În aceeași zi, dar pe la prânz, începu iar să plouă. După o oră, ieși soarele, iar Irina își zise că aprilie i se arată exact ca-n poezioara aceea, pe care o citise și reținuse încă din copilărie:
„Ba că ninge, ba că-i soare,
Vremea prea e schimbătoare!
Stau pe gânduri, în iatac,
Și nu știu cum să mă-mbrac.”
Mă rog, acum plouă, nu ninge, dar – până mai ieri, chiar ningea!, își mai zise fata noastră.
Și ea adora ploaia, chiar și înghețată, ca lapovița sau ninsoarea. Dar nu numai ploaia, ci apa, în general. În apropierea unei ape, Irina simțea cum renaște, sau că se relaxează instantaneu, căpătând și o forță – atât fizică, cât și psihică – nebănuită. Chiar și acum, fata noastră se plimba meditând pe faleză. Nimic nu-i plăcea mai mult Irinei ca solitudinea în sânul naturii și în apropierea unei ape. De aceea, își oferea această bucurie ori de câte ori avea câte un pic de timp liber, ca acum.
Se plimba visătoare și, deodată, îl văzu iar în fața sa, cu pelerina lui de ploaie de culoare albastră, având exact aceeași nuanță cu a ei, căci o vedea bine acum, la lumina zilei. De astă dată, însă, nu mai simți niciun pic de teamă, ci chiar curajul de a-l înfrunta. Poate că apropierea apei împreună cu lumina zilei o transformau în curajoasă, simțindu-se invincibilă.
Se opriră amândoi în același timp, față în față, dar niciunul nu zâmbea și nici nu spunea nimic, fiecare studiindu-i trăsăturile celuilalt și regăsindu-se, cu uimire, pe sine în acestea.
El este eu la masculin, își zise Irina în gând. Foarte-foarte straniu, încât l-aș întreba ceva, dar atitudinea lui mă cam amuțește. Adică felul în care mă privește curios și nu spune nimic… Stai așa! Păi, nu fac și eu exact același lucru? Poate că și el se gândește la asta. Dar să nu uit că ieri paralizasem, încât cred că un eveniment supranatural tocmai mi se întâmplă. Așa că am să tac și eu, acesta fiind -poate- unul dintre momentele în care vorba aceea a lui Cicero, „Tăcerea e de aur”, este înțeleaptă.
-În sfârșit, ne întâlnim, Irina!, zise el atunci, iar vocea lui îi suna tare cunoscută fetei, dar de unde oare?
-Cine ești și ce vrei să spui cu aceste cuvinte?, îl întrebă.
-Sunt tu la masculin. Nu la asta te și gândeai, când îmi studiai atentă chipul?
-Îmi auzi gândurile?
-Nu, însă, acestea nu sunt tocmai greu de ghicit, căci ești foarte expresivă, fiind semn de apă și astfel, o supersensibilă înnăscută, Irina.
-Ai și tu un nume?
-Bineînțeles, dar ți-l voi spune data viitoare.
Se înclină apoi, în semn de salut, și plecă pe drumul său, iar Irina nu încercă să-l oprească, deși ar fi vrut să afle mai multe, dar își aminti și că nu-i înțelept să forțezi soarta, oricât de mult ți-ai dori să faci asta.
*
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
20 de răspunsuri la „Un miracol viu (3)”
Interesanta idee „eu masculin” – pe principiul yin si yang, feminin, masculin, pentru ca in fiecare om exista yin si exista yang (fie ca-i femeie, fie ca-i barbat) dar se dezvolta mai mult una dintre „laturi”, de la caz la caz. 🙂
ApreciazăApreciază
Așa e, adică am observat și eu că aceste caracteristici ale yin, respectiv yang, se dezvoltă în fiecare om în mod diferit și nefiind influențate de faptul că-i vorba de o femeie, sau de un bărbat. De aceea, noi și avem acel sentiment fals de siguranță atunci când ne regăsim în altcineva… Ne și identificăm – în acel moment – cu celălalt, uitând că fiecare om e unic și că vizualizăm, de fapt, un miraj… ❤️
ApreciazăApreciază
Interesantă ideea unui alter ego la masculin.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Constanța! Am avut o idee de povestire SF, iar acum o aștern pe hârtie. 🙂 Este aproape gata și episodul al 4-lea, pe care îl voi publica însă mâine, azi fiind Miercurea fără cuvinte. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cri, îmi place poezioara de la început. Tu ai compus-o ? 😀
ApreciazăApreciază
Iordan Chimet cred că e autorul, Ștef. Nu sunt sigură, fiindcă nu mai am cartea sa și am citat din memorie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super. Foarte draguta poezioara, mi-a placut…Ai încadrat-o frumos în text 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc! 💕
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😘
ApreciazăApreciază
Oare cum ar fi să găsim cu toţii un eu la masculin sau la feminin? Cred că pe mine m-ar speria un eu la masculin. 😀
ApreciazăApreciază
Nu știu cum ar fi, Potecuță! Poate că, pe moment, eu m-aș simți interesată, sau chiar fascinată de cineva identic, doar că de alt sex. Dar nu cred că ne-am înțelege. 😀 Ne-ar lipsi noul. 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aia cred şi eu. M-aş enerva eu pe mine cum ar veni 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu gândesc exact la fel 😀
ApreciazăApreciază
Se lasă cam greu băiatul ăsta. Cât mister! 🙂 Credeam că numai fetele sunt așa fandosite. 🙂 Dar stai, la urma urmei se pare că el este alter ego-ul ei, așa că…
ApreciazăApreciază
Misterul ne place, ne atrage, nu-i așa? 😉 Deocamdată, pare a-i fi alter ego, iar dacă îi și este, sau ce îi este, vom descoperi împreună într-un episod viitor. 😘
ApreciazăApreciază
🙂 OK! Așteptăm episodul viitor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În curând, poate că poimâine, mâine fiind miercuri… 🙂
ApreciazăApreciază
… n-avem cuvinte! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Jo! ❤
ApreciazăApreciază