Din seria întâlnirilor reale cu oamenii cunoscuți virtual, la care țin atât de mult. Acum, cu Cristina. Foto arhivă personală
Întâlniri reale — Se mai întâmplă
Aceasta nu este o recenzie, întrucât eu doar ce am început să citesc această carte. Am ales să notez însă primele impresii, după ce am savurat (și nu exagerez deloc) cele dintâi capitole.
De mă întrebați de ce nu am răbdare s-o citesc mai întâi pe toată și abia mai apoi să vă povestesc despre carte, răspunsul este… Pentru că nu-mi doresc deloc să mă grăbesc, deoarece mă simt minunat în universul din paginile sale, ce-mi amintește de propria-mi adolescență. Și atunci o citesc pe îndelete și mă mai opresc -din când în când- amintindu-mi. Iar cuvintele Issei sunt ca un izvor de energie al acelor vremuri, care se revarsă acum în prezent, redeșteptându-ne trăiri pline de farmecul indubitabil al acelor ani.
„Și, pășind pe vârfuri în altarul cuvintelor, m-am reîntors în casa veche a scrisului, încercând să adun într-o carte fragmente din jurnalele mele cândva secrete cu unele reîntâlniri peste timp și cu percepții noi – sau tot vechi… – asupra oamenilor și întâmplărilor din povestea vieții mele.”
Prin aceste câteva cuvinte ne introduce autoarea Issabela Cotelin în universul fascinant al unor ani plini de emoții și întrebări de cele mai multe ori fără răspuns. Dar și cu acei oameni mari frumoși spiritual, cum e și doamna bibliotecară Elena Smărăndescu, care și pe mine m-a cucerit pe loc prin răspunsul său superb… „nu-i nimic, putem să ne cunoaștem acum.”
Căci… „Viața așază câteodată lucrurile și stările într-un fel numai de ea știut.”
Pentru că… „Vine probabil un timp când ne-ajung doruri nedefinite.”
Și atunci ne întrebăm… „Oare ce magie îi face pe oameni prieteni din simpli cunoscuți…?”
Fiindcă, la fel cum simțea și Issa pentru Adi (prietena sa), eu însămi, citind-o, mai întâi pe blog iar acum și pe hârtie… „Am simțit imediat la ea o sinceritate rară și brută, de care am fost atrasă pe loc.”
Închei cu câteva cuvinte din paragraful la care am ajuns… „Greu e când copii atât de cunoscuți cândva îți devin oameni mari mai străini decât străinii. Frumos e, în schimb, când copii de care habar nu aveai îți ajung la suflet ca o întâlnire ce trebuia să fie într-o zi.”
Ba nu, mai bine, hai să transcriu și câteva dintre gândurile încântătoare ale liceenei Issabela, ce-și nota în al său jurnal… „Am și doi colegi de clasă; unul blond, căruia-i lipsește un dinte din față, parcă seamănă cu verișorul meu, Alin. Celălalt e puțin mai mare și nu seamănă cu nimeni. Sunt simpatici.”
***
Dragă Issa.
Îți mulțumesc că exiști și că ai ales să ni te dăruiești prin cuvinte! Acum -din fericire- și tipărite, pentru că… „Nu știu alții cum sunt, dar eu” prefer să te citesc dintr-o carte. 🙂
Te îmbrățișez cu sufletul! ❤
Fericirea dintr-o clipă 
14 răspunsuri la „MACII SUNT ÎNTOTDEAUNA ROȘII”
Mulțumesc frumos, Cris, pentru gândurile tale bune, ți le întorc, deocamdată virtual, cu drag 🙂
ApreciazăApreciază
Cu mult drag, Issa, și la rândul meu, îți mulțumesc pentru gânduri și cuvinte! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te–am văzut ieri la Issa, deja. Și v-am invidiat. 😘❤️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
A fost cu adevărat foarte frumoasă întâlnirea noastră, Ina. E altceva când vorbești cu cineva față în față, chiar dacă porți mască. 🙂
Îți mulțumesc! 😘❤️
ApreciazăApreciază
Mă bucur pentru tine că ai întâlnit-o, pentru ea că te-a întâlnit, pentru tine că ai cartea și tot așa.
Aștept să văd ce fac cu munca, să știu la ce adresă o comand 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Potecuță! 😊
Cartea e o minunăție vie 🙂 , pe care abia aștept să o citesc în continuare.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și eu îți mulțumesc iar, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am văzut cartea pe un alt blog. Am plecat de acolo să caut editura și m-am incurcat in increngătura internetului. După aceea n-am mai reușit să mă întorc nici pe blogul respectiv. In fine… intrebarea mea este: există pe undeva o variantă electronică a cărții Issei?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu, Jo. Doar Issa ți-ar putea răspunde. Eu prefer varianta tipărită, așa că n-am fost curioasă dacă ar exista și în format electronic. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mai văd de mult să citesc carte tipărită fără ochelari. La e-reader pot să fac fontul cât doresc de mare. In plus, intră mai bine in geantă. 🙂 Oricum la poștă nu m-ai fi prins nici picată cu ceară. Nu-mi rămâne decât să aștept vremuri mai bune. In orice caz, Issa, te-am remarcat drept o persoană talentată, cu multa imaginație. Sunt convinsă că romanul (?) ar fi o lectură plăcută.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, Jo, e roman și-i o lectură extrem de plăcută. 🙂 Mă bat cu Georgiana, verișoara mea, pe carte. Dacă aș fi știut, o rugam pe Issa să-mi aducă două. Nici eu nu mai văd fără ochelari de aproape un an, cred. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vezi să nu incerci un e-reader, că n-o să te mai intorci niciodată la cuvântul tipărit. 🙂 Este păcat. Am o bibliotecă mare, mare… o să le rămână nepoților mei…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu încerc pentru că nu-mi plac ecranele 😀 și sper să se tot publice cărți tipărite pe hârtie (bineînțeles, reciclată) cât mai multă vreme de acum înainte. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am mai făcut-o și ebook, era vorba, pentru Amazon și prietenii mei din afară, dar, surprinzător, a mers așa bine și simplu cu poșta noastră, că momentan nu e nevoie. Ca să nu rămână că am lăudat poșta română 😀, vreau să specific cozile lor zilnice, cărora o să le dedic un eseu cândva…!
ApreciazăApreciat de 1 persoană