci este foarte bine cum ai scris tu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stai că aveai dreptate, Jo. Andrei e copilul nu dativul 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dreptate, micuțul Andrei îmi sună mai bine. Îi spusesem copilul, aceasta fiind una dintre expresiile pe care le-am tot auzit, dar tu ai dreptate și am să modific, îți mulțumesc mult! Ai mare dreptate și cu ce ai scris între paranteze… însă e greu, tare greu să îi reziști unui copil. 😘
ApreciazăApreciază
Mă gândeam că Lumea de sub scară e musai să fie sub o scară 😉 și da, am început a țese și misterul următoarelor capitole. 🙂 Îți mulțumesc din suflet, Jo! ❤
ApreciazăApreciază
A fost o surpriză foarte plăcută. Eu îți mulțumesc. ☀
ApreciazăApreciază
Ce mă bucur că ai perceput-o așa! 🙂
Te pup, Jo!! ❤
ApreciazăApreciază
Multumim pentru continuare, Cri! Frumoasă povestire! Am o mica sugestie in ceea ce privește orele – te poti inspira din numerologie (din simbolistica numerologică) eu as schimba 11.30, aș pune alte ore cu semnificatii mai profunde. Dar asta rămâne la latitudinea ta, desigur și in functie de viziunea ta.
ApreciazăApreciază
Eu îți mulțumesc, Ștefi! 🙂
Nu mă gândisem la numerologie și nici nu știu prea multe despre acest topic, așa că am să te rog să-mi oferi o sugestie… ce oră ți s-ar părea mai potrivită? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag! Hmm sincer…si eu abia sunt la inceput am cateva mici notiuni de numerologie… ti-as recomanda sa te uiti pe site-ul acesta: https://secretulnumerelor.ro/numerologia-si-simetria-timpului/. De site-ul asta se ocupa sotul Suadei Agachi de care ti-am mai povestit, cu alte ocazii. Depinde de ceea ce vrei tu sa exprimi mai departe in povestire. Poti sa cauti si alte site-uri desigur cand ai timp. Sa stii ca exista o oarecare conexiune intre numerologie si tarot (sau cel putin asta spun specialistii) – poti sa mai treci odata prin arcanele mari sa vezi daca poti alege ceva de acolo… de exemplu 21.21 (21 corespondenta cu LUMEA – carte care vorbeste despre implinirea dorintelor etc) . Dar daca vrei, poti lasa si ora 11.30 , nu e gresit, e v iziunea ta. Eu, una, de la un timp, cred ca am devenit cam obsedata de simboluri si le caut si acolo unde nu sunt.
ApreciazăApreciază
Și mie mi s-a părut dintotdeauna interesantă simetria orei și chiar mă gândeam dacă o avea vreo simbolistică… 🙂 Am să studiez chestiunea…, îți mulțumesc mult, mult, Ștefi! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag, sa-ti fie de folos🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗❤
ApreciazăApreciază