E aproape ora zero, iar eu sunt chiar aici, în fața scării. Mi-am adus un fotoliu, dar și tableta, pentru a surprinde momentul acela, în care lumea de sub scară prinde viață. Am niște emoții… mamă-mamă! Îmi e și un pic de teamă, recunosc, dar nu aprind lumina, nu, ci stau în liniște pe întuneric, așteptând…
„Poate că ar fi fost mai bine să mai fie cineva alături de mine”, îmi spun, dar apoi îmi aduc aminte cum m-am temut că persoana aceea, oricine ar fi fost ea, prin simpla sa prezență, să nu fi anulat mirajul ce urma să se producă, din clipă în clipă…
„Haide, Cri, fii curajoasă! Până la urmă, o vei revedea pe bunica… și nici de universul acela de sub scară nu ai de ce te teme, doar va fi acolo numai câteva minute. Și făpturile acelea… umanoide… păreau pașnice, nu-i așa?”
Gândind acestea, m-am cuibărit mai bine în fotoliul meu cel asemănător unei perne uriașe. Și imediat m-a cuprins un somn, de abia îmi mai puteam ține pleoapele deschise…
„Normal!”, mi-am zis în gând. „La ora asta, eu dormeam de mult și… sper să n-adorm și acum… sper să nu…”
Deodată, pleoapele mele, ce se închiseseră deja, au simțit o lumină care bătea direct pe ele și s-au deschis încet-încet, dându-mi voie a privi -la început- doar așa, printre gene. Lumea de sub scară revenise la viață, iar făpturile acelea din ajun îndreptaseră spre mine un soi de lanternă, dar cu o lumină aurie, în sensul că, sub aceasta, atât eu, cât și toate obiectele din jurul meu, deveneam instantaneu aurite.
Privirea mea o căuta acum și pe bunica, dar dumneaei nu mi se arăta, așa că mi-am îndreptat întreaga atenție către cele două făpturi, care -sub ochii mei deja fermecați- din roz, se preschimbau -din ce în ce- în culoarea ciocolatei, dar rozul acela rămăsese în aer (cumva) și le înconjura acum. La chip arătau (astăzi) a pământeni, în ale căror trăsături m-am și regăsit. Erau un el și-o ea, iar ea îmi și zâmbea arătându-mi o dantură impecabilă. O priveam și-mi spuneam că ochii ei, buzele, forma feței, culoarea părului și tunsoarea bob erau identice alor mele. Și mă întrebam oare ce gândeau despre mine vizitatorii ce mi-au pătruns în casă prin lumea de sub scară… Și cine erau ei?
-S-a produs o fisură în pânza pe care a fost țesut și universul nostru. Iar aceasta s-a transformat într-un portal, prin care putem comunica acum și cu alte universuri, țesute pe alte pânze asemănătoare din infinitatea spațiului cosmic.
Era vocea bunicii, dar eu tot nu o vedeam, deși mă ridicasem din fotoliu și-o căutam febril cu privirea.
-Bunico, unde ești?, am strigat-o atunci.
-Îmi pare rău, scumpa mea, dar nu-mi mai este îngăduit să mă arăt… și nici să-ți spun prea multe…
-Stai, nu pleca încă…, eu voiam doar să îți spun că… Te iubesc! Nu ți-am spus-o, cred, niciodată…
-Anumite lucruri nu se spun, ci se simt, iar iubirea este unul dintre acestea. Mă bucur că ne-am revăzut… sau că am putut fi văzută, auzită… de tine. Este pentru noi amândouă un dar și o taină, în același timp. Dealtfel, și dacă vei povesti cuiva, acel om va crede că tu… fie ai o imaginație bogată, fie ți-ai pierdut mințile… Rămâi cu bine, scumpa mea! Rămâi cu bine!! Ne vom regăsi cândva, dar mai e mult până atunci….
Pe măsură ce rostea ultima frază, glasul bunei mele devenea din ce în ce mai stins, iar ultimul cuvânt, de fapt, nici nu l-am mai auzit, ci doar intuit.
Perechea de sub scară, în tot acest timp, părea că -la fel ca mine- ascultă vocea bunicii, pe care -din mimica lor- păreau a o și înțelege. La final, ei mi-au făcut cu mâna a la revedere… Da, cu coada ochiului am surprins gestul lor familiar, înainte de a dispărea de tot, iar eu -ca și cu o seară înainte- am rămas în beznă. În mintea mea, însă, se făcuse lumină, căci punctul central, sau izvorul acestei lumini era însăși bunica.
*
Fericirea dintr-o clipă 
24 de răspunsuri la „Lumea de sub scară 2”
magnifique ! Merci !
Frumoasa exprimarea si expunerea în proza, a dorului de copilarie si de cei dragi, plecati uneori prea timpuriu (am zice noi) acasa, însa, personal cred ca ei se odihnesc, si nu cred ca le-ar place sa revina aici, ci mai degraba, cred ca ne asteapta pe noi dincolo, la fericirea si odihna vesnica, dupa ce ne vom încheia misiunea ce ne-a fost încredintata fiecaruia în parte, dupa darul primit înainte de a fi lumea.
O seara minunata, relaxanta si o vara luminata, binecuvântata, draga Cri !
ApreciazăApreciază
Așa cred și eu, dragă Iosif, că suntem așteptați de cei dragi în Paradis! 🙂 Îți mulțumesc din suflet, atât pentru compliment, cât și pentru urare! O seară de vis și o vară cum alta n-a mai fost de minunată îți doresc la rându-mi!!
ApreciazăApreciază
Ce mult mă bucur că nu te-ai oprit acolo, la prima parte! Poate se face un mic serial… . Eu numai zic, că asta mi-aş dori, nu sugerez nimic 😀
ApreciazăApreciază
Iar a fugit, nu ştiu ce-am făcut.
Am mai vrut să zic că m-ai emoţionat tare de tot. Şi că te felicit pentru cum ai pus emoţia în rânduri!
ApreciazăApreciază
Părea încheiat, așa că n-am bănuit că-i tot un comentariu șugubăț. Ce bucurie îmi aduc în suflet cuvintele tale! Îți mulțumesc, încă o dată, mult, mult de tot, dragă Potecuță! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc pentru că nu mă cerţi că-s aşa de ameţită de apăs aiurea şi trimit jumătăţi de gânduri 😳
Da, chiar mi-a plăcut mult şi aş tot citi despre lumea asta specială de aici.
Te pup!
ApreciazăApreciază
Potecuță, cum să te cert? Exact așa sunt și eu, de aceea ne și înțelegem chiar și din jumătăți de gânduri, uite! 🙂 … Mi-ar fi plăcut să continui, fiindcă și eu am îndrăgit Lumea de sub scară, dar nu cred că aș putea scrie în paralel la două seriale, mă tem că le-aș confunda, fiind amândouă fantezii. Ți-am spus că sunt și tare nehotărâtă uneori? 😀 Ca acum, când chiar nu mai știu ce să fac… Dar poate reapare bunica, măcar în vis, și mă ajută dumneaei să mă hotărăsc… 🙂
Și eu te pup!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuță, m-am străduit (din greu 😀) să fie o încheiere, de aceea nici nu am pus 2-ul din titlu între paranteze, amintindu-mi că am lăsat un alt serial în suspans. Dar îți mulțumesc din suflet pentru compliment, fiindcă eu așa am perceput dorința ta! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Awww, m-a înduioșat mult acel ”te iubesc” spus bunicii. ❤️ Sunt o persoană destul de rece și nu cred că m-am dedat la drăgălășenii cu bunica mea. Mi-ar prinde bine și mie o astfel de întrevedere, deși probabil răspunsul pe care l-aș primi ar fi, mai mult sau mai puțin, la fel ca al bunicii din povestea ta. 🌛 🌟
ApreciazăApreciază
Când am recitit prima oară acel „Te iubesc”, aproape că mi-au dat lacrimile și eram gata-gata să schimb textul, dar apoi l-am lăsat așa. 🙂 Și, da, exact de aceea, fiindcă noi toți ne-am dori o astfel de întrevedere și tare bine ne-ar face să primim întocmai răspunsul bunicii din povestea mea… ce nu poate fi decât unul universal valabil, nu-i așa? 🙂
Îți mulțumesc din toată ❤️ Jo!
ApreciazăApreciază
Așa este. Bunicile au ceva aparte… ❤️
ApreciazăApreciază
Au. Și, la fel, bunicii. ❤️
De fapt, am avut un vis în copilărie, pe la 11 ani, când s-a stins bunicul meu. Dumnealui mi-a apărut în vis și chiar așa mi-a spus, că nu-i este îngăduit să-mi povestească despre viața de dincolo… 🙂
ApreciazăApreciază
Ce drăguț. Imi place de bunicul tău. Sunt legată în special de bunica din partea tatălui. Părinții mamei au murit inainte să mă nasc, iar bunicul din partea tatei când aveam 2 ani. Așa că…
ApreciazăApreciază
Am înțeles. Îmi pare rău că nu i-ai cunoscut… Eu îți spuneam de bunicul patern. Pe cel matern l-am pierdut când eram foarte mică. Am o singură amintire: de câte ori mergeam în vizită, dânsul mă ridica în aer sus, sus de tot și ne jucam astfel, eu ziceam că sunt avion. 😉 Cred că vreo 3 ani aveam pe atunci. Cum să uite un copil acea senzație de… zbor?
ApreciazăApreciază
🙂 Mă bucur că ai amintiri frumoase din copilărie. În Lumea de sub scară 3 ar trebui să apară și un bunic.
ApreciazăApreciază
Potecuța și cu tine, Jo, m-ați hotărât să scriu înainte 🙂 …iar Un miracol viu să rămână în așteptare.
Mă bucură nespus cuvintele voastre, iar inspirația cred că tot din acestea renaște! 🙂 Mulțumesc tare, tare mult! ❤️
ApreciazăApreciază
Mi-ai amintit de copilărie, mai precis de un vis pe care-l tot aveam cum că sub scara blocului locuiau strămoșii mei… În altă ordine de idei, profund text, Cri, mi-a plăcut!
ApreciazăApreciază
Tare frumos cred că era visul acela al tău! Poate că ni-l vei povesti vreodată pe blog… daaa, cred că va ieși o poveste minunată! 🙂
Îți mulțumesc din suflet, Diana! ❤️
ApreciazăApreciază
Nu era chiar frumos, era mai degrabă un coșmar 😦
ApreciazăApreciază
Au, îmi pare rău atunci că ți-am amintit de el. Deși acum ești mare și nu te mai sperie monștrișorii din copilărie, nu-i așa? 😘 Te îmbrățișez, Diana, și îți doresc să ai o zi frumoasă cu adevărat! 💕
ApreciazăApreciază
Eh, a trecut. Cred că mă uitam prea mult la Scooby Doo 🤣 Te îmbrățișez 🤗❤️
ApreciazăApreciază
😀😀 Probabil…
Și eu te îmbrățișez, Diana! 🤗❤
ApreciazăApreciază
🤗
ApreciazăApreciază
🤗
ApreciazăApreciază