Pe măsură ce Irina povestea, surorile sale deveneau din ce în ce mai serioase și tot schimbau priviri îngrijorate între ele. La final, fata noastră le mai zise:
-Dacă și voi sunteți acum la fel de neliniștite ca mine, înțeleg că nu-i deloc a bună și… până să vă cunosc, în astfel de momente dramatice, eu îl luam în brațe pe Mițu. Da, așa făceam și -instantaneu- eram iarăși bine… ba chiar foarte bine!
Auzind-o, Phoenixul se înălță în aer și apoi, răsucindu-se într-un vârtej multicolor, redeveni motanul ei cel năzdrăvan, care-i și sări imediat în poală, cuibărindu-se cuminte acolo, așa cum făcea el de obicei, iar Irina se simți -dintr-o dată- foarte liniștită și, odată cu ea, se liniștiră și surorile sale, fiindcă starea aceea de bine li se transmise și lor, prin empatia ce le lega.
-Mițule, dragă Mițișor, să nu mă mai părăsești vreodată, auzi? Spirit călăuzitor sau ce mi-oi fi, am nevoie de tine în forma asta ca de aer! Mai degrabă renunț la magie și vom fi noi doi împreună așa, ca până acum…
-Miau!, îi răspunse motanul, începând a se și pisici, cum făcea el de obicei.
-Aceasta este o premieră!, exclamă Diana. Nu am mai auzit de un asemenea atașament între o vrăjitoare și călăuza ei. De regulă, aceste creaturi au o menire clară și odată împlinită, trec la o altă vrăjitoare nou-nouță.
-Sora noastră chiar este specială, după cum se spunea că ar fi!, zise Crăița. Și atunci de ce nu ar fi la fel și călăuza sa?
-Irina, surioară scumpă, interveni atunci Diana pentru a lămuri lucrurile, Crăița vrea să spună că, în lumea fermecată, mai există și unele făpturi ce pot vedea viitorul și acestea ne-au spus despre tine că ești specială. Dar tot ele au mai văzut și că te vei lăsa amăgită de un bărbat… care te va iubi mult și tu-l vei iubi nespus, dar tot el îți va aduce și pieirea… De aceea ne-am îngrijorat auzindu-ți povestea dinainte și bineînțeles că nu putem ști dacă el este acel înger întunecat, sau demon, cum mai e numit în lumea noastră.
-Dar viitorul acesta nu este deloc bătut în cuie, nu!, preciză Crăița. Până la urmă, alegerile tale sunt cele care îl creează.
-Păi, atunci eu aș zice să nu ne mai îngrijorăm, ci doar să fim mereu în gardă. Și -bineînțeles- să căutăm să alegem cu înțelepciune. E tot ce putem face!, le răspunse Irina.
-Sora noastră chiar este cea mai deșteaptă vrăjitoare a tuturor timpurilor!, zise atunci Diana, îmbrățișând-o. Da, draga mea, și asta se mai spune despre tine.
-Cu toate acestea, zici că mă voi lăsa amăgită…
-Din păcate, da, pentru că e în firea omului ca, atunci când iubește, să se simtă atât invincibil, cât și încrezător în persoana iubită, îi răspunse Diana. Dragostea te orbește și… nu-ți mai pasă.
***
Și povestiră în continuare cele trei surori până după miezul nopții, căci erau și multe de spus, dar -mai ales- pentru că simțeau o plăcere mare de a-și petrece timpul împreună.
De aceea, ele se și hotărâră să se mute toate trei sub un același acoperiș, adică acolo, în casa Irinei, pe care aceasta o moștenise, de curând, de la părinții săi adoptivi. Îi pierduse cu o lună înainte, într-un accident teribil și plânsese mult Irina în timp ce le povestea surorilor sale despre acești oameni buni și atât de dragi ei. Când sora lor își încheie de împărtășit povestea cea tristă, Diana îi spuse:
-Irinucă, de azi nu mai ești singură, ne ai pe noi… și nu numai. Am mai avea multe, foarte multe de vorbit, dar e important -zic eu- să prindem măcar câteva ore de somn în noaptea asta. Deși încă nu ți-am spus nimic nici despre magia ta. Dar mai este și mâine o zi… Dealtfel, avem o viață întreagă înainte!
-Miau!, aprobă aceste cuvinte și Mițu, din brațele sale, căutându-i privirea Irinei și apoi alintându-se un pic, pentru a fi mângâiat…
*
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
18 răspunsuri la „Un miracol viu (5)”
Deci asa arata Mițu! Ma bucur de cunostinta! Ai fost nedreapta cu el. 🙂 Nu l-ai descris in poveste, „lasand” cate un amanunt despre aspectul lui, din cand in cand, cand il amintesti. Oricum, cu sau fara descriere, fiecare il va vedea altfel – dupa imaginatie. 🙂
Ti-a reusit foarte fain, lin, readucerea pisoiului la forma cunoscuta la inceput. Felicitari!
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc mult, mult, Diana! ❤️❤️
Până să descopăr această poză în grupul pasionaților de fotografie de pe facebook, Mițu nu prinsese un contur clar în mintea mea, ci era mai mult un prieten imaginar căruia i-am dedicat o poveste. 🙂 Iar mai apoi, m-am bucurat nespus că îl pot și aduce aici, printre cuvinte. Am -desigur- câteva pisicuțe în jur, care m-au inspirat, dar ele sunt ale surorii mele și prietenelor mele.
ApreciazăApreciază
Ce plăcut e pentru un iubitor de animale să găsească o pisică personaj al poveștii! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Roxi! ❤ Mă bucur mult că l-ai îndrăgit și tu pe Mițu, care îmi pare că a devenit acum personajul principal al poveștii. 🙂 Bucuria voastră de a citi despre motănel mă inspiră și mă gândesc chiar să țes acțiunea în jurul lui. Deja scriam capitolul următor când au intrat cuvintele tale, așa că pot spune că mi-ai fost muză pentru încheierea acestuia. 🙂
ApreciazăApreciază
Ce frumos! N-ai idee ce mă bucură mesajul tău, mai ales că zilele astea n-am mai avut cea mai grozavă dispoziție. Mulțumesc! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu mă bucur nespus citindu-ți cuvintele! Îți mulțumesc, încă o dată, din suflet, Roxi!! ❤ Nici dispoziția mea n-a fost cea mai bună, dar reacția ta mi-a readus soarele în suflet. 🙂
ApreciazăApreciază
Cu mult drag! Să-i zâmbim soarelui din suflet! Oameni ca tine, cu inima mare, care se înduioșează de un pisoi, îmi aduc și mie primăvara în suflet. ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤❤
ApreciazăApreciază
Ma bucur sincer, sa ma stiu, cât de cât un mic (zuz muz) „stimulent încurajator” pentru bloggeri, autori de scenarii si povesti pentru adulti si copiii visatori. Merci draga Cri !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mult drag și îți mulțumesc și eu, încă o dată! 🙂
ApreciazăApreciază
Îmi plac enorm de tare, povestile tale imaginare, visatoare, vizionare, în care personajele sufera de transmutare trecând metafizic prin diferite stari de agregare. dincolo de limitele calculelor fizicie si matematice gregare, în sferele existentei infinite universale, metafizice, atemporale, sufletesti & spirituale. Merci !
Un minunat si binecuvântat week end alaturi de toti cei dragi reali si/sau virtuali, draga Cri !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, Iosif! 🙂 Dacă ai ști cu ce bucurie îți citesc aprecierile și apoi povestea mea îmi place parcă mai mult și mie..! Da, contează enorm pentru mine cuvintele tale! ❤
Un weekend minunat și binecuvântat cu bucurie împărtășită cu cei dragi îți doresc și eu!!
ApreciazăApreciază
Tii, ce păcat că nu i-ai dat numele Mirciulică lui Mițu. Mi-am amintit instant de Mirciulică atunci când s-a făcut comod în poala Irinei. 🙂 Îți ies minunat pasajele în care Irina interacționează cu Mițu. Se cunoaște că ai pisică. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă crezi că m-am gândit și eu la Mirciulică? Daaa, din clipa în care l-am readus pe Mițu înapoi în poveste. 😀 Fiindcă eram gata-gata să-l alint Mișulică, nume ce semăna mult cu al motanului Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Însă primul meu gând a fost la diminutivul Mițișor, așa că a rămas acesta. ❤❤
ApreciazăApreciază
Ieeei, a revenit Miţu! Asta da revenire! Ce mult mă bucur!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Potecuță! Daaa, l-am readus în poveste, căci viața e mult mai frumoasă cu un ghemotoc pufos și alintat alături. 🤗❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tee-hee! Acum am citit conversația de la calupul anterior. Deci Mițu ne este dator lui Potecuță și mie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Și eu. Îți mulțumesc, Jo!
ApreciazăApreciază