A fi sau a nu fi curajo(a)s(ă)?

Zilele trecute, am citit la Ane, pe pagina sa, o propunere de leapșă, dar pentru că se intitula Curaj!, n-am îndrăznit s-o preiau de acolo, zicându-mi că -poate- nu toate personalitățile mele și-ar dori să ne dezvăluim și, de aceea, eu-ul total (în care m-am adunat) oscilează. Ba, mi-am mai găsit și scuze de genul… Nici Ane n-a răspuns, ci doar a lansat provocarea, ceea ce-mi spune că-i într-adevăr un test de curaj, doar începe și cu: „Dacă aveți timpi morți, testați-vă curajul. Republicați, pe pagina voastră.”

În această dimineață, însă, mi-au plăcut atât de mult răspunsurile Issei, încât m-am simțit, dintr-o dată, motivată să preiau această leapșă și am comentat acolo, ca să-mi fie un fel de angajament, fiindcă, la cât mi-s eu de nehotărâtă, m-aș fi putut răzgândi în minutul doi, păi nu?

Prin urmare, iată-mi răspunsurile, precedate de întrebările Anei, dar și de iconițele din fața acestora, care iar mi-au plăcut mult, fiind în consonanță cu cuvintele ce le însoțesc…

! – nume real? Același ce apare și pe aici. Inițial, mă semnam Qis, iar povestea acestui prim pseudonim ar fi următoarea: Când băiețelul unor prieteni de ai mei avea 3 sau 4 ani, mă saluta cu… „Bună, Chis!” (în loc de Cris, firește), iar mie tare mult îmi plăcea cum sună acest diminutiv, rostit de un copilaș ca el și -mai apoi- de surioara lui mai mică. Cum Qis se aude exact la fel (și are în componență Qi-ul, ce înseamnă „suflare” în cultura tradițională chineză), l-am ales pe dată, căci eu, la acea vreme, eram și interesată de acest Qi, simbolul energiei în mai multe culturi orientale.

✺ – culoarea ochilor? Verzi se văd de la distanță, iar de aproape, irisul meu e format din cercuri concentrice, ce au, de la exterior către pupilă, culorile: albastru, cenușiu, galben, portocaliu, maron. Da, știu că vă pare la fel de straniu ca și numele Qis, dar exact așa arată și cred că se asortau unei personalități virtuale multiple, cum era a mea. Dar nu mai este, așa că trag speranță că și ochii mi se vor uniformiza și schimba poate într-un verde-cafeniu, nuanța ce doar par acum a o avea.

✁ – păr? Șaten deschis, tuns foarte scurt, în acest moment, căci sunt inconsecventă de felul meu și tot testând culori pentru podoaba capilară, uneori, doar cu foarfeca mai pot repara. Din fericire, îmi stă bine și așa, „băiețel”, fiindcă semăn la chip cu bunica mea paternă, ce a avut trăsături de copil până la adânci bătrâneți.

☿ – semn zodiacal? Sunt răcușoară și chiar mai fac un pas înainte, urmat imediat de cei doi pași înapoi. De când mă știu. Cu toate acestea, privesc în față și tot într-acolo mă îndrept. Doar când am de luat decizii vitale îmi e mai greu să mă hotărăsc, mai ales când sunt implicate sentimente. Iar asta-mi amintește de cuvintele unui prieten ce-mi spunea… „Când nu știu ce să aleg, mă destăinui mai multor oameni, întrebând pe fiecare dintre aceștia el ce ar face și de ce așa și nu altfel, fiindcă o perspectivă din afară e întotdeauna de ajutor. Abia după ce aud mai multe păreri, decid eu însumi.”

☃ – înalt / scund? Minionă sunt, dar cu tocuri am înălțime medie, numai că nu prea le port, decât ocazional și atunci le prefer ortopedice, fiind singurele ce-mi sunt și confortabile.

❅ – vreun sport? QilinGong am practicat ultima oară, deși sunt ani de atunci, era prin 2015, dacă nu mă înșeală memoria. Reprezintă un soi de arte marțiale, dar cu mișcări lente, ca de dans și chiar seamănă cu unul, având și fundal muzical. Executat corect, după terapeuții chinezi, sportul acesta ar vindeca și afecțiuni, de tot felul. Pe mine m-a ajutat să scap de o tuse ce mă chinuia de 3 spre 4 luni.

În prezent, mai fac doar gimnastica de dimineață, împreună cu o bunică de-a mea, care în curând (pe 7 septembrie), va împlini 86 de ani. Da, buna e în formă maximă și un model pentru mine.

✈ – hobby-uri? Ce-mi place mai mult? Mă bucură și relaxează scrisul, dar și plimbările, călătoriile, desenatul, croșetatul.

❤ – singur / luat? Îndrăgostită.

ツ – vreun animal de companie? Plușurile se pun? Dar copacii? Căci am plantat în două ghivece, de curând, câteva semințe de măr, lămâie și mandarină. Din acestea, au răsărit trei plăntuțe, ce sunt încă mici, așa că nu știu încă ce pomi vor deveni, dar îmi țin companie (ca niște pisoi) și mă bucură.

☂ – sezonul preferat? În fiecare primăvară, îmi spun că ador acest anotimp, în care natura se trezește la viață și e din ce în ce mai cald și mai verde. Apoi vine vara și se apropie concediul, dar și ziua mea, așa că-mi zic (ignorând canicula) că iubesc chiar și luna lui Cuptor. Când toamna cu roadele sale bogate se arată la orizont, iar apoi, în octombrie, coloritul frunzelor redevine fascinant, îmi spun că nu există o perioadă mai frumoasă. Și vine apoi iarna. Ați ieșit vreodată în viscol, să respirați acel aer proaspăt, ce numai atunci se simte? Ei bine, eu îl aștept tot anul și mă bucur când îl regăsesc, exact ca un copil, ce ar scoate și limba, să i se topească fulgii de nea pe suprafața caldă a acesteia. Ba mai e și Crăciunul tot atunci. M-ați înțeles, desigur, că-mi este tare greu să aleg.

✐ – tipuri de filme? În ultimul timp, am descoperit cât de mult îmi plac filmele și serialele cu canadieni. Ador felul lor liniștit de a fi, ce-mi readuce și mie pacea în suflet.

❣ – o zi importantă pentru tine? Ziua mea de naștere, când sunt mai emoțională decât de obicei și infinit mai sensibilă, așa că atunci mă bucur să-i am alături pe cei dragi, căci doar de căldură sufletească și cuvinte frumoase simt că aș avea nevoie.

☣ – fobii? Doar Covid19. Restul îmi par acum niște… copilării.

☠ – frici? Mă tem să nu rănesc, fără să vreau, conștientă că o pot face involuntar prin atitudine ori (ne)cuvinte. Și uneori mă gândesc atât de bine înainte de a acționa sau de a spune/scrie ceva, încât răspund după un timp mai îndelungat. Dar aleg să răspund întotdeauna.

✘ – urăști? Pe oameni nu-i pot urî, fiindcă mă gândesc că, adeseori, ne ia valul vieții pe sus și atunci nu mai putem controla situații, ori pe noi înșine. Iar asta se întâmplă încă din copilărie. Dar urăsc să tot repet o aceeași greșeală, neînvățând deloc din aceasta.

° – Ați fost vreodată aproape de moarte? O, da, și nu numai o dată. Ultima oară, ascultam muzică în căști, mergând pe stradă și…în timp ce traversam o străduță, m-am grăbit și împiedicat de o piatră din pavaj, aterizând în nas, ca bobocii, iar roata unei mașini s-a oprit chiar lângă fața mea. De atunci, nu mai ascult muzică decât acasă, lecția aceasta mi-am învățat-o.

♧ – medicamente? Iau doar dacă e musai, când mă îmbolnăvesc.

♠ – fumezi? Nu, dar am fost la un pas să iau tutunul pe la 18 ani și numai faptul că n-am îndrăznit să-i cer tatălui meu bani de țigări m-a oprit. Îmi aduc aminte cum, după doar o săptămână de fumat, eram amețită, intrasem într-un soi de sevraj, deși mai… blând.

♦ – alcool? Acum nu, dar este o alegere conștientă, căci ador…aromata vișinată. Probabil că și whisky-ul mi-ar plăcea, de l-aș gusta. Însă le zic nu amândurora, fiindcă am văzut cât rău pot face ambele pe termen lung.

❥ – orientare sexuală? Aceea considerată normală și aici, prefer să nu dezvolt subiectul, că-i vast și sensibil.

♚ – culoarea preferată a ochilor? Căprui, că-s ca ai lui.

♛ – culoarea părului preferat? Am citit că persoanele roșcate nu albesc vreodată. O fi adevărat? Dacă da, mi-ar fi plăcut să fiu exact ca Anne cu „e” la sfârșit.

♪ – ce muzică îți place? Uneori, ascult pop, alteori clasică, ori ușoară românească, în funcție de starea de spirit din acel moment.

✌ – trupe / cântăreți preferați? Madonna, Sarah Brightman, Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli, Cleopatra Stratan, Vunk.

❦ – caracter? Sunt extrem de sensibilă, dar mă sinucid numai virtual, din când în când, iar apoi tot renasc, la fel ca pasărea Phoenix, din propria cenușă. În viața reală, din fericire, am întâlnit și mulți oameni buni, care mai apoi mi-au devenit prieteni și-mi menajează suflețelul. Pe net, mai întâlnesc și oameni care -pur și simplu- fie nu mă plac, fie nu-mi înțeleg trăirile, dar pe care pot să-i evit, din fericire.

✿ – un fel de îmbrăcăminte? Prefer stilul Sport, fiind cel mai confortabil.

✬ – pictură, fotografie? Ambele îmi plac la fel de mult, însă, dacă trebuie să aleg, în ultimul timp, cea de a doua. Fac poze cu mobilul la flori, în principal. Dar și la apusuri ce taie respirația, ori la peisaje ce-mi par de vis.

Am fotografiat în comuna Șișești din Maramureș.

Dacă v-a plăcut această leapșă, vă invit s-o preluați cu încredere, fiind foarte distractivă și vă garantez că vă veți simți mult mai relaxați după ce veți răspunde la acele întrebări. Este cumva și o dublă formă de terapie, mai întâi prin scris, iar apoi prin chatarsis, această eliberare emoțională prin împărtășirea unor secrete. Și chiar dacă nu veți publica rezultatul final, tot merită exercițiul în sine, veți vedea!

44 de răspunsuri la „A fi sau a nu fi curajo(a)s(ă)?”

  1. M-am întors așa cum mi-am promis mie însămi 🙂 Data trecuta mă oprisem la ochii verzi. Sa știi, Cristina, că alesesem culoarea fustei tale in povestirea mea, inainte să aflu amănuntul ăsta despre tine. De aceea m-am și oprit din citit. Mi se pare fantastic ca instinctiv am ales culoarea verde care să se asorteze cu ochii tai. De fapt, culoarea verde este preferata mea. Mai imi place si combinația bleumarin-ie albă 🙂 , dar astea-s culorile controlorilor RATB. 😀 Mi-au placut copaceii tai de companie. Într-una din miercurile fara cuvinte, te rog sa postezi foto cu copăceii din ghiveci. Si peste 6 luni, din nou. Serios?! Tu, Cristina, ai fumat??!!!! Nu-mi vine sa cred! Cât de rebelă ești! 😀 Daca vrei sa stii, eu n-am fumat niciodată. Mi-a fost de ajuns sa-mi strâmbe nasul un damf de fum de țigară si mi-am spus că nu vreau să miros așa niciodată. Sunt hotărâtă de felul meu. Am invățat o chestie în facultate, după un examen la literatura engleză. După ce am terminat de scris subiectele, m-am apucat să recitesc și, la un moment dat, nu mai eram sigura de spelling-ul unui cuvânt. Il șterg si-l scriu altfel. Ajung acasa, verific in dictionar și ce crezi?! Era bine cum scrisesem prima oara. Pfft! Asta mi-a fost învățătură de minte. Primul cuvânt care-ți vine la vârful stiloului, acela-i cel bun. 🙂 Frica ta este ultima dintre fricile mele. Vorbește gura fara mine, zău! Ți le trântesc verde-n față de nu te vezi. Singurul regret pe care-l am după aceea este ca-mi dau seama că oamenilor puțin le pasă de ce cred eu. Intru apărarea mea, sunt la fel de dură cu mine însămi. Sunt cel mai aspru critic al meu, iar asta ajută când mă critică alții. 🙂 Orice mi-ar spune ei, eu deja mi-am spus de zece ori mai aspru. Ai ochi pentru fotografie. Imi place mult trandafirul printre conifere. Bravo!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îți mulțumesc din suflet, Jo! 💕
      Și mi se pare chiar reconfortant felul tău de a fi 😘 prin care-i spui omului exact ce gândești, sau mie îmi place, mai întâi, fiindcă sinceritatea este o calitate pe care o prețuiesc, iar al doilea motiv ar fi pentru că îmi amintești de bunica Patricia, care la fel, îi spunea omului verde-n față ce gândea. 🙂
      Spui că ești hotărâtă de felul tău, iar asta iar îmi place și sper să se ia 😁 căci eu tare mi-s nehotărâtă, după cum ți-am mai povestit. 😉
      Te rog, iartă-mă că am răspuns atât de târziu! Am avut un motiv întemeiat și prea dureros ca să vorbesc despre acesta. Te îmbrățișez cu sufletul, prietena mea dragă! 🤗

      Apreciază

      1. 💕 Toate trec până la urmă. Curaj! Te imbrațișez si eu.

        Apreciat de 1 persoană

        1. Privim doar înainte. Și cu optimism. ❤

          Apreciază

  2. Mi-ai tăiat respirația cu puritatea ta!

    Apreciază

  3. […] și ea cu spovedeala, (dar mi-a plăcut), după care două răcușoice au prins-o în cleștii lor Cristina și Aura. Preparatoarea acestei provocări este Anne care a avut mulți timpi și inspirație să […]

    Apreciază

  4. Ce frumos te-ai dezvăluit prin răspunsuri! Tare frumos!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Potecuță dragă! 🤗
      Mi-am dorit să spun și câte o poveste, măcar la unele dintre răspunsuri și chiar m-am simțit bine jucându-mă altfel. 😘

      Apreciat de 2 persoane

  5. Suuuper ai răspuns ! 😊
    Am râs la câteva întrebări, iar la cea cu fobiile, am căzut pe spate, nu glumesc😅😅😅

    Sunt interesante aceste provocari și chiar poți învăța lucruri faine din modul în care fiecare persoană poate vedea lucrurile..
    Și eu o s-o preiau.
    Mi-a plăcut mult și fotografia cu trandafirul.
    Duminică frumoasă, Cristina 😊

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😀😀😀 Păi doar de Covid19 ne mai temem acum cu toți, nu-i așa? 🙃

      Îți mulțumesc, Stef, și ai dreptate, sunt extraordinare aceste provocări, prin ele ne cunoaștem mai bine și pe noi înșine, bucurându-ne să descoperim și puncte comune cu toți prietenii de aici. 🤗
      Fotografia, din fericire, o aveam salvată pe Facebook, altfel aș fi pierdut-o în urmă cu cca o lună, când mi-am reinstalat sistemul de operare pe computer, fiindcă nu mai mergea deloc. Mai am și altele, tot cu flori de la acea excursie din Maramureș și le voi aduna pe toate într-un articol la Miercurea fără cuvinte. 🙂

      O duminică superbă să ai și tu, Stef! 😊

      Apreciat de 1 persoană

  6. salutari bunicii! ♥️ ( rac si eu! te imbratisez!)

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, tocmai i-am transmis salutările! Răspunde la fel ❤ Aceleași îmbrățișări călduroase și de la mine! Noi racușoarele ne simpatizăm instantaneu, când ne întâlnim. 😘

      Apreciat de 1 persoană

      1. sunt perfect de acord! cu drag!🤗

        Apreciat de 1 persoană

  7. Am citit cu mare plăcere. Minunat.
    Eu mi-am rezervat dreptul, de a trage concluzii, nu despre răspunsuri. O republic pe pagina mea, într-o zi…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îți mulțumesc, Ane, mă simt tare bine să aflu că ți-a plăcut și sunt tare curioasă acum care sunt acele concluzii… 🙂
      Te îmbrățișez și îți doresc să ai o zi frumoasă! 😘

      Apreciat de 1 persoană

      1. Mulțumesc mult,Cristina!
        Sa ți fie ziua plăcută.💖🌹🌞

        Apreciat de 1 persoană

  8. Nu citesc! Nu citesc nimic! N-ar fi cinstit ca in 2071 tu sa intalnesti o necunoscuta, iar eu sa stiu atatea despre tine. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa e, Jo, nu ar fi chiar corect, dar poate că vei prelua și tu leapșa, iar atunci, fi-va simetrie. 🙂

      Apreciază

      1. Nah! N-are nici o legatura cu blogul meu. Blogurile voastre sunt mai simpatice. Dupa ce scriu ce am de scris 🙂 ma intorc sigur si citesc postarea de azi. Promit! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        1. Jo, nu e cazul să promiți, căci pe aici doar ne relaxăm și citim numai când avem timp și dispoziție pentru acele cuvinte scrise. 🙂 Să ai spor la scris! 😘

          Apreciază

          1. M-am exprimat gresit. Promisiunea mi-am facut-o mie insami. Imi plac lepsele voastre. Sunt nostime si frumos scrise. O placere sa le citesti.

            Apreciat de 1 persoană

            1. Mulțumesc, Jo, însă dacă pagina ta este doar despre filme și seriale, iar o leapșă nu s-ar asorta, oare cum vei face cu acea poveste, pe care zici că o vei scrie, publica? 🙂 Eu cred că toți prietenii tăi ar fi încântați să te cunoască mai bine printr-o autocaracterizare cum este cea din leapșă. Și mie mi-ar plăcea nespus de mult să te citesc și, cu siguranță, va fi tot o delectare pentru spirit, fiindcă tu scrii foarte-foarte bine! 😘

              Apreciază

            2. Ha! Crezi ca m-ai prins? Nici o sansa. 🙂 Unul din motivele pentru care nu sunt poeta este faptul ca sunt practica pana in varful degetelor. Mi-am pus si eu intrebarea asta si i-am gasit raspuns. O sa vezi. 🙂 Cat despre ideea ca cititorii mei ar fi incantati sa ma cunoasca mai bine, afla ca blogul meu e foarte popular in India. 😀 Asa ca…

              Apreciat de 2 persoane

            3. 😀😀 Nu-mi place să mă laud, însă și eu am aprecieri chiar și din Filipine, așa că ne batem pentru titlul de Miss Popularitate 😉 😊 😇
              Abia aștept să văd, de fapt, să citesc povestea imaginată de tine, așa că îmi voi face timp să o scriu pe a mea, pentru a le publica mai curând. Bine? 😘

              Apreciază

            4. Bine! 🙂 Blogul meu are posibilitatea de a programa o postare. In loc de „publica imediat” alegi „Schedule post – programeaza” si introduci data si ora la care vrei sa fie publicat articolul. Propun sa alegem de comun acord o zi si o ora, sa apara postarea automat, chiar daca suntem pe drum, vorbim la telefon cu o cunostinta sau tocmai ne-a chemat seful la o sedinta. Cum iti suna asta? Te descurci cu programarea publicarii povestirii?

              Apreciat de 1 persoană

            5. Îmi amintesc cum și pe mine mă întreabă dacă public imediat, sau programez, așa că mă voi descurca zic. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            6. Super! Asa ramane! Anunta-ma cand esti gata, atunci. Spor la treaba. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            7. Ok, te anunț. 🙂 Sper, cât mai curând. Spor și ție!

              Apreciază

  9. Un très beau curriculum vitae. Félicitations pour votre courage !
    Un week-end magique, chère Cristina.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Și un foarte frumos comentariu, pentru care îți mulțumesc din suflet, Iosif! Un week-end excepțional să ai și tu!

      Apreciază

      1. Îmi place mult trandafirul rosu din imagine. Un miracol al puritatii creatiei !

        Apreciat de 1 persoană

        1. Îți mulțumesc, Iosif!
          Adevărat, e frumos nu numai trandafirul, ci și miracolele verzi ce-l înconjoară… 🌱🌿🌲
          O duminică frumoasă să ai… ca o rază de soare! 🌞

          Apreciază

          1. Maramures plai cu flori …
            În copilarie am fost la furat pere la Sisesti…:) 😀 )))

            Apreciat de 1 persoană

            1. 😁😀 Ce amintire, ca a lui Nică din poveste, sau pe aproape! Oricum, flori frumoase ca în Șișești mai rar, poate și datorită climei, nu doar oamenilor gospodari. 🙂

              Apreciază

  10. Tu mă complexezi de cît de în serios ai luat-o… 🙂
    Super-răspunsuri, mi-au plăcut și introducerea, și… animalele de companie și tot. Și finalul 😀❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îți mulțumesc, Issa!
      Nu-mi vine să cred cât de mult mi-a luat să o scriu. Cred că am recitit-o apoi de zece ori și de fiecare dată, am găsit câte ceva de modificat. Până la urmă, mi-am zis să îi dau drumul așa, înainte de a fi mâine. 😁😘❤

      Apreciat de 1 persoană

      1. corect, ai mai fi schimbat de n ori, pînă n-ar mai fi rămas nimic din ce era :))

        Apreciat de 1 persoană

        1. 😀😀😀 Mi se întâmplă de multe ori așa și dintr-un text lung rămân doar câteva rânduri!

          Apreciază

          1. Mie-mi spui…! 😀😀

            Apreciat de 1 persoană

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe