E dis-de-dimineață
ș-afară, parcă-i ceață.
Dară, în suflete, ne este
bine și ca într-o poveste.
*
Căci poveste-i, dar și-un drum,
ce se naște dintr-un vis, acum,
în mințile curajoase, optimiste,
preocupate să nu mai fie triste.
*
Un vis alb, sau roz, o nouă nebunie,
ne scaldă într-o curată, vie bucurie,
când, cu speranța că va fi mai bine,
clădim construcții noi și din ruine…
*
Ce minunat ar fi dac-am putea
tot anul ăsta să o ținem doar așa!
Să ne iubim pe noi, dar și pe ei,
pe ceilalți din jur, nu zic de Zei.
*
Iară la anu’ care, iarăși, va veni,
să continuăm la fel și zi de zi,
clipele fericite să le tot înmulțim,
un Rai, din visuri, să înmugurim.
***
12 răspunsuri la „Vis de ianuarie”
Frumos ai zis: un vis, o noua Nebunie, ne spală-n bucurie
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Gia! ❤
Muza a fost darnică…😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sperăm că va fi aşa. Avem nevoie să fie aşa! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Că bine zici, Potecuță, chiar avem nevoie și numai de noi depinde să fim exact așa! Totul e să ne amintim și în momentele în care suntem tentați să… nu mai fim. 🙂 Și aici zic de mine, fiindcă mi s-a întâmplat să aleg și așa, involuntar, concentrându-mă doar pe propria-mi suferință și uitând că nu numai pe mine și pe cei implicați ne afectează atitudinea asta, ci și pe alți oameni buni și nevinovați, din jurul nostru… 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suntem facuti din vise, sentimente si din lumina,
Lut framântat de-o mâna geniala-ntr-o gradina,
Fapturi sensibile, rational-sentimentale geniale,
Expresii, sunete, simboluri ale Dragostei Universale.
O dupa amiaza binecuvântata, sublima, 0 (9)Noua, minunata, magica saptamâna, draga Cri*S.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase versuri, Iosif..! 🙂 Și-ți mulțumesc din suflet, asemenea și ție!!
ApreciazăApreciază
Eheeiiiii, ce bine ar fi, daca ar fi 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa mi-am zis și eu, Cristi, și mai cred că se și poate, fiindcă am cunoscut oameni care și-au făcut din a fi doar buni un stil de viață. 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un vis frumos, Cristina. Ar fi bine de s-ar împlini. 💮
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar fi minunat, Jo, iar la împlinirea lui putem lucra fiecare dintre noi, câte un pic și cotidian. 🙂 Iar picul ăsta, cu siguranță, va crește…zi după zi. 💕
ApreciazăApreciază
Așa este!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗❤
ApreciazăApreciază