Și a venit seara mult așteptată a balului. Când am pășit emoționată în salon, toți cei deja prezenți acolo m-au întâmpinat cu urale, iar eu m-am simțit mai fericită ca niciodată. Privirea mea, însă, îl căuta febrilă pe Enzo, întrucât mi se spusese că și el se va număra printre oaspeți. În clipa în care ochii noștri s-au întâlnit, a fost exact ca-ntr-o poveste, căci mi se părea că toată lumea din jur s-a făcut nevăzută, dintr-o dată, și am rămas doar noi doi, uniți printr-o privire. Nu știu dacă ați trăit vreodată acest sentiment de împlinire numai prin simpla prezență a unui alt suflet, dar dacă da, v-ați reamintit -cu siguranță- și de bucuria deplină a acelei clipe, care mie-mi părea de-a dreptul magică.
Trăirea aceea intensă m-a făcut să mă simt ca-ntr-un vis frumos, ce iată cum se-mplinea în mod miraculos. Nu-mi mai pot aduce aminte cuvintele ce ni le-am spus în acele prime momente ale reîntâlnirii noastre, ci rememorez numai emoția resimțită și cum -mai apoi- eu treceam printr-o multitudine de stări de spirit, pe măsură ce Piano îmi povestea despre sine, adică ce mai făcuse el. Deodată, se opri și exclamă, râzând…
-Dacă te-ai putea vedea acum, scumpa mea Cici! Pe fețișoara ta, iubito, citesc o întreagă gamă de emoții! De când am început să-ți povestesc, aceasta se schimbă încontinuu, ca la copii! Ai un chip ca de înger, draga mea, și realizez acum cât de dor mi-a fost de tine!
-Și mie de tine, dragul meu, dar spune-mi mai departe, te rog, iar eu te voi asculta ca… un copil cuminte!, i-am răspuns nerăbdătoare să-i sorb și în continuare vorbele, sperând că acestea vor culmina cât mai aproape de acel deznodământ fericit pe care mi-l doream.
Însă el demult visa că noi vom dansa împreună mai întâi, după cum ne mai învârtisem în ritm de vals și altădată, când eu eram doar o copilă, iar el – un student la Arhitectură, venit în vacanță acasă. Și m-a luat de mână, iar apoi am dansat, Doamne, ce-am mai dansat și cât de bine mă simțeam să dansez cu el, fiindcă mă conducea cu atâta grație și eleganță, încât aveam sentimentul că abia ce atingeam pământul…
Și cât de minunate mi-au sunat cuvintele unui văr de-al meu care, privindu-ne valsând, a rostit…
-Ce pereche frumoasă!, iar partenera sa l-a completat pe dată, confirmându-i spusele…
-Sunteți tare frumoși amândoi, dragilor, și vă stă atât de bine împreună!!
Când ne-am oprit din valsat și eu eram mai fericită decât credeam că aș mai putea fi vreodată, Enzo m-a condus către o sofa, pe care ne-am așezat împreună, pentru a povesti în continuare. Întrucât nu-mi amintesc niciun cuvânt prin care el mi s-a destăinuit, vă voi reda istoria lui din perspectiva mea și -bineînțeles- prin prisma percepției unei inocente, căci nu doar chipul îmi era ca de copil, ci și spiritul. Da, și avea să-mi rămână astfel nu doar până la acea vârstă, ci și mult mai departe în timp, de-a lungul a încă vreo trei decenii de viață. Exact așa am fost eu, un suflet de copil pentru mai mult timp și, în sinea mea, vă recunosc, mă simt -în continuare- un spirit tânăr.
Revenind la povestea lui Piano… vă amintiți ziua în care el mi-a prezentat-o pe Giulia ca pe alter-ego-ul său feminin? Ei bine, în realitate lucrurile nu stăteau deloc așa, ci totul era într-atât de complicat, încât lui i s-a părut că această minciunică parțială ar fi cea mai simplă cale de a ieși onorabil din acea situație și, desigur, fără a da prea multe explicații, niciuneia dintre noi. Adevărul era doar un pic altfel, credea Lorenzo pe atunci, însă -mai apoi- viața i-a revelat că se înșelase amarnic, sau, după cum ar fi zis nenea Iancu, erau tare învolburate… „ale tinereții valuri”. Căci încântătoarea sa Giulia era o actriță, de îndată ce interpretase magistral un rol în propria-i viață.
Tinerei femei i se părea a fi extrem de important să-și întemeieze cât mai curând o familie a sa, iar Piano i-a părut -desigur- un viitor soț ideal, fiind nu doar un bărbat fascinant, ci și un om bun cu adevărat. Pentru ea, în acel moment, nu mai conta că Enzo îi e opus ca personalitate, sau orice altceva în afară de măritat. Cum era de așteptat, a obosit după un timp să mai fie altcineva decât ea însăși. Lorenzo, inițial, a fost ca paralizat mental și emoțional, căci a aflat și că el împreună cu Giulia vor avea un copil. Nu era pregătit nici să devină tată atât de curând. Cu toate acestea, a luptat ca un viteaz cu sine însuși, adică și-a luat propria viață în piept și i-a rămas alături soției sale și băiețelului ce a venit pe lume. Un timp, s-a cam lăsat în voia valului vieții, concentrându-se doar pe prezent, la cum poate fi acesta rezolvat, exact ca o ecuație din matematică. Mai apoi, odată cu finalizarea studiilor universitare, socrul său l-a luat sub aripa-i protectoare, căci era și el tot arhitect, având chiar propria-i firmă și se simțea nespus de fericit să aibă un ginere atât de inteligent și de creativ, ce va proiecta pentru biroul său de arhitectură.
-VA URMA-
Fericirea dintr-o clipă 
18 răspunsuri la „Piano (6)”
Mi-ai amintit de cuvintele de iubire ale Domnului adresate multimilor ce-L ascultau:
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu !
Sa-ti fie toate zilele sublime si senine, învesmântate în pace, bucurie si Lumini Divine, draga Cristina !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc pentru prea frumoasa-ți urare, dragă Iosif, și răspund la fel: Fie ca și zilele tale să fie binecuvântate cu toate cele pe care mi le-ai dorit tu mie!
ApreciazăApreciază
Frumoase sunt plasmuirile gândurilor inimii, iubitoare de Viata si frumusetile creatiilor Ei !
O seara binecuvântata si vise cu… „a fost odata ca-n povesti”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, Iosif!
Așa este, frumoase sunt ale inimii gânduri…
O zi de vineri superbă îți doresc eu acum!
ApreciazăApreciază
Of, viaţa… nu poate fi tot timpul ca-n basmele noastre. Oare de ce?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu, Potecuță! Dar e tare trist că mai mult nu e decât e… Sau poate că basmele reprezintă doar un refugiu al minții, care se odihnește citind cum totul decurge lin și finalul va să fie, întotdeauna, fericit.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
❤
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat, Issa, „mereu, mereu aceeași dramă”…! Știam melodia și îmi plăcea, îmi place, după cum nici vocea ce-o interpretează nu-mi e indiferentă, mai ales la vremea colindelor… 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hmm… Deci Enzo s-a insurat? Cat timp a trecut de la intalnirea intamplatoare intre Cici si Enzo & Giulia? M-am incurcat in cifre? 🙂 N-ar fi prima oara…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Au trecut (aproape) patru ani și jumătate de la acea întâlnire. 🙂
ApreciazăApreciază
Now it makes sense. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wait! Si Cici n-a mai intalnit pe nimeni intre timp? Si eu care credeam ca timpul le vindeca pe toate… Imi parea in ajunul balului, la fel de neconsolata ca in ziua in care Enzo i-a frant inima.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se pare că timpul vindecă doar uneori când este vorba de iubire. Cu siguranță, ai mai întâlnit și tu prin cărți, ori filme, văduvi ce nu și-au mai refăcut viața, pentru că-și iubiseră prea intens perechea și nici nu mai concepeau un alt partener de viață. Sigur că ea nu era văduvă, dar era îndrăgostită și, astfel, confuză.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum inteleg de la cine ai mostenit latura romantica. 🙂 Apropo de iubiri intense… intr-o zi cand te simti mai curajoasa, incearca filmul acela cu Audrey Tautou. 🙂 Dupa ce vizionezi filmul ramai cu povestea de dragoste, nu cu ororile razboiului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi se tot spune că sunt copia mai tânără a bunicii, care dealtfel m-a și crescut, educat, până la majorat, când am plecat la facultate. 🙂
Jo, să nu te superi, te rog, dar nu mai încerc să văd filmul, nefiind deloc pe gustul meu, nici măcar scenele ce se voiau romantice (de la început) nu mi-au plăcut. De astă dată, nu ne-am mai potrivit la gusturi. 😘
ApreciazăApreciază
Nu, nu ma supar. 🙂 Din punctul meu de vedere e pierderea ta. Dar, fireste, sunt multe de vazut si citit pe lumea asta. Si timp putin. Asa ca este firesc sa fii selectiva. Dar tot o sa-ti amintesc de film daca mi se iveste ocazia. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc! ❤
Oricum te citesc și îmi tot zic… Sună bine, îl trec la „de văzut”. Și mi-au plăcut multe dintre cele recomandate de tine, aproape toate, iar acest aproape e pentru că uneori nu am dispoziție pentru un gen anume. Alteori, da. 😁
ApreciazăApreciat de 2 persoane