Se afla pe faleză, în locul ei preferat. Se aşezase pe o bancă, îşi scosese cartea din săculeț, începând pe dată a citi din aceasta. Trăgea cu nesaţ în piept aerul cel proaspăt, datorat apropierii apei, și se simțea tare, tare bine.
Nu apucă, însă, să se cufunde prea adânc în universul fascinant al cărţii sale, fiindcă se simţi privită. Se uită repede în jur şi un pic îngrijorată, faleza fiind cam pustie și ea ştia acum că mai există pe lume şi demoni. Bineînțeles, spera să nu aibă parte de nicio răfuială cu aceştia, sau cu alţi posibili răuvoitori… Deși era acum pregătită chiar și de luptă, doar învățase niște incantații, luase și câteva lecții de aikido, iar apa, după cum știm, îi putea servi și ca portal, în caz de maximă urgență.
-Eu eram, Irinucă, nu te speria…, auzi atunci un glas familiar. Se întoarse în direcția vocii aceleia şi-l zări pe Lucian, venind către ea și zâmbindu-i larg, ca unei prietene vechi şi tare bune. Îl întâmpină tot cu un zâmbet, urmat de o întrebare, pe care o rosti în timp ce-şi închidea cartea, punând-o la loc în sacul ei:
-Prin urmare, tu eşti „Luceafăr”?
-Te bucuri că sunt eu?
-…că am aflat cine se ascunde în spatele pseudonimului? Sigur că da! Apropo, de ce l-ai ales?
-Este primul nume care mi-a venit în minte, mi-a plăcut mult şi, cum nu mai era altcineva, pe acolo, numit aşa… l-am adoptat! De fapt, ar mai fi un motiv pentru care l-am ales, dar pe acesta nu ţi-l spun, sau nu încă… Dar tu, Irina, de ce ți-ai ales acel pseudonim?
-La fel, mi-a plăcut tare mult cum sună: „Ploaie de Lumină”! Mai întâi, pentru că eu ador ploaia, dar şi pentru că îmi doream ca, prin tot ceea ce voi povesti pe acolo, să-mi împărtăşesc din lecţiile de viaţă proprii… Niște stropi de experiență, prin urmare, ce se revarsă împreună, întocmai ca o Lumină… Sunt o romantică, da!
-Interesant… De altfel, eu te-am tot citit şi am văzut cu ochii mei Lumina aceasta, dar – mai ales – m-am tot regăsit în gândurile tale, fată dragă, şi în filozofia ta de viaţă, ce seamănă incredibil de mult cu a mea! E un sentiment aşa de plăcut…
-Daaaa! Nu-i așa că este…? Adică… la fel am simţit şi eu!
-Da? Şi tu? Hmmm… N-aş fi zis, din e-mail-ul tău, care – practic, m-a trimis la plimbare.
-Îmi pare rău, însă, în acest moment, viaţa mea a devenit tare complicată şi, numai din acest motiv, eu nu mă pot apropia de cineva… Aşa că n-o lua personal, Lucian, căci nu este. Nuuuu!
-Eu n-o iau niciodată personal… Sunt suficient de matur să înţeleg că fiecare om este, în primul rând, copleşit de propriile-i probleme, sau le-am putea numi poveri pe umerii săi. Mai ales… când e vorba de o femeie, cum eşti şi tu, Irinucă. Căci voi, femeile, aveţi umerii firavi, delicaţi… şi de aceea, existăm pe lume noi, bărbaţii, ca să mai preluăm din toate aceste poveri, în special pe acelea ce-s înfiorător de grele, pentru voi. Şi să le purtăm apoi pe umerii noştri… cei vânjoşi!
-Hahaha!! Replica asta de agăţat mai merge, încă?!
-Dar eu chiar sunt genul acesta de bărbat ocrotitor, Irinucă, nu-s un seducător notoriu, cum îmi pare că mă bănuiești a fi! Și-mi ești tare dragă…, da, mi-ai devenit -în timp- din ce în ce mai dragă, iubită Ploaie de Lumină. Te rog, lasă-mă să-ţi fiu acel prieten bun și adevărat!
Deşi se tot străduise să-i întrezărească atât gândurile, cât şi intenţiile (cu ajutorul super-puterii sale – firește), Irina nu-l simţea deloc -în felul acesta- pe Lucian. Era ciudat, fiindcă le putea citi instantaneu pe surorile sale, dar şi pe toţi cunoscuţii, pe care-i reîntâlnise, după ce aflase c-ar fi o vrăjitoare. Pe el, însă, iată că nu. Și nu ştia dacă ar putea, sau nu, să aibă încredere în acest bărbat, ce-i părea a fi un om sincer și bun, dar oare chiar era cu adevărat?
-Miau!, auzi atunci în dreapta sa și îl zări apoi pe Mițu, ce se urcase pe o buturugă din apropiere și părea a se simţi nu tocmai confortabil. Se bucură văzându-l, îl și luă degrabă în brațe, iar apoi, răsucindu-se un pic, rosti doar un:
-Pe curând, Lucian!
-Nu fugi de mine…, o rugă el, dar nu o urmă, lăsând-o să se îndepărteze, cu motanul ei în brațe.
***
În vremea aceea, Diana şi Crăiţa erau la cumpărături şi dialogul lor se purta, la început, într-atât de domestic, încât nici n-ai fi zis că sunt două vrăjitoare:
-Ai pus în coş şi lapte, da? Dar telemea ai luat?
-Uite-le pe amândouă, draga mea, am reţinut că nu mai aveam acasă aproape deloc…
-Şi telemeaua, două bucăţi, Diana, da? Fiindcă am de gând să mai fac şi o plăcintă!
-Da, surioară dragă, am reţinut încă de aseară şi tare m-am mai bucurat, fiindcă şi eu ador plăcinta!
-Dar nu vrei deloc să înveţi s-o şi faci…
-Dintre noi două, tu eşti aceea care te simţi în elementul tău în bucătărie, Crăiţă, nu mai uita asta!
-Ai dreptate, numai eu…! Mai avem de luat ceva: pâine…! Ah, şi e atât de sus aceea care ne place!
-Uită-te să nu vină cineva, îi răspunse Diana, iar apoi, folosindu-se de super-puterea sa, aduse în coş pâinea lor preferată.
-Uneori, te invidiez că ai o astfel de super-putere, să ştii!
-Iar eu pe tine, draga mea, că poţi arunca un ochi în viitor, oricând îţi doreşti, îi replică sora sa.
-…și în trecut, să nu uităm…, preciză Crăiţa, făcându-i cu ochiul.
-Ei, acum, te dai mare!!
-Hahaha!! Daaaa… Însă, draga mea Di, apropo de asta, am început să lucrez la o vrajă care ne-ar ajuta să facem schimb de super-puteri. Spune-mi, ai fi interesată?
-Nu ştiu ce să-ţi spun… Ba, de fapt, cam ştiu: Neeee! Îmi e tare dragă super-puterea asta a mea şi apoi, pot beneficia, oricând, şi de a ta. Dar de ce lucrezi, surioară dragă, la o astfel de magie?
-M-am gândit că ne-ar putea fi utilă vreodată… Cine poate şti…?
-Hmmm…, Crăiță, tu ai aruncat o privire în viitor şi ştii mai multe… Spune tot!
-Îţi spun, desigur, doar că nu chiar acum. Vorbim diseară, când vom fi toate trei, că e mai mult de spus şi, oricum, evenimentul acela nu e prea aproape…
-Zi-mi măcar un pic, fiindcă mor acum de curiozitate!
-Diana, draga mea, „curiozitatea e un cusur uricios”, după cum spunea şi autoarea „Poveștilor cu Zâne”, cartea copilăriei noastre!
-Bine, bine…, voi avea răbdare până diseară!
***
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
24 de răspunsuri la „Un miracol viu (11)”
Ce-mi place de Mițu! ❤️ Am scris pe undeva ca motanel se va infiinta zburlit (sau nu) 🙂 cand apare Lucian.
ApreciazăApreciază
Daaa, ai spus și eu ți-am răspuns că mi s-ar părea firească reacția sa! 🙂 Aici, Mițișor a salvat ziua și -clar!, nu-l are deloc la inimă pe seducător…
Îți mulțumesc din suflet, Diana! ❤
ApreciazăApreciază
Îti multumesc si eu pentru cuvintele frumoase ! Întotdeauna cu mult drag… !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂🌈🌞
ApreciazăApreciază
Tu esti…di vina, si muza ta… felina ! 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 Îți mulțumesc, încă o dată! 🙂
ApreciazăApreciază
Interesanta povestea surorilor vrajitoare, în „Ploaie de Lumina” alb-stralucitoare, Muze magnifice ale „Luceafarului” noptilor astrale, simbol al dragostei originale, naturale, vii…atemporale !
https://www.youtube.com/watch?v=JKUnCK6puGo
O zi binecuvântata, sublima, învesmântata în bucurie, pace si Lumina Divina, draga Cri !
ApreciazăApreciază
Ce cuvinte frumoase îmi scrii tu, dragă Iosif! Și ce melodie superbă le-ai asortat! 🙂 Îți mulțumesc mult pentru amândouă și, la fel, îți doresc să ai o zi binecuvântată, sublimă din toate punctele de vedere!!
ApreciazăApreciază
Superb fragment! Mi-a plăcut la nebunie! Mulțumim, dragă Cri, pentru lectură! Abia aștept să văd ce urmează!
ApreciazăApreciază
Eu îți mulțumesc din toată inima, Ștefi dragă! Mă bucură nespus de mult că ți-a plăcut și ție, fiindcă tu știi că părerea ta este foarte importantă pentru mine… M-ai învățat multe dintre tainele scrisului, pe care, acum, iată că încep să le aplic în poveștile mele. De fapt, ne-ai învățat, pe noi toți, prin articolele tale. 🙂
Zi plină de bucurii și zâmbete la tot pasul îți doresc!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cuvintele tale mă bucură enorm! Mi-ai făcut ziua mai frumoasă în suflet – chiar dacă afară e urât. Mă bucur să pot împărtăși cu voi din ceea ce citesc și sper din suflet să vă folosească! Dar te rog, dragă Cri, să nu ții cont nici de părerea mea, nici de a altcuiva – dacă scrii așa cum simți, niciodată nu poate fi greșit (mai ales când e vorba de literatură, unde nu există obiectivitate). Mulțumesc din suflet. Îți doresc la rându-mi o zi binecuvântată cu împliniri și fericire desăvârșită!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, încă o dată!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag! Eu iti multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗😘
ApreciazăApreciază
❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-a amuzat puţin replica aia „de agăţat”. Intenţia e bună, nu zic, dar mi-am şi imaginat cum se ia povara de pe umerii femeilor şi e pusă pe ai lor, ai bărbaţilor, cu capul plecat, aşa, ca o acceptare tăcută 😀
Fain episod, bravo ţie!
ApreciazăApreciază
Da, imaginea e amuzantă, Potecuță, o vizualizez și eu, acum…😀 Scena în sine mi-a inspirat-o o colegă de-a mea, ce s-a măritat de curând și ne spunea, deunăzi, că soțul ei e bărbatul perfect, în sensul că n-o lasă să facă treburile mai grele din gospodărie. Adică ea bucătărește doar, el fiind responsabil cu curățenia din casă, cu căratul de la piață…, ambele îndeletniciri nefiind deloc ușoare, deși pentru cea de a doua, ei au o mașină, ce-l ajută mult, desigur. Iar cuvintele acelea (cu aproximație, bineînțeles) i le-ar fi spus el, din ce ne povestea ea. Și, mai apoi, i s-au revelat a nu fi fost doar vorbe în vânt… 🙂
Îți mulțumesc din suflet și te îmbrățișez cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Caz fericit deci! E bine că e aşa, e o norocoasă 😉
Te pup, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îți scriam ție și tu mie, în același timp. 😉
Da, e o norocoasă și mă bucur pentru ea! Pupicei!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut fragmentul: Ploaie de Lumină! Mai întâi, pentru că ador ploaia, dar şi pentru că-mi doream ca, prin tot ceea ce povestesc pe acolo, să-mi împărtăşesc din lecţiile de viaţă proprii… Niște stropi de experiență, prin urmare, ce se revarsă împreună, întocmai ca o Lumină. Și mi-a mai plăcut dialogul vesel dintre cele două surori. Nu prea mă omor după Lucian ăsta. Dar aștept să văd ce mai urmează. Până una-alta, mă bucur că Mițu e pe fază. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fotografia de la final mi-a inspirat reapariția lui Mițu în poveste, Jo. Și l-am vrut a fi, de astă dată, un soi de clopoțel salvator…😀 Iar Lucian va fi atât un personaj negativ, cât și unul pozitiv, prin anumite acțiuni ale sale – datorate sentimentului nobil ce a înflorit deja în inima lui. 🙂 Nu deconspir mai mult.
Îți mulțumesc! Te pup!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai mai spus de Lucian, de aceea ziceam că aștept să văd ce mai urmează, dar deocamdată am o stare de neliniște ori de câte ori apare în poveste. Ia-o ca pe un compliment. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, încă o dată, mult, mult! 🙂
ApreciazăApreciază