Când se trezi în acea dimineață, Sofia nici nu bănuia ce-i va fi dat să trăiască și nici cât de diferită îi va fi ziua aceea, față de toate celelalte, pe care soarta i le hărăzise, până în prezent.

Se angajase de curând la un studio de înregistrări și ei chiar îi plăcea munca sa, de inginer audio. Mai ales de ieri, când soarta i-l scosese în cale pe el. Și, de atunci, nu și-l mai putu scoate din minte.

Faptul că era leit unui star de la Hollywood nu avea prea mare importanță în ochii săi, mai ales că vedeta americană nici nu-i părea chiar într-atât de șarmantă, actorul respectiv fiind și cu mult mai în vârstă decât ea. Altceva o fascinase la Andrei, acesta fiind prenumele bărbatului ce-i era sosie starului, și acest ceva era vocea sa, pe care ea ar fi ascultat-o la nesfârșit, într-atât de frumos rezona cu simțurile sale. Iar felul lui de a fi era cumva în consonanță cu vocea aceea minunată și, de aceea, Sofiei i se părea un pic straniu ca un bărbat frumos cum era el să fie încă singur, la cei aproape 40 de ani pe care îi avea.

Nici Sofia nu-și întâlnise perechea potrivită, deși avea și ea o vârstă… pe care nu și-o arăta, e drept, dar o simțea acut, poate și din cauza neîmplinirii sale din plan sentimental. Cu toate acestea, ea alesese conștient să fie singură, bucurându-se astfel de avantajele libertății, în loc de a fi împreună cu cineva nepotrivit ei, sau pe care nu-l percepea a-i fi un spirit cu adevărat îngemănat.

Și acum, în timp ce se pregătea de plecare, Sofia rememora în gând frânturi din conversația avută cu Andi (după cum îi ceruse el să-i spună), care avusese loc în urmă cu mai puțin de o zi:

-Sofia, dacă ai ști ce mult îmi place numele tău!!

-Îți mulțumesc, Andi! Se traduce prin înțelepciune… Ai mei, pesemne, și-au dorit un copil deștept, așa că mi-au ales numele în consecință.

-Nu-i poți întreba?

-Nu, din păcate…

-Ah, te rog să mă ierți… nici prin gând nu mi-a trecut că… tu ai fi… orfană… scuze!!

-Stai liniștit, căci nu sunt orfană, doar că… în sfârșit, e complicat și nu-mi place să vorbesc despre mine fix din acest motiv…! De aceea, te rog, Andi, nu te supăra! Ai atins un subiect tare-tare sensibil...

-Uf!! Îmi pare rău…! Dar, Sofia, tu ești o copilă… apropo, câți ani ai? Te pot întreba, sper?! Știu că femeile nu-și prea spun vârsta, dar tu, draga mea, ești încă foarte tânără și, recunosc, sunt curios!

-30.

–Nu se poate să ai 30! Nu se poate!! Pari de… 18.

–De fapt, peste doar câteva zile, voi împlini 31… dar îți mulțumesc pentru compliment! Știu, știu că nu-i arăt… Mda, se poate spune despre mine că aș fi acum o femeie între două vârste, pentru că, uneori, par copil – mai ales- de când m-am tuns așa de scurt…

-…

–Hai, întreabă-mă de ce…?

-De ce ce?

-De ce m-am tuns băiețel.

-Nu contează! Îți stă foarte bine copilă! Sunt doar uimit de cum arăți tu la cei… aproape 31.

-Mersic!!

Iar apoi au tăcut amândoi, fiecare concentrându-se atât pe ceea ce făcea, cât și pe gândurile sale. Abia pe înserate, când și-au luat la revedere, el i-a mai zis câteva vorbe fără nicio legătură cu ce făceau ei acolo:

–Sofia, mă bucur tare mult că te-am cunoscut și de-abia aștept să continuăm colaborarea noastră… dar poimâine, fiindcă mâine am -din păcate- un angajament cu mama, mă înțelegi...

-Desigur, și-mi pare foarte frumos din partea ta să o așezi pe mama pe primul plan. Chiar apreciez faptul că îi ești un fiu bun! Ei, te las cu bine, Andi! Papapa! Pe poimâine!!

Iar acum, tânăra noastră de-abia aștepta să-l revadă și să-i asculte din nou vocea sa fascinantă. Însă mai avea de așteptat și -înainte- i se deschidea o zi cu mai multe programări. (Asta înseamnă că-mi vor trece repede cele 24 de ore! Of, dar în seara asta, iar voi ajunge acasă târziu.., ei, da’ nu-i chiar bai… bine că am de lucru și -mai ales- că îmi place tot ce fac!) – își mai zise în gând.

După aproximativ două ore, Sofia ajunse la studiou și îl regăsi acolo pe Andi, care se studia atent în oglinda din perete, tot zâmbindu-și, satisfăcut -probabil- de imaginea sa.

(Hm… Ieri nu-mi părea deloc a fi genul narcisist, dar uite că m-am lăsat iar păcălită de aparențe. Deh, nu e prima și nici ultima oară, cred! Oare îmi voi învăța vreodată lecția?! Până una alta, mă fac că n-am văzut nimic și-l voi saluta ca pe un prieten, doar ieri ne-am apropiat atât de mult…!) – gândi fata.

-Heeeei, Andiiii! Nu știam că vii și astăzi. Nu mâine era programată înregistrarea ta?, îl întrebă.

El o privi atunci surprins, de parcă o vedea pentru întâia oară și parcă nici nu mai era el însuși. Îi părea tare confuz, sau poate că era mahmur… Îi zise tot ea:

-Bineînțeles că nu mai știi cine sunt! Of, artiștii ăștia!! Sunteți într-atât de asaltați de admiratoare, încât nu-i de mirare că nu vă mai amintiți un nume, din multitudinea celor auzite…. Deși am vorbit amândoi despre atâtea alaltăieri, încât am fost convinsă că ne-am și împrietenit, dar a fost doar percepția mea și greșită, văd eu bine acum… Hai să mă prezint… iar: Sofia! Și-ți spuneam că numele meu înseamnă înțelepciune… Ei, nu-i așa că de asta îți aduci aminte? Cum? Tot nu?! Am crezut că, nefiind tu George Clooney, ci doar sosia lui, nu ești tocmai o mare vedetă ce-i și super-distrată… dar… hm, oare… oare chiar într-atât de… neimportantă mi-s eu în ochii tăi?

(Ups, cred că am exagerat cu ultima frază, dar ieri eram… deja prieteni și azi, mă privește de parcă nu m-ar ști! Unde-i este dezinvoltura din ajun? Să fie Andrei un psihopat?) – își zise mai apoi în gând tânăra femeie. Imediat după aceea, îl auzi răspunzându-i:

-Sunt convins că nu ești neimportantă, dragă Sofia, ci dimpotrivă… numai că… vezi tu, eu m-am trezit abia în urmă cu câteva minute, aici… singur în această cameră… ciudată, picat dintr-o altă lume… și… mă înțelegi…

-Ha! Îți arde de șagă? Mie nu, așa că lasă-te de goange și hai să vorbim serios, te rog mult! Nu mă supăr că ai uitat cine sunt, dar nu mă lua acum cu basme de adormit copiii, bine?!

În acea clipă, el se apucă cu mâinile de cap, mimând durerea, iar Sofia se temu că Andi va leșina în curând, sau că va face un soi de criză urâtă și ea nu va ști cum să-l ajute. Dar după numai un minut, el își reveni, ca de la sine, și zâmbi într-un mod straniu, sau ca urmare unei revelații, iar apoi se așeză și începu a râde ca un nebun.

(Acum mi-ar fi prins bine cursul acela de psihologie aplicată, pe care mi-am dorit atât de mult să-l fac, căci aș fi știut ce se întâmplă, dar și cum să acționez…) – își zise atunci Sofia în gând. Îl privea îngrijorată și spera să afle cât mai curând logica din purtarea colaboratorului său cu voce de înger.

Și chiar atunci el o privi și, fiind un om inteligent, înțelese pe dată neliniștea din sufletul fetei și se grăbi a o liniști:

-Suflet scump, sper să nu te superi că mă adresez astfel ție… Tu, copilă dulce, dă-mi voie să-ți lămuresc purtarea mea dinainte care -fără îndoială- ți se pare cel puțin stranie! Nu, nu sunt nebun, fii liniștită, ci doar altcineva, nu Andi cu care ai vorbit ieri. Și sunt gata să-ți spun totul despre mine, dar am nevoie ca tu să-ți păstrezi mintea deschisă în tot acest timp, fiindcă îți voi povesti și câteva lucruri de neînțeles, care mă vor face să nu-ți mai par a fi în toate mințile.

-Eu am, în general, o minte foarte deschisă!, îi răspunse Sofia, ce se calmase doar ascultându-i căldura din voce și cuvintele. Iar apoi continuă cu un glas șoptit: Dar tu… tu îmi spui că ești… picat dintr-o altă lume și… te cam comporți ca atare!

În acel moment, Andrei trase aer în piept, iar apoi îi zise:

-Cum spuneam, nu sunt nebun, nu, iar adevărul este că vin din… trecut. Și încă de foarte departe, căci sunt mii de ani scurși de atunci. Te rog, știu că-ți sună absurd și că -în prezentul tău- nimeni nu mai crede în magie, însă, acum aproape zece mii de ani, adică pe vremea mea, exista lumea aceea, da, aceea pe care acum o găsești doar în cărți. Ei bine, în acele vremuri de demult, eu eram Zmeul Zmeilor și… m-am îndrăgostit de o fată frumoasă, pe nume Doinița.

-Uau, ce poveste superbă! Îmi plac poveștile, așa că te ascult cu mare-mare plăcere! Te rog, spune-mi mai departe!

-Din păcate, atunci când am cunoscut-o (mă rog, am răpit-o, dar asta e altă poveste), Doinița era deja îndrăgostită de altcineva. Nu-ți mai spun restul, fiindcă e mult de povestit și vom avea timp de asta altădată. Esențialul este că m-am teleportat în trupul unui stră-stră-…-strănepot din viitorul meu, într-un timp în care o stră-stră-…-strănepoată a Doiniței să fie o femeie liberă. Ei bine, scumpă Sofia, tu ești aceea, cu siguranță, fiind leită Doiniței. Te rog, încearcă să mă înțelegi… Mi-am zis că poate -în felul acesta- noi doi vom primi de la soartă o nouă șansă.

Tânăra femeie îl asculta pe Andrei povestindu-i și vocea lui îi suna în urechi într-atât de bine, încât simțea că nu s-ar mai sătura ascultându-l. Ba, mai mult, povestea lui se anunța foarte-foarte frumoasă și Sofia se gândi de îndată că -pesemne- bărbatul acesta o place, știe că ei îi plac basmele, iar acesta este doar modul său inedit de a o seduce.

(Mă place… pe mine… și eu îl plac… mult, ba chiar simt cum încep să mă îndrăgostesc de el! Însă, oare e înțelept să mă pierd așa… în mirajul iubirii? Nu vreau să sufăr mai apoi, dar nici să mă îndepărtez acum de el… Ce să fac?!)

***

-VA URMA-