M-am trezit cu zâmbetul pe buze în acea dimineață, datorită visului frumos pe care Cerul mi-l trimisese în noaptea dinaintea zilei în care urma să împlinesc 22 de ani: …Se făcea că mă aflam undeva într-un vârf de munte și admiram de acolo priveliștea încântătoare ce mi se desfășura dinaintea ochilor. La orizont, zăream până și marea cea învolburată, iar pe nemărginirea apei, se profila și o corabie cu pânze, ce tot dispărea și reapărea dintre valurile înspumate. În visul meu, nu mai eram Patricia, o pământeană, ci o zână din povești și, dacă-mi doream, puteam zbura pe aripi de gând, pe deasupra codrilor, munților și chiar a norilor, până foarte aproape de acea corabie călătoare. Mi-am înălțat de îndată brațele și, imediat, tălpile mi s-au desprins de la sol, eu ridicându-mă, liberă ca o pasăre în zbor, către văzduhul infinit și albastru.

Destinația îmi era acea corabie din zare, dar nu mă grăbeam să ajung acolo, bucurându-mă, pentru început, de trăirea magică pe care doar zborul i-o poate oferi omului, fie omul acesta și… o zână fermecată. Pluteam așadar pe deasupra norilor, cu brațele desfăcute ca aripile unui condor și mă minunam de frumusețile pe care Pământul și le înfățișa ochilor mei vrăjiți de acele culori fascinante, de lumina din curcubeie și străluciri de ape curgătoare.

Deodată, la capătul unui curcubeu, apăru o minge de foc, ce se tot lărgea și care mi-a atras de îndată privirea, căci se afla chiar deasupra corăbiei mele, dar acea corabie nu se mai vedea acum, înghițită, desigur, de adâncurile cele întunecate…. Vitează și curajoasă cum sunt, m-am grăbit acum spre acel orizont portocaliu, care mi se deschidea întocmai ca un portal către o altă lume, pe care -bineînțeles- eram dornică s-o explorez. Știam că e doar un vis, așa că nu aveam absolut nicio temere, doar descoperisem o cale prin care m-aș fi putut trezi instantaneu, dacă asta mi-aș fi dorit. Care era aceea? Una simplă de tot: aș fi strâns tare din ochi și m-aș fi deșteptat…de îndată!

Numai că, deși zburam cu toată viteza, norul de foc se îndepărta la rândul lui, din ce în ce. M-am oprit, contrariată. Din valuri, am observat atunci cum ieșeau niște creaturi ce păreau a fi oameni, dar se vedeau străvezii ca niște spirite din ceață colorată, iar una dintre acestea semăna cu… Piano.

-Enzo!, l-am strigat, iar el m-a privit și, întinzându-și brațele către mine, a rostit:

-Cici dragostea mea, mă poți salva, dacă vrei, salvează-mă!!, iar eu m-am avântat în zbor spre el și cu toată viteza, bineînțeles.

Am ajuns într-o clipă alături de iubitul meu Lorenzo și l-am îmbrățișat strâns, fiind surprinsă că el nu mai era din eter acum, ci avea și un trup, era din carne și oase, căci îi simțeam și căldura ființei sale. Dintr-o dată, nici eu nu mai eram o zână, ci pământeană din nou și noi amândoi ne aflam cu tălpile pe pământ, într-o poiană roz, plină de flori încântătoare, ce miroseau îmbietor. Ne-am zâmbit fericiți unul celuilalt și am început a alerga mai apoi, ca doi copii, ținându-ne de mână.

***

Cum să nu mă trezesc zâmbind dintr-un vis atât de frumos? Numai că, în secunda doi, realitatea m-a lovit, ca o măciucă, drept în moalele capului, realizând că el este, în acel moment, alături de Giulia. Am tras aer în piept, adânc și involuntar, ceea ce m-a ajutat să alung tristețea care se pregătea să-mi dea năvală în suflet și, în același timp, să-mi opresc și lacrimile, în care deja îmi înnotau triști ochișorii…

Din fericire, în clipa imediat următoare, ușa camerei mele se deschise larg și Măriuca, nepoțica mea de numai trei anișori, intră ca o vijelie, sărind peste mine în pat, cum făcea ea întotdeauna, și apoi, entuziasmată foarte, îmi zise pe nerăsuflate:

-Te așteaptă o surpriză maaaaareeee! Vrei să știi care, zi-mi, ai vrea? Nu pot să-ți spun, că am promis, dar dacă insiști, am să-ți spun…deci…insiști?

-Păi, iubita mea, dacă ai promis…, începui eu a-i răspunde.

-A zis mămica și mamaia să-ți spun, dar doar dacă insiști. Zi că insiști, te roooog!

-Îmi dai voie, înainte de a insista, să-mi dau cu apă pe ochi, nu-i așa?, am întrebat-o, chicotind amuzată.

-Îți dau voie, dar grăbește-te!, a exclamat, punând și acel botic al ei, adorabil dealtfel, iar mai apoi a continuat… Dacă ai ști ce-i, nu m-ai mai lăsa să aștept, e cevaaaa…

-Bună dimineața, scumpa mea Cici, și… La mulți ani, iubire!, se auzi atunci vocea caldă a mamei mele, din cadrul ușii, iar apoi i se adresă Măriucăi cu… Dar ce cauți tu aici, ștrengăriță mică, sper că nu ai trezit-o pe mătușica ta?

-Mulțumesc, mămico, mulțumesc din suflet și nu, nu m-a trezit, ci eram trează când a intrat îngerașul! Merg să dau cu apă pe ochi…mă scuzi, te rog, doar cinci minute?

-Pui drag, dar nu te grăbi, ci spală-te și pe dinți, după cum va face, desigur, și Măriuca, nu-i așa, îngeraș scump?, i se adresă mama copiliței, după care continuă cu… Noi două și Mița te vom aștepta cuminți în sufragerie, iar tu să cobori când ești gata!

Apoi o luă de mână pe fetiță și ieșiră amândouă din cameră, iar eu am zâmbit fericită, uitând pe dată atât de vis, cât și de orice altceva, în afară de bucuria anticipării surprizei ce mă aștepta, căci eram tare curioasă care ar putea fi aceasta, recunosc.

Nu vă mai țin ca pe jar, ci vă dezvălui că surpriza consta, de fapt, într-un ansamblu de surprize, căci ai mei organizaseră un bal, ce urma să aibă loc chiar în seara aceea și iată că mi se dezvăluia abia în această dimineață printr-un cadou mult râvnit: o rochie cu broderie argintie, ale cărei mici smaralde încrustate se asortau minunat ochilor mei. O admirasem îndelung în vitrina unei case de modă, de câte ori treceam pe acolo, dar știam că e mult prea scumpă pentru a o avea, vreodată, altcumva decât în visurile mele. În plus, la acel bal, dragii mei, urma să-l revăd pe Enzo, iar acestea nu erau singurele surprize ale serii. De aceea, permiteți-mi a vă dezvălui pe rând și mai în detaliu cum s-au desfășurat toate acele evenimente care mi-au schimbat cursul vieții.

***

-VA URMA-