Recunosc, am oscilat un pic dacă să-mi intitulez articolul tot astfel, dar fiind un soi de leapșă, mi-am zis că ar fi chiar indicat. Provocarea a pornit de la Diana și -deși n-am fost nominalizată pe acolo- mi-am zis să o preiau, totuși, dar regăsind-o la Ana, al cărei articol -la fel- mi-a plăcut tot nespus de mult și exact atunci m-am și hotărât să-mi aștern -la rândul meu- gândurile pe hârtia electronică.
Și să încep… cu începutul 🙂 : Primul blog mi l-am creat pe la sfârșitul anului 2019, atunci când, dorindu-mi să citesc ceva on-line (având cu mine doar mobilul), s-a întâmplat să descopăr pagina Potecuței, care m-a cucerit într-atât prin cuvintele sale, încât mi-am zis că-i musai să mai revin pe niște… potecuțe virtuale atât de primitoare. Și am tot venit în vizită pe la tine, Potecuță dragă, după cum știi, fiindcă am ajuns să ne și împrietenim, până la urmă, doar schimbând niște cuvinte… 🙂
După un timp -da’ nu prea lung- mi-am zis să încerc să scriu -la rândul meu- ceva și am început prin a povesti pe blog o întâmplare adevărată, deși nu din propria viață, ci a unei prietene, dar a plăcut povestea aceea, spre surprinderea mea – fiind una cam… tristă, adică exact ca-n realitatea, cu dramele sale (inerente).
Am continuat și cu alte povești, de astă dată, de-ale mele, despre bunicul meu cel bun și minunat, apoi o întâmplare din copilărie și după aceea, multe-multe altele. Și tare fericită eram eu scriind și comunicând prin comentarii, atât pe la scrierile mele, cât și pe la cele ale noilor mei prieteni.
Până într-o zi, în care calea virtuală mi s-a intersectat cu cea a unui escroc sentimental, iar eu – o fată romanțioasă (ca Zița lui Caragiale), i-am căzut în plasă. Din fericire, tipul s-a limitat la virtual, iar pentru asta cred că ar trebui să-i fiu recunoscătoare 😀 , dar… A urmat o depresie, mintea fiindu-mi bulversată, așa că mi-am abandonat acel blog, creându-mi un altul și incognito (credeam c-aș fi), din nevoia de a scrie, însă -de astă dată- poezie mi-am dorit să încerc.
Și m-au bucurat nespus (îmi aduc aminte, de parcă ar fi fost ieri și nu acum fix un an) comentariile Aurei de la Eco, pe care o admiram -da, încă de pe atunci- nespus de mult, datorită versurilor sale sensibile, iar -mai nou, i-am descoperit și desenele uimitoare… și-i un miracol viu modul său de a jongla cu linii și modele (dar și cu cuvinte), da, e de-a dreptul fascinant!
Încurajată de vorbele tale frumoase, dragă Aura, am continuat a scrie poezie. 🙂
Dar… nu mă simțeam bine în pielea Elizei, pseudonimul pe care-l alesesem, ce-mi părea a fi o minciunică, nefiind prenumele meu și… eu sunt un om, pe care cineva (un fost coleg de liceu) l-a numit (cândva) „dezarmant de sinceră”. 🙂
Ați intuit, desigur, că și acest al doilea blog a sfârșit tot prin a fi abandonat și -imediat după, l-am creat pe ultimul, Fericirea dintr-o clipă, din dorința expresă de a fi onestă -în primul rând, cu mine însămi. Iar cel dintâi articol a fost chiar unul despre personalitatea multiplă, fiindcă îmi imaginam că aș suferi de varianta virtuală a acestei afecțiuni, de îndată ce fusesem atât Cristina, cât și Eliza… un pic, chiar în același timp.
Până la urmă, constat că -în loc să scriu ce-am învățat despre mine însămi din blogging, am scris un soi de CV… pentru activitatea mea numită blogging. 🙂 Îl consider introducere, deși-i cam lungă, dar voi scurta cuprinsul și -tot așa- încheierea, ca să nu vă plictisesc, de n-am făcut-o deja… Dar cum altfel să vă spun ce-am învățat, fără a-mi prezenta -mai întâi- parcursul de… bloggeriță? Onestă, nu uitați! 🙂
Am învățat, sau aflat, că-mi place tare mult să scriu și -în special, să povestesc, dar nu numai, ci și să compun versuri, să creez basme… tot mi-au plăcut mie poveștile nemuritoare, pe care cred că le-am citit pe mai toate cele publicate și cu bucurie mare, de când mă știu!
Am descoperit cât de minunat este să aparțin unei comunități de oameni care-mi seamănă mult ca gusturi, preocupări, în gândurile cărora mă regăsesc și cu care stau la povești atât de relaxată, de parcă aș vorbi cu… oglinda. Și nu numai cu aceștia, fiind tare-tare plăcută și comunicarea cu oameni care -deși nu-ți seamănă, te completează frumos, iar dialogurile acestea sunt și antrenante, fiindcă -de fiecare dată- te provoacă să mai înveți câte ceva și-n primul rând, despre tine însăți. Da, la tine, dragă Jo, mă gândesc acum și pentru cine nu-ți cunoaște încă blogul, îl recomand din toată inima! De altfel, poate că și dragostea noastră pentru filme și seriale ne-a împrietenit, deși -inițial- comunicarea cu tine prin intermediul comentariilor a fost extraordinară, pentru mine. 🙂
Am cunoscut pe wordpress și scriitori adevărați, pe cineva chiar personal și, da, spun aici despre tine, draga mea Issa, căci tare mult mi-a plăcut să stăm de vorbă față în față, iar mai apoi să te citesc și dintr-o carte… pentru care, din nou, îți mulțumesc din suflet! 🙂
M-am bucurat și să-mi desfăt spiritul călătorind… prin intermediul fotografiilor din blogurile ce și-au ales această tematică, iar -în acest moment- am câteva portofolii favorite… Și-mi mai amintesc acum că, chiar în această dimineață, am admirat mai mult timp o poză, fiindcă s-a distins prin modul ingenios în care imaginea fotografului se intersectează și reunește cumva cu cea a manechinului din vitrină. 🙂

Pe lângă toate aceste bucurii pe care mi le-a dăruit blogging-ul, am avut parte și de câteva lecții de viață reală, pe care, venind de la, sau prin intermediul unor spirite îngemănate, mi le-am și însușit -de astă dată. Până și lecția primită prin intermediul escrocului (despre care am descoperit că mai are câțiva frățiori p-aici, daaa, de sânge, ca haiducii 😀 ) -fie vorba între noi- nu-i de ignorat, căci m-a trezit la realitate, nu mai visez acum la… Cai verzi pe pereți. Apropo, știți melodia lui Smiley, da?
42 de răspunsuri la „Ce am învățat despre mine din blogging..?”
Ma simt în lumea mea de basm,
Pe acest blog plin de balsam.
Iar aventurile lui nea’ Oximoron,
Au evidentiat ce-nseamna… A fi Om..
O seara magica, sublima cu bucurie-n Suflet pace si Lumina, draga Cri !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iosif, din inimă eu îți mulțumesc! 🙂
Zi plină de magie să ai îți mai doresc!
Iară, când seara vine, să stăm iar la taifas,
când poposești, la mine, în al basmului ceas…
ApreciazăApreciază
În primul rând, îţi mulţumesc din suflet! Eu chiar am impresia că ne ştim de o viaţă. Îţi citesc cu mare plăcere articolele, tocmai pentru că pui mult suflet în toate şi pentru că se simte sinceritatea ta.
Şi sper că bucuriile tale sunt mai multe decât dezamăgirile şi nu merită să renunţi la ceva atât de frumos pentru nişte nimicuri care da, te dor atunci pe moment. Dar dacă ai trecut peste, pune-le la „nu merită”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mult-mult drag, Potecuță și -de fapt- eu trebuie să îți mulțumesc din suflet, căci dacă nu te-aș fi citit cu așa o plăcere atunci, nu aș fi bloggeriță azi. ❤ Nici nu știi ce bucurie mare simt când îți citesc aprecierile și sunt tare-tare fericită că am cunoscut un om atât de frumos ca tine!! 🥰
În acest moment, da, bucuriile mele sunt mai multe decât dezamăgirile și să fiu aici, parte din blogosferă, înconjurată de oameni așa de frumoși spiritual, reprezintă pentru mine chiar o mare împlinire. 🙂 Așa că am pus tristețile la „nu merită”… Te pup!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te îmbrățișez cu drag! Bucuria aia e reciprocă! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤
ApreciazăApreciază
Chiar articol confesiune, Cri. Ești tare sensibila si-ti sta bine, că de onestitate nici nu s-a pus problema. Sa ne citim sănătoși și voioși ca uite cite puncte de sprijin ai.. menționat. 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, dragă Ina! ❤ Și să știi că și tu îmi ești un punct de sprijin, un om tare drag, chiar dacă nu te-am menționat în articol. 🤗😘 Multe, tare multe aș mai fi avut de scris, mai ales multe mulțumiri, pentru fiecare prieten în parte, dar m-am temut că obosesc cititorii cu un articol prea lung, așa că mi-am moderat elanul…
Daaa, draga mea, să ne citim sănătoase și voioase și-n continuare, cum bine zici! Te îmbrățișez cu drag!! 🥰
ApreciazăApreciază
Cri nu-i nici un păcat că nu menționezi tot. Mie mi se pare suficient și ce-i prea mult e obositor. Știu și santem aici la nevoie. Rad și-mi musc liNba. Am vrut să zic la bine. Pupicii😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Felicitari si la cat mai multe articole..
Surprinzator (si poate o sa sughite Potecuta) dar la un moment dat voiam sa renunt la blog, dar mi-am dat seama ca parca nu as putea sta fara articolele ei dimineata pe metrou ..asa ca sunt tot aici:) ..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gia draga mea, îţi mulţumesc mult de tot! Nu renunţa, cum să renunţi? Ai un stil pe care l-aş recunoaşte din multe altele, cum să nu mai scrii?
Eşti o drăguţă şi mulţumesc încă o dată mult! Dacă voi vrea eu să renunţ, mă voi gândi la ce ai zis.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Te bat!!! Cum sa renunți!!!!!?????
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu acum. Ziceam că dacă mă va bate gândul…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Poi pe viitor :))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bine, nu mă bate, nu renunţ 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa :))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îți mulțumesc mult, Gia! 😘
Să știi că și eu aș fi renunțat și nu doar o dată, dar oamenii ca Potecuța și Potecuța m-au determinat să revin. Cred că au un soi de magnet și de-asta simțim că nu mai putem trăi fără articolele lor, sau pur și simplu fără să știm că sunt acolo, undeva în lumea lor, și că sunt bine. Îmi amintesc cum am fost îngrijorată odată, când eram mai pe la început, fiindcă Potecuța lipsise într-o duminică (sau un weekend), dacă îmi amintesc bine. Ne atașăm, nu putem altfel. 🙂❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca simți asta …și ma bucur sincer ca nu ai renunțat …. aștept cu drag alte articole… chit ca nu comentez la toate, le citesc pe toate cu nerăbdare
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare mă bucură cuvintele tale și îți mulțumesc din tot sufletul că îmi ești aici! Te îmbrățișez!! 🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci de la Potecuță ni se trage!!!! 😀 Kidding! Eu n-am aflat nimic nou despre tine citind cele de mai sus. Ești aceeași talentată și sensibilă Cristina pe care o știu de la mijloc de ”Fericirea dintr-o clipă”. Mulțumesc pentru link-ul spre… pierderea mea de timp favorită :). Sper că știi că și mie îmi fac plăcere schimburile noastre de idei. Și mai sper să pornești într-o Aventura care sa te impresioneze in mod neașteptat și plăcut. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Şi ce mă mai mândresc că sunt şi eu „vinovată” de asta, Jo! Că uite cum ne răsfaţă Cri a noastră cu poveştile ei!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ești di_vină, Potecuțî!, zâci (aproapi) moldovianca cari sunt…😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Potecuță. Trebuie să-ți mulțumim. Uite cât de distrăm! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Potecuța noastră e di_vină, Jo! 😀 (Eu m-am născut la granița de sud a Moldovei și brăilenii mei vorbesc un pic cu accent „moldovinesc”, iar glumița aceasta cu „di_vină” este foarte folosită acasă la ai mei.) 🙂
Eu îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale ce exprimă întotdeauna cele mai bune gânduri care ar putea fi rostite, de parcă ai pătrunde în mintea interlocutorului, ceea ce te recomandă ca pe o foarte bună prietenă. ❤ În ceea ce privește Aventura, deja… de-abia aștept! 😉
ApreciazăApreciază
Adevărul e undeva la mijloc în legătură cu cât de bună prietenă sunt. Sunt o persoană destul de comodă și cu capul în nori câteodată. Mă critic pentru că am văzut aseară pe ecran un exemplu de prietenie adevărată. Am admirat personajul respectiv, dar recunosc că sunt departe de a fi ca el. Dar o vorbă bună nu strică niciodată. Iar la vorbe mă pricep. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A, păi… destul de comodă și cu capul în nori sunt și eu, mai mereu 😀 și, prin urmare, ne-am simțit că am semăna. 😉 Nu te mai critica, Jo, fiindcă perfecțiune nici nu există… până și o altă prietenă de-a mea, care-i pâinea lui Dumnezeu întotdeauna și cu toată lumea, nu poate fi mereu așa… Iar faptul că te pricepi la vorbe este un atu extraordinar!❤
ApreciazăApreciază
Imi place mult aceasta confesiune pe scurt – am aflat si lucruri noi, povestite cu naturalete si onestitate. Eu cred ca oricum ar alege cineva sa semneze niste versuri sau alte scrieri, ele vorbesc mai mult despre cel care le scrie decat ar vorbi pagini intregi de biografie. Oricum, alaturand ganduri si emotii scrise din suflet, se asaza piesele unui puzzle, usor-usor, al unui mister care este fiecare dintre noi, nu doar pentru cei din jur, ci in general, un mister al lumii. ❤ Mult spor in continuare pe acest drum, care are si el experientele lui diverse. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îți mulțumesc mult-mult, Ana! ❤ Într-adevăr, cuvintele noastre ne dezvăluie celorlalți exact așa cum suntem și întotdeauna, ne bucurăm să cunoaștem oameni care ne seamănă în gând și-n emoție, pe aceștia ajungem și să îi îndrăgim, instantaneu, doar din cuvintele lor, pe care le-au așternut, cu dragoste, pe hârtia electronică. 🙂 Mi-a plăcut tare mult comparația spiritului universal cu puzzle-ul, a cărui completare chiar ne dă sentimentul acela de împlinire, atunci când fiecare piesă e la locul ei. 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce fain❤️tocmai îți scrisesem și pe blogul Anei că abia aștept articolul tău pe tema asta. Iată ce bine funcționează telepatia 😁 Îmi place mult ceea ce faci, cum scrii, sinceritatea și, mai ales sensibilitatea ta 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că funcționează, Diana! 😁
Îți mulțumesc din toată inima și cred că ai înțeles că și eu ador să te citesc, stilul tău este fascinant și din felul tău de a fi așa de organizată îmi doresc din tot sufletul să mă inspir. Tare mă bucur că ne-am cunoscut pe aici!! 🤗❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, am înțeles ❤ Mulțumesc mult, mă bucur să am așa oameni aproape (deși doar virtual)!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos articol! Felicitări pentru blog, dragă Cristina și mulțumim că ne împărtășești bucăți din suflet!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îți mulțumesc din suflet, dragă Ștefania și cred că abia acum, citind acest articol, m-ai înțeles de ce nu-mi mai doream să comunic pe mail. Te îmbrățișez cu drag!!
ApreciazăApreciază
Sigur că am înțeles, nu-ți face griji. Nu m-am supărat și nici nu am luat-o personal. Încă de atunci am realizat că ai avut o decepție. Te înțeleg perfect. Și-mi pare tare rău pentru experiențele neplăcute prin care ai trecut. Ai o hipersensibilitate aparte, mă regăsesc în multe dintre postările tale.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De fapt, am avut două decepții… Deși mă fripsesem o dată, m-am lăsat amăgită și a doua oară, de cineva tare priceput în a o întoarce din condei, a-mi contrazice convingeri și… Ce mai, m-a păcălit! 😀 Îți stă mintea-n loc, cum se spune, de cât de inventivi pot fi seducătorii aceștia și nu renunță, ci se țin și luni la rând scai de capul femeii, apelând la o mulțime de tactici, care mai de care, de ajungi să crezi că ar fi ceva în neregulă cu tine, de respingi o iubire atât de mare, pe cineva frumos cu adevărat și într-atât de îndrăgostit, încât îți oferă (negru pe alb) totul! 😀😀😀 Până când îi răspunzi și tu (tot negru pe alb) OK! Și atunci, magia se stinge, iar el se retrage, cu o scuză penibilă.🙂 Cum să nu îți bulverseze mintea, de ajungi să sufli și-n iaurt..?
Îți mulțumesc încă o dată, Ștefania, și chiar mă bucur dacă unele dintre postările mele îți plac, fiindcă te-ai regăsit în acestea! Și că nu te-ai supărat 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Off… îmi pare rău, așa sunt unii oameni – cred că pur și simplu îi incită jocul seducției. Ai grijă de tine 🤗. Cu mare drag. Mulțumim pentru cuvintele frumoase!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da… așa cred și eu. De aceea, mi-am propus să nu mai privesc în urmă, ci doar înainte, concentrându-mă pe tot ce-i frumos și bucurându-mă de dialogurile cu oamenii buni. Pe ceilalți nu ai cum să îi schimbi și nici măcar să îi convingi că nu fac bine și că fac mult, tare mult rău. Nu poți, nu, fiindcă jocul seducției e un instinct primar care, pe ei, îi domină, satisfăcându-i. Asta am înțeles, într-un final.
Îți mulțumesc mult-mult, încă o dată! 🤗❤
ApreciazăApreciază
Pentru puțin, dragă Cristina. Ai grijă de tine și de inima ta. ❤️ 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤️🤗
ApreciazăApreciază