-A fost odată, ca niciodată, un tărâm fermecat şi toate poveştile pe care le-ai citit vreodată, dragă Bia, s-au întâmplat aievea, pe acolo, îşi începu Irina istorisirea în acea zi de aprilie.
-Şi acel tărâm nu mai există… De ce?
-Ba există, încă, sau aşa cred, ori sper, doar că, pentru a ajunge noi pe acolo, am avea nevoie de un portal şi -vezi tu, Bianca- aceste treceri ne sunt ascunse.. de foarte, foarte mult timp. Căci pe atunci, demult, tare demult, o vrăjitoare puternică, dar şi înţeleaptă, a făcut o vrajă care să delimiteze clar cele două lumi, pentru a o salva -mai apoi- măcar pe una dintre acestea. Deşi ea spera să le salveze, prin acea magie, pe amândouă.
-De cine spera ea să le salveze?
-De răul ce s-a întrupat într-un demon, care devenise nu numai nespus de puternic, dar mai era -pe deasupra- şi indestructibil.
-Şi…?!?
-Şi imediat ce s-au stabilit hotarele celor două lumi, acestea au şi fost -pe loc- închise una celeilalte. De atunci, câteva creaturi magice, ca tine, ca Mițu şi ca noi – cele trei surori, am rămas captive pentru totdeauna, pe aici.
-Bine, dar eu sunt… mică şi nici tu, dragă Irina, nu ai chiar atât de mulţi ani…
-Hahaha, sigur că zic de strămoşii noştri, care au rămas captivi aici, copilă scumpă! Da, însă -vezi tu?- magia se transmite instantaneu prin spiritul celui care moare, căci acesta se reîntrupează -pe loc- într-un nou născut.
-În aceeaşi familie?
-Nu, ci în prima fiinţă care urmează a veni pe lume, dar aceasta trebuie să fie om, sau felină.
-Ca Miţu, o felină ce îmi spune că mi-e frate bun!
-Da, întocmai ca el!
-Şi fiind noi rude, ne auzim gândurile… Ce alte puteri mai am eu, Irina? Dar tu? Of, am atâtea întrebări!
-Păi, eu, dragă Bia, de ce sunt aici? Pentru a-ţi răspunde la toate, desigur, dar -și mai bine- dă-mi voie să-ţi arăt… tot așa cum mi s-a arătat și mie!
Zicând aceste cuvinte, Irina îi luă mânuţele într-ale sale, spunându-i să-şi închidă ochii şi doar să simtă. De îndată ce pleoapele Biancăi se lipiră, un fior plăcut îi străbătu tot corpul şi odată cu acesta fata noastră îşi reaminti, atât cine e, cât şi de toate cele pe care le trăise, de-a lungul veacurilor.
Când își redeschise ochii, Bia era nu numai o altă fetiţă, dar şi strălucea -pur și simplu- datorită miracolului cunoașterii. Zise:
-De azi înainte, eu voi fi călăuza ta, Irina! Te voi simţi oriunde vei merge, căci va fi de ajuns să mă chemi, iar eu voi apărea, de îndată, să te ajut, sau să te apăr…
-…de răul întruchipat, știu, draga mea Bia! Rău care a rămas şi acesta captiv în universul nostru. Și pe care tare mă tem că l-am întâlnit deja, deși am simţit pentru el o formă de atracţie, ce seamănă incredibil de mult cu… iubirea. Dar și o teamă, încă nedefinită aș spune, în același timp. Și mai este și acea… acea premoniție de care-mi vorbeau Diana și Crăița, iar eu… Eu sunt acum atât de confuză!
-De aceea şi ai nevoie de o călăuză numai și numai a ta, Irina! Ai înțeles că ocrotitorul tău nu mai poate fi Mițu… și fiindcă tu ai putea alege să nu-i mai ceri ajutorul, doar pentru a-l menaja… Ceea ce-i natural, la o adică, voi fiind deja foarte apropiaţi. Și tu te simți acum și mai… vitează.
În acea clipă, se auzi soneria, iar Irina tresări, simțind că este el. Deși emoționată, tânăra femeie deschise ușa. Conta atât pe puterile sale, cât și pe noua ei călăuză ocrotitoare, care îi era (și știa că îi va fi, mereu, de acum înainte) acolo – aproape.
Într-adevăr, în pragul ușii stătea chiar el și după ce se înclină a salut, îi zise:
-Eram pe undeva… nu prin zonă, dar am simţit că trebuie să te văd, Irina! Spune-mi, te rog, că nu numai eu am simțit asta!
-Sentimentele mele sunt încă nedefinite, mai ales că nu îți știu nici măcar numele…?
-Contează chiar atât de mult pentru tine? Până la urmă, ce e oare un nume?
-Pentru început, este un mod de a te adresa cuiva… ca să nu mai spun că-mi place să asociez unui chip și un nume, atunci când mă gândesc la cineva. Numele permite gândurilor să se odihnească o clipă și nu se mai învârt confuze prin minte, eu tot întrebându-mă… iar și iar și iar… „Oare cum l-o chema…!?”
-Hahaha! Și… Cum ți-ar plăcea să mă cheme?
-Ce întrebare e asta? Nu-i mai simplu să îmi spui?
-Mai simplu… poate că e, dar mie îmi place jocul și astfel, mai complicat devine și mai plăcut. Ți-ar plăcea să ne jucăm împreună, Irina?
-Mi-ar plăcea să știu cu cine mă joc!
-Dar după ce-mi vei afla numele, voi fi tot eu, același necunoscut, pentru tine. Și… Și totodată omul de care tu ai început deja să te îndrăgostești….
Irina îl privea în continuare serioasă, deși era – în fapt – un pic amuzată, încât de-abia reușea să nu îi zâmbească înapoi, ca unui om drag, pentru că așa îl percepea ea pe el. „Poate că nu este el răul acela întruchipat…”, își zise fata noastră în gând și, în clipa imediat următoare, îl văzu cum își înclină capul a la revedere, iar apoi și plecă, rostind înainte doar un singur cuvânt:
-Lucian.
***
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
25 de răspunsuri la „Un miracol viu (8)”
Se contureaza tot mai bine personajul (semi)malefic. 🙂
Motanel cred ca va incepe sa se zbarleasca de cate ori va fi Lucian pe-aproape.
ApreciazăApreciază
😀 Daaa, aceea ar fi reacția firească în fața (semi)maleficului. 🙂 Lucian, fiind și om, mai păstrează în suflet și acea fărâmă de umanitate, care va rodi… iubirea ca-n povești. ❤
ApreciazăApreciază
[…] Bianca începu a-i spune povestea, cam tot așa cum o auzise și ea însăși, în acea zi, de la Irina. Iar Violeta o asculta, tot […]
ApreciazăApreciază
Hmmm, interesant Lucian. Sau Luceafăr, cum va fi, rămâne un personaj care cred că va naşte controverse 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuță, ești intuitivă, fiindcă am găsit o cale prin care Lucian să devină Luceafăr. 🙂 De fapt, două căi și nu m-am hotărât încă pe care s-o aleg, dar interesant e că va fi Luceafăr și Lucian totodată în ambele. Cuvintele tale de început mi-au inspirat-o pe cea de-a doua, fiindcă e un personaj ce va surprinde, sau așa sper. 😉
Îți mulțumesc și te îmbrățișez!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E o mare bucurie să ştiu că am contribuit măcar puţin la ce va fi cu el! Eu îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤
ApreciazăApreciază
M-ai lovit în pălărie cu acel Lucian. Spre deosebire de Ștefi, nu asociez numele cu nimic plăcut. 😦 Eh! Am sentimentul, însă, că s-ar putea să fie personaj negativ after all. 🙂 Așa că-i OK. 😀 Dacă adaugi nume pe lista aceea, reține și Luceafăr… Cunosc un tip pe care-l cheamă Luceafăr. Nu glumesc, chiar așa îl cheamă. Iar pe sora lui o cheamă Luminița. Cool, huh?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daaa, super cool!! 🙂 Și ce bine îmi sună Luceafăr, de l-aș fi ales, poate, dacă aș fi știut că există… Dar acum rămâne Lucian, ce e un personaj negativ, da, însă, din dragoste pentru Irina, se va strădui să nu mai fie… Dar mă opresc, înainte de a divulga prea multe din cum mi-am propus să evalueze acest personaj și din poveste. Îți mulțumesc, Jo! ❤
ApreciazăApreciază
Nu, nici n-am zis să-i schimbi numele. Lui Ștefi ii place. 🙂 Ziceam de Luceafăr și Luminița pentru viitoarele scrieri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Le am în vedere acum, îți mulțumesc mult! 🙂 Pe Luminița îl mai auzisem, căci am avut două colege de liceu cu acest nume. Pe una dintre ele o chema și Geanina, așa că le diferențiam astfel, dacă te-ai întrebat cum… 😀 Un nume tare frumos și Luminița, însă, aici eu am avut o cunoștință care m-a determinat să îl… scap din vedere, după cum cred că a fost și la tine cu Lucian. 🙂
ApreciazăApreciază
Exact! 🙂 Rămâne doar Luceafăr atunci.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Luceafăr. 🙂 Îmi sună așa de bine!!
ApreciazăApreciază
Lucian – nici că se putea să alegi un nume mai potrivit. Îmi place! Îmi amintește de Lucifer – cel mai strălucitor înger. Îmi place cum construiești dialogul – nu este sec, este bine structurat. Abia aștept să citesc în continuare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am gândit că ar fi interesant să semene numele cu Lucifer, dar să fie un altul, iar Lucian era cel mai apropiat și -totodată- un nume care mie-mi place mult. 🙂 Îți mulțumesc, Ștefi!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag! Și mie îmi place acest nume! Să vezi ce amuzant e când trebuie să-mi aleg eu nume pentru personajele mele – căutare nume băieți/fete. Mă uit la semnificație mai întâi, apoi dacă rezonează…. etc….
ApreciazăApreciază
😀 Și eu fac la fel, iar apoi le tot schimb până când răsare un nume clar câștigător 😉 , ca Lucian, care -recunosc- n-a fost prima mea alegere. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunat – chiar mă gândeam pe viitor să fac câteva fișe pentru personaje – care să mă ajute să le construiesc. Tu ai încercat ceva de genul vreodată?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am încercat și-ți mulțumesc pentru idee. 🙂 E un nou mod de a crea pentru mine și încă unul organizat, așa că-mi place mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, o să mai postez și eu pe blog ce idei, info, surse mai găsesc cu privire la modul in care construiesti personaje, intriga etc…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt novice în ale scrisului, așa că tot ce vei posta mie îmi va prinde bine, mă va ajuta mult… Îți mulțumesc tare mult, încă o dată!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag….nici eu nu pot spune că am prea multă experiență. Învăț continuu 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și eu învăț încontinuu și mie chiar îmi place să tot aflu lucruri noi, sunt -cum se mai spune- însetată de cunoaștere. 🙂 E o caracteristică a Gemenilor, iar eu am ascendentul în Gemeni. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super…foarte frumos…eu il am in Rac :))) Știi cum e….niciodată nu știm suficient de multe…. mereu avem lucruri noi de asimilat….face parte din procesul de evoluție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corect!! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană