Povestea spune că, atunci când era mic, viitorul tenor i-a adus mamei sale o scrisoare de la școală. Învățătorul îi scria femeii cât de dezamăgit este el de Andrea și, totodată, își exprima regretul că nu-l mai poate primi, începând de a doua zi, la clasa lui. După ce citi cuvintele dascălului, mama începu a plânge înăbușit. Dar mai apoi, de îndată ce reuși a-și stăvili șuvoiul lacrimilor, trase aer în piept, îi zâmbi puiului său (conștientă că el îi va simți în glas zâmbetul, după cum îi simțise și lacrimile) și-i spuse:
-Dragul mamii, nu te îngrijora și nici întrista, fiindcă lacrimile mele sunt de bucurie!
-De bucurie? Cum așa?, întrebă uimit băiețelul.
-Da, de mare bucurie, îi răspunse repede mama, fiindcă învățătorul tău îmi scrie că tu ești un copil genial și, prin urmare, prea bun pentru a învăța la o școală mediocră, cum este a sa. Îmi recomandă ca, începând de mâine, să înveți de acasă…
-Într-adevăr este o veste minunată, fiindcă aceasta înseamnă că vom petrece, de acum înainte, tot timpul împreună!, o întrerupse Andrea, peste măsură de entuziasmat, doar el era „băiatul mamii”…
***
4 răspunsuri la „Andrea Bocelli”
Extraordinară reacţia mamei! Ce uşor i-ar fi putut tăia aripile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din fericire, Potecuță, a fost inspirată de iubirea pentru fiul ei. Și a ales în consecință. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce noroc a avut cu asa mama formidabila.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa am zis și eu, Jo! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană