-Sofia, spune ceva, te rog!

–Îmi pare rău, Andi, dar… nu pot…! Te plac, însă nu mă simt pregătită… și nici nu cred că voi fi prea curând… Sunt sinceră! Dacă doar pentru asta ai venit azi pe aici, regret nespus că… nu pot, chiar nu pot intra în jocul tău…

-Nu e un joc, și… of, era prea frumos să fie atât de simplu!!

-Încă o dată, îmi pare rău!, îi zise Sofia, iar după ce tăcu câteva clipe, continuă cu: Andrei, scuze dacă sunt indiscretă, dar nu spuneai ieri că ai astăzi un angajament important cu mama ta?

-Celălalt Andrei ți-a zis asta, dar… bănuiesc că îi voi prelua eu acum toate angajamentele sale… Te las cu bine, Sofia, și… sper să fii de acord să continuăm colaborarea noastră mâine…?

-Desigur! Pe mâine!!

-Pe mâine!, mai zise și Andrei, iar apoi plecă abătut către casă.

Rămasă singură, Sofia trase mai întâi aer adânc în piept, iar apoi se așeză. Simțea o durere în suflet cum nu mai simțise vreodată și era tentată să pună mâna pe telefon și să-l sune pe Andi, de îndată, fiindcă avea sentimentul că nu alesese bine, dar nici nu putuse altfel…

***

A doua zi, când ajunse la studio, Sofia avea o perspectivă diferită de aceea din ajun și era acum dornică să intre în jocul lui Andrei, care -în dimineața aceasta- îi părea chiar unul amuzant.

Cum îl văzu, îl întâmpină cu cuvintele:

-Te-am visat azi-noapte, Zmeule-Paraleule, cum pârjoleai totul în cale cu răsuflarea ta! Erai pesemne supărat și tare furios că și fata cea frumoasă a acestor vremuri te-a respins... Așa-i sau nu-i așa?!

-Furios nu eram, ci doar nespus de trist și cu un gol în suflet, ce-mi părea că nu mi se va mai umple vreodată… Da’ s-a umplut acum golul acela.., da, cuvintele tale fiind pentru mine… magice, Sofia! Iar acum, acum… sper să nu te fi speriat complimentul meu… Vezi tu, fată dragă, simt pentru tine ceva ce nu credeam că poate simți cineva pentru altcineva: Un soi de magie nedefinită, de simt că ți-aș putea spune cu sinceritate absolut totul despre mine, iar tu m-ai înțelege și nu m-ai judeca defel, nu! Spune-mi, Sofia, că nu mă înșel și că suflețelul tău cel frumos este chiar așa construit! Mi-ar plăcea, Doamne, ce mi-ar plăcea să simți și tu această magie, ce ne leagă ca pe două suflete pereche, cum îmi pare mie că suntem!!

-Nu-mi explic de ce, dar… în acest moment, simt și eu exact la fel! Și mi se pare cam straniu, fiindcă eu nu cred deloc… dar absolut deloc… în suflete pereche și nici în magie nu cred, doar sunt o femeie cu capul pe umeri, nu o visătoare. Cu toate acestea, deși noi doi ne știm de doar două zile, eu te percep a-mi fi foarte apropiat. Cuvintele tale, vocea ta îmi sună familiare, tu însuți îmi pari cunoscut de… o viață! Poate că asta este iubirea. Știu că e o nebunie să accept să ne jucăm împreună de-a Zmeul Zmeilor (ce-i un personaj pozitiv în povestea noastră) și Ileana Cosânzeana – care-i va deveni probabil soață iubitoare. Un basm inedit, cum a început și îmi pare că va și continua, povestea noastră cea frumoasă, pe care am început alaltăieri a o scrie… împreună. Acum am realizat că gândesc cu voce tare și până și asta mi se pare firesc… vorbind cu tine, Andi. Apropo, nu-mi mai spune Sofia, te rog, ci Sofi – cum îmi spun toți prietenii mei.

-Sofi, draga mea Sofi, dacă ai ști ce fericit mă fac vorbele tale!!

***

Au trecut doi ani de la întâmplările pe care vi le-am povestit mai înainte și -între timp- cei doi îndrăgostiți s-au și căsătorit, după numai două săptămâni de la cea de-a doua lor întâlnire, ei simțind la unison și visând din ce în ce mai frumos, împreună.

***

-SFÂRȘIT-