„Dopamina este cea care-mi dă motivația: EU VREAU!

Endorfinele îmi induc starea aceea de încredere în mine: EU POT!

Serotonina îmi consolidează sentimentul de fericire: EU SUNT (atât de bine)!!

–Cum îmi ajut organismul să le producă? Întrebarea s-a născut pe buzele mele, instantaneu, după ce am conștientizat sensul cuvintelor dinainte. Un răspuns mai excentric la aceasta ar fi: –Îndrăgostindu-mă! (😍) Însă acest deziderat îmi este oare la îndemână?

Iubirea ni se cuibărește în inimă numai atunci când ne regăsim într-un (și prin) alt suflet. E adevărat și că un astfel de eveniment fericit e posibil la orice vârstă, numai sufletul să ne vibreze, iar dovada indubitabilă o constituie buneii pe care-i vedem ținându-se de mână… ❤❤

Până și iluzia îndrăgostirii are același efect benefic asupra creierului nostru, numai că doare atunci când se destramă, ca orice vis frumos ce… nu s-a mai împlinit. Dar, la început, fie ea adevărată 🙂 ori închipuită 🙃, dragostea ne tot oferă de la motivație și până la o stare de încântătoare beatitudine.

Când te îndrăgostești, retrăiești cumva adolescența, întrucât copilul din tine își spune că poate avea încredere deplină în ceea ce simte și atunci te relaxezi total. Pe dată, realitatea ți se dezvăluie ca minunată 🦄, iar imposibilul devine, de îndată, nu doar posibil, ci și lesne de înfăptuit, cu inima ta cea plină de bucurie și recunoștință.

De aceea, mă întreb 🧐 oare cât de greu ar fi să ne păcălim mintea că iubim, iar creierul nostru să înceapă atunci a produce elixirul miraculos…? 🌈 Nu, n-am înnebunit, ci doar am un gând năstrușnic. De unde până unde? Mai întâi, pentru că, se știe, mintea omului e maleabilă. Dar și fiindcă eu am cunoscut pe cineva, care cunoscuse pe altcineva, un om inteligent, ce crea în mintea sa astfel de fantezii, ca substitute ale unei realități prea dramatice. Și făcea asta folosindu-și numai creativitatea și imaginația, doar limitele celei din urmă tind către… infinit, nu-i așa? 🧚‍♀️

(articol de Georgiana Puia)